Brexit pe terenul de fotbal: care sunt implicaţiile ieșirii Marii Britanii din UE pentru fotbalul de pe Insulă şi cine suferă cel mai mult

Danny Coposescu 24 iunie 2016

Acum câteva zile, toate cele 20 de cluburi din Premier League (EPL) și-au arătat suportul pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Tot atunci, Richard Scudamore, directorul executiv al EPL, își anunța îngrijorarea că un vot pentru ieșirea UK va contrazice chiar ideea de bază a Ligii, aceea de deschidere, și va complica problema contractelor pentru drepturile de televizare care au îmbogățit, recent, echipele din Premier League.

Azi, când euroscepticii au primit mandatul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană, nu doar cluburile din Premier League, dar și cele din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, sunt așezate în fața unui raft întreg de întrebări.

De pildă, oricine și-a făcut copilăria mai frumoasă jucând unul dintre jocurile PC din seria Championship Manager, în care te pui în pielea unui antrenor de fotbal, trebuie să fie familiarizat cu următorul scenariu.

Ai ales să conduci un club britanic spre glorie. Ai nevoie de un jucător de clasă, pentru că fundaşul tău stânga este ieşit din formă şi e vremea să-l aşezi pe banca de rezerve. Numai că ai un buget destul de mic. Nu-ţi permiţi să te duci la Manchester United cu un buchet de flori şi 25 de milioane de euro şi să-l răpeşti pe Denis Irwin, unul dintre cei mai neapreciaţi, dar genial de consistenţi jucători din istoria Premier League. Aşa că te apuci de scouting serios şi sapi după diamante neşlefuite prin toată lumea.

Într-o zi, îţi apare un raport interesant în inbox. E tot ce ţi-ai dorit: un fundaş lateral tânăr, rapid, cu un rating fantastic la viteză şi centrări. Mai mult, costă cât o ceapă degerată, pentru că nu e încă rafinat. O singură problemă: puştiul e turc. Asta înseamnă că trebuie să aplici pentru un permis de muncă. Ai mai fost în situaţia asta şi te trec deja transpiraţiile. Parcă vezi deznodământul în faţa ochilor. Pe bună dreptate, pentru că, după câteva click-uri, vezi scrisă pe ecran propoziţia asta: „The transfer of X could not go through as he has been denied a work permit.“

După votul britanicilor (sau, mai bine spus, al englezilor şi galezilor) în favoarea părăsirii Uniunii Europene, multe cluburi din adevăratul Premier League, nu cel virtual, s-ar putea să audă tot mai des treaba asta, atunci când vor dori să transfere un diamant neșlefuit, ieftin sau nu. Şi nu e singura bătaie de cap a cluburilor de pe Insulă.

Lira îşi marchează un autogol

Mai toţi experţii sunt siguri de cel puţin un lucru: prăbușirea lirei sterline la cel mai scăzut nivel în comparaţie cu dolarul american din 1985 încoace e o veste proastă pentru buzunarele tututor echipelor din Anglia şi Scoţia. Nu trebuie să fii economist ca să-ţi dai seama că o valută mai slabă înseamnă o inflaţie în costurile transferării unui jucător dintr-o ţară membră UE. Se pare că diferenţele pot să ajungă la zeci de milioane de lire, un lucru care s-ar putea să n-o deranjeze prea mult pe o echipă precum Chelsea, dar pe una ca Stoke e posibil să o îngroape. Aceeași problemă o să apară dacă unele contracte ale jucătorilor din UE au fost negociate în euro, nu în lire: jucătorii vor costa mai mult.

De la birocraţia europeană, la cea britanică

În momentul de față, circa 60% dintre jucătorii din Premier League sunt străini, iar cluburile au fost libere să cumpere jucători comunitari după bunul plac, la adăpostul normelor de lucru europene. Dacă o să apară restricții pe piața muncii – așa cum se întâmplă momentan cu cetățenii din afara UE –  numărul jucătorilor din cele 27 de membre UE care-și câștigă faima și pâinea în Regat va trebui să scadă.

Spre exemplu, dacă aceleași reguli ar fi fost în vigoare până acum, noile staruri ale Ligii, cum sunt Dimitri Payet (West Ham), omul care a învins România, sau N’Golo Kante (Leicester) nu ar fi putut trece de restricţiile de muncă pe care Regatul Unit le impunea persoanelor care nu fac parte din UE. Un jucător trebuie să întâlnească o serie lungă şi uşor bizară de condiţii pentru a primi un permis de muncă, printre care şi prezenţa în cel puţin 75 % din jocurile echipei naţionale pe care fotbalistul o reprezintă, disputate pe parcursul ultimilor doi ani. Kante, de exemplu, nu avea nici măcar o selecţie pentru Franța în momentul când Leicester a făcut transferul inspirat de la Caen.

Lucrurile sunt complicate în privinţa asta. Dar posibil ca unele dintre cele mai puternice cluburi britanice vor şti să găsească excepțiile legislative prin care să dribleze restricţiile de tipul ăsta. În plus, nu ştim încă ce fel de relaţii – economice, sociale și culturale – va avea Regatul Unit cu UE, şi probabil va dura cel puţin doi ani până când vom afla.

La ora asta, e cert că afacerile se pot complica serios pentru o ligă de fotbal care s-a obişnuit să culeagă nepăsătoare aproape orice talent dintr-o Europă care nu a putut face faţă prestigiului şi puterii financiare din Premier Leage. Și tocmai brand-ul ăsta nepreţuit s-ar putea să sufere cel mai mult odată ce i se pune în faţă un paravan birocratic. Tocmai acum, când interesul în jurul campionatului din Anglia crescuse până la cer. Nu e vorba doar de bani aici, ci şi de imagine, iar un Regat Unit cu porţile închise nu poate arăta bine pentru niciun fotbalist ambiţios.

Cei care au susținut Brexitul, au spus mereu că dacă numărul jucătorilor străini din PL va scădea, atunci șansele fotbaliștilor britanici la glorie vor crește. Iar ideea asta poate fi mutată în orice alt domeniu, de la locurile eliberate în medicină și educație, până la scaunul disponibil la ultima tejghea din ultimul pub din Țara Galilor. Dacă șansa asta va conduce la progresul Marii Britanii? Nu suntem în măsură să răspundem. Dar la prima strigare, un campionat în care marile vedete europene ar fi înlocuite de jucători britanici pare mai sărac. Asta dacă nu cumva toți tinerii fotbaliști insulari sunt la fel de înzestrați ca Jamie Vardy sau Harry Kane, doi jucători care și-au făcut loc în echipele lor, printre colegii străini.

Inconvenienţă pentru unii, catastrofă pentru alţii

Că fotbalul în Marea Britanie nu e tocmai un bastion al egalitarismului nu e un mister pentru nimeni. În ciuda distribuţiei echitabile a resurselor în Premier League, restul fotbalului britanic suferă în umbra mamutului. Problemele pe care ieşirea din UE le pune cluburilor de top sunt o nimica toată în comparaţie cu sentinţa pe care au primit-o echipele din ligile inferioare engleze şi întreg sportul din Scoţia (asta, dacă nu cumva scoțienii vor ieși din Regat ca să rămână în UE).

În timp ce elita Premier League urmăreşte de obicei jucători consacraţi, ceea ce le poate da un avantaj în depăşirea condiţiilor birocratice, chiar şi cluburile scoţiene mari, precum Celtic, trebuie să joace rolul antrenorului nostru imaginar din Championship Manager: să descopere jucători străini tineri şi cu potenţial şi să-i transforme în produsul finit. Or, tocmai strategia asta va fi încurcată de probabilele restricţii de muncă. „The transfer of X could not go through as he has been denied a work permit“ s-ar putea să răsune mult mai mult în campionatele scoţiene, nord-irlandeze şi în ligile inferioare din Anglia. Dacă ăsta e ciocanul, atunci schimbarea raportului între valute şi implicaţiile economice sunt nicovala. Țintele ieftine se vor scumpi şi chiar şi un milion de lire în plus e un efort masiv pentru cluburile care nu se bucură de banii din Premier League.

Aici apare şi aspectul cultural. Resentimentele care mocnesc acum în scoţieni şi nord-irladenzi, care se văd traşi afară din UE împotriva voinţei populare de acolo, se vor oglindi şi în fotbal, aşa cum se întâmplă atât de des. Povestea lor e una semi-tragică de când toate resursele s-au concentrat în 19 de cluburi engleze şi unul galez. Iar rezultatul alegerilor ameninţă să înlăture prefixