David îl bate pe Goliat la Europeanul din Polonia: handbalul masculin se întoarce cu susul în jos

Niciodată în istoria Campionatului European nu s-a ajuns în ultima etapă a grupelor principale – de unde se cern cele patru semifinaliste – cu atâtea necunoscute. Miercuri seară, din cele două grupe principale, nicio echipă nu reușise să-și asigure calificarea în ultimele patru. Totul a fost la bătaie, și ce bătaie avea să fie!

În Grupa 1, Norvegia, Polonia, Franța și Croația se certau pe doar două locuri, iar în Gruapa 2, Danemarca, Spania și Germania stăteau pe două scaune – cineva trebuia să se ridice de la masa felului principal.

Și ziua a debutat cu două lupte directe, care-pe-care: tânăra echipă a Germaniei căuta să învingă puternica echipă a Danemarcei, iar Norvegia încerca să-i fure măcar un egal Franței, mare favorită a turneului.

Franța a venit la turneul final cu toate titlurile majore în bagaj: aur la Jocurile Olimpice de la Londra, titlul european și cel mondial, primul obținut în 2014, în Danemarca, ultimul anul trecut, în Qatar. Echipa pregătită de Claude Onesta a câștigat tot ce se poate câștiga pe un teren de handbal și, chiar dacă din lot lipseau William Accambray, Kevynn Nyokas, Mathieu Grebille sau celebrul Jerome Fernandez, Franța era considerată echipa de bătut la Europeanul din Polonia.

„Franța e cea mai bună echipă din istorie – fără dubii. Dar avem încredere în noi. Va trebui să jucăm cel mai bun handbal de care suntem în stare, dar avem încredere,” spunea, chiar înaintea meciului, Erlend Mamelund, unul dintre cei mai experimentați jucători ai Norvegiei.

Spre deosebire de handbalul feminin, unde echipa lor a reușit ce au reușit francezii la masculin, norvegienii nu sunt sperietoarea turneelor finale. Ba dimpotrivă: băieții nu au ajuns niciodată în semifinalele Campionatului European. Chiar dacă Norvegia conducea o grupă în care mai aveau pretenții și Polonia, țara gazdă, dar și Croația, nordicilor li se acordau șanse minime să reziste unei Franțe care avea nevoie de victorie pentru a se așeza în capul mesei în weekend-ul final four.

Și când francezii (Les Experts, așa li se spune) au pornit ca din pușcă, ajungând rapid la 5-2 și 7-4, calculele hârtiei păreau să se respecte: contrele și atacurile rapide ale Norvegiei păreau leneșe și nehotărâte în fața zidului de pe semicercul francez. Iar când brațele sau mingile mai treceau (rar), îl găseau în poartă pe eternul Thierry Omeye (39 de ani), care para șase din primele nouă aruncări ale Norvegiei.

Dar apoi, fără niciun avertisment, totul s-a schimbat. De la 4-7, Norvegia începea să găsească spații, mici crăpături în zidul francez. Mai mult, conduși chiar de căpitanul Bjarte Myrhol, nordicii începeau să întâmpine și să blocheze atacurile adverse încă de la linia de nouă și, după 20 de minute de joc, Norvegia trecea pentru prima dată la conducere: 8-7. Myrhol, care începuse meciul cum nu se poate mai prost, eliminat pentru două minute la chiar primul atac al francezilor, reușise să-și însuflețească echipa, iar Norvegia rezista până la pauză, unde ducea un gol avans, 12-11.

Și chiar dacă echipa Franței revenea de la vestiare mai determinată, egalând mai întâi la 13 și revenind la conducere, 15-14, după câteva șuturi năprasnice ale veteranului Daniele Narcisse, Norvegia nu se lăsa impresionată. Portarul Ole Erevik începea să citească aruncările francezilor de parcă Guigou, Narcisse sau frații Karabatić ar fi tras cu mingi medicinale, iar jumătatea reprizei secunde îi găsea pe norvegieni în avataj, 22-19.

Franța mai avea 15 minute ca să întoarcă meciul, să pună Norvegia la punct și să reașeze lucrurile în ordinea lor firească. Onesta îl schimba pe Omeyer cu mai tânărul Vincent Gerrard, portarul lui Montpellier, dar asta nu-i încurca deloc pe încăpățânații norvegieni, care în loc să cedeze asalturilor adverse, răspundeau mai sprinteni și mai determinați. Cu zece minute înainte de final, Kent Robin Tonnesen mărea avansul la patru goluri și trimitea Franța în criză de timp. De acolo, ușor nesiguri, fanii norvegieni începeau să înțeleagă că imposibilul devenise posibil.

Norvegia a învins până la urmă cu 29-24, iar la sfârșitul meciului întreaga Arenă Tauron aplauda în picioare o performanță care a luat prin surprindere suflarea handbalistică: Franța lipsește de la balul final four. Pe locul ei s-a instalat, ușor stingheră, Norvegia, o echipă care nu s-a clasat niciodată mai sus de locul șase la un turneu final.

„Este incredibil. Avem senzația că este un basm”, spunea Magnus Jondal. „Am ajuns în Polonia sperând să ajungem în grupele principale și să obținem, pe cât posibil, câteva puncte. Și acum suntem în semifinale!” De partea cealaltă, Michael Guigou, extrema stângă a Franței, spunea că „nu am avut deloc ritm, iar portarul lor a fost foarte bun azi. Nu ne-am apărat bine nici la pivotul lor: azi a jucat excelent, și până la meciul cu noi marcase doar trei goluri. Am jucat prost fiecare și la fel de prost colectiv; de fapt, am avut câteva meciuri excelente cu echipele mai slabe, dar am jucat slab cu echipele tari.”

Norway find themselves in an #ehfeuro2016 fairy tale! pic.twitter.com/D8wD8UoSkH

— #ehfeuro2016 (@EHFEURO) January 27, 2016

De la aceeași oră, la Wroclaw, în Grupa 2, un alt David încerca să-l păcălească cumva pe Goliat. Tânăra echipă a Germaniei se prezenta înaintea Danemarcei, campioana din 2012 și finalista din 2014, fără doi doi dintre cei mai buni jucători ai ei – căpitanul Steffen Weinhold și puternicul inter stânga Christian Dissinger -, ambii accidentați pe finalul dramaticului meci câștigat contra Rusiei, 30-29. De fapt, tocmai ei trăseseră echipa peste linia de sosire în fața Rusiei, iar acum, în meciul decisiv, pe locurile lor stăteau mai puțin cunoscuții Kai Häfner și Julius Kühn.

„Cele două accidentări sunt o pierdere foarte mare, dar vom lupta până când ultima minge va fi aruncată spre poartă”, spunea, înaintea jocului, antrenorul Germaniei, islandezul Dagur Sigurdsson. Băieții lui știau foarte bine despre ce vorbește, căci Germania își câștigase cele două meciuri capitale, cu Suedia, în grupa preliminară, cu Rusia, în cea principală, chiar pe final, la un singur gol diferență.

Dagur Sigurdsson și echipa sa veniseră în Polonia cu speranța să prindă unul dintre primele opt locuri și să ajungă astfel la turneele de precalificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Cu obiectivul acesta bifat, Germania îndrăznea acum să spere la mai mult, dar chiar și așa, sarcina era dificilă.

Danemarca era singura echipă neînvinsă în Polonia, unde doar Suedia reușise să-i smulgă un egal, 28-28, chiar pe final. Și dacă nemții aveau probleme de efectiv, danezii se bucurau de forma grozavă a portarului Niklas Landin și a gurilor de tun Hans Lindberg și Mikkel Hansen.

Totuși. În timp ce Norvegia intra în fața Franței ca studentul în fața profesorului, Germania e una dintre țările cu tradiție în handbalul masculin (patru semifinale la campionatele europene) . Și chiar dacă trupa lui Sigurdsson e în reconstrucție, Germania – Danemarca rămâne un meci clasic al turneelor finale.

Mai mult, jucătorii celor două echipe se cunoșteau foarte bine din Bundesliga, iar antrenorul Danemarcei este tot un islandez, Gudmundur Gudmundsson. Or, când două echipe se cunosc, concursul este, de regulă, mai strâns.

Echilibrată era și atmosfera din tribune, chiar la începutul meciului, când suporterii celor două echipe se ridicau la înălțimea ocaziei și la calitatea jocului. Primele lovituri le dădea Danemarca, care, încurajată de paradele lui Niklas Landin, se instala la conducere și chiar încerca prima desprindere la 5-3 și atacul. Numai că Germania, așa cum a făcut-o mai mereu în ultimele două săptămâni, nu se lăsa impresionată. Defensiva se așeza mai bine, excelentul Andreas Wolff începea să pareze mingile adverse, iar Steffen Fäth, de pe interul stânga, îl făcea uitat pe Dissinger.

Nemții reveneau puternic, treceau în față, 10-8, dar se vedeau din nou trași înapoi ba de paradele lui Landin, ba de câteva eliminări de două minute, astfel că la pauză intrau primii danezii: 13-12. Și dacă până acolo s-a jucat cu ceva rezerve, după pauză a fost o bătaie în toată regula. Germania a țâșnit cu toată viteza de la vestiare, și până s-au deșteptat adversarii, nemții marcaseră de trei ori fără să primească. Trezită din pumni, Danemarca nu și-a căutat prea mult echilibrul și a început să lovească de pe toate pozițiile, egalând rapid la 16 și trecând iar la conducere, 18-16 și 19-17, prin două rachete marca Mikkel Hansen.

Dar cine credea că tânăra echipă a Germaniei se va clătina, greșea. Nemții, care trăgeau unul de celălalt ca apucații, care se apărau la fel de dur ca francezii și repuneau mingea rapid, în stil nordic, se agățau de meci, marcau de trei ori fără să primească și treceau iar înainte, 20:19. Devenea clar pentru toată lumea că meciul nu va fi confiscat de nimeni, că se va juca până la final, și nimeni n-ar fi știu să-ți spună dacă victoria va fi a danezilor, mai bine organizați și mai rapizi pe contraatac, sau a nemților, mai curajoși – teribil de curajoși!

Când, cu nouă minute înainte de final, Germania a început să-l țină om la om pe Hansen, atacul danez începea să dea primele semne de stângăcie. Chiar dacă vedeta Danemarcei mai marca o dată, imitat rapid de Hans Lindberg, și Danemarca fugea iarăși la două goluri (23-21), finalul avea să aparțină Germaniei. Wolff, în poartă, apăra trei șuturi la rând, și atacul Germaniei se încăpățâna să înscrie din apropiere, preferând mereu depășirea în locul aruncării de la distanță. Cu două minute înainte de final, Tobias Reichmann mai marca un gol de la șapte metri, apărarea reușea blocajul, iar Fabian Wiede își făcea curaj să pătrundă încă o dată spre poarta lui Landin: 25-23, tinerii băieți ai lui Sigursson erau în semifinale.

Nobody believed they could do it, but Germany overcame the odds and multiple injuries to qualify! #ehfeuro2016 pic.twitter.com/7k8DnLuAEv — #ehfeuro2016 (@EHFEURO) January 27, 2016

„Sunt pur și simplu foarte bucuros după lupta asta grozavă! Danemarca a fost un adversar dificil, așa cum ne așteptam, dar noi am jucat în stilul din ultimele meciuri, un stil care ne face foarte puternici”, spunea, abia trăgându-și suflul, portarul Andreas Wolff. În vreme ce coechipierii lui alergau, țipau și dansau pe teren, danezii păreau în stare de șoc.

„Germania a făcut o treabă bună în meciul acesta greu și imprevizibil. Noi nu am jucat prea bine, iar în ultimele minute am părut foarte obosiți”, spunea, dezamăgit, Gudmundur Gudmundsson.

Can you believe it! Norway and Germany are through to the #ehfeuro2016 semi-finals! #FRANOR 24:29 & #GERDEN 25:23 pic.twitter.com/nR4UNQZoJi

— #ehfeuro2016 (@EHFEURO) January 27, 2016

După două surprize imense, era vremea ultimelor două jocuri, mai era timp de un șoc. În vreme ce Spania trecea previzibil de Rusia și intra în semifinale ca singura mare favorită rămasă în concurs, Croația avea nevoie de o minune în fața țării gazdă, Polonia. Ca să treacă mai departe, croaților nu li se cerea doar victoria, ci victoria la cel puțin 10 goluri diferență. Iar șansa asta venea cu totul neașteptat, tocmai pentru că Norvegia bătuse ceva mai devreme Franța. Astfel, ușor nepregătiți, croații au intrat în meci fără să aibă ceva de pierdut. Poate tocmai de-asta au reușit un meci impresionant – Miracolul din Arena Tauron, așa cum avea să i se spună la final.

Croații au jucat de parcă era ultima zi de handbal de pe pământ. S-au repezit la conducere, mai întâi 3-0, apoi 6-2 (Polonia a înscis primum gol după nouă minute de joc) și 9-5, iar când fluierul anunța pauza, se găseau la jumătatea drumului: cinci goluri avans, 15-10. Dacă performanța s-ar fi oprit acolo, ar fi fost oricum o încercare frumoasă și curajoasă. Dar croații nu aveau de gând să se oprească.

Au ieșit de la cabine în transă, au marcat opt goluri fără să primească niciunul, iar când Polonia reușea primul său gol trecuseră deja 10 minute din a doua repriză. Acum, la 23-11 pentru Croația, ceea ce părea imposibil la început, părea dintr-o dată foarte probabil. Numai că din meci mai erau 15 minute lungi și, chiar dacă Croația puncta iar de patru ori la rând, pentru 30-13, Polonia venea rapid la 31-19, oferind celor 12.000 de spectatori motive de speranță: încă trei goluri și Polonia putea prinde semifinalele. Așa cum știi, nu le-a prins. S-a terminat 37-23 pentru Croația, iar polonezii trebuie să privească semifinalele fără echipa lor. În locul Poloniei, în locul Franței, a patra echipă din final four este – printr-o minune a handbalului – Croația.

„Este incredibil. Visăm!”, spunea extrema stângă Manuel Strlek, care termina meciul cu 11 goluri din 11 aruncări. „Înainte de meci ne-am spus ‘hai băieți, hai să facem un meci bun, să încercăm să batem și dacă se ivește vreo oportunitate…’ Și am reușit un meci fantastic. Suntem atât de bucuroși! De-asta iubim cu toții sportul!”

Mission impossible complete for Croatia! They beat hosts Poland 37:23 and qualify for the #ehfeuro2016 semi-finals! Oh wow! #POLCRO — #ehfeuro2016 (@EHFEURO) January 27, 2016

Enjoy all semi-finalists’ moments of triumph https://t.co/7csI9kYs9g @HRStwitt @NORhandball @DHB_Teams @RFEBalonmano pic.twitter.com/RylkxQEf3d

— #ehfeuro2016 (@EHFEURO) January 27, 2016

Ambele semifinale se joacă vineri: în prima, Norvegia și Germania caută energia pentru ultimul asalt, iar în a doua, Croația mai încearcă o minune, de astă dată în fața Spaniei.

Ultimul turneu final european la care a participat echipa națională a României s-a jucat în Spania, în 1996. De atunci, echipa masculină nu a mai reușit calificarea la altă competiție europeană. În 2009 (Croația) și 2011 (Suedia) România a participat la Campionatul Mondial. Calificarea la un turneu final rămâne unul dintre principalele obiective ale Federației de Handbal.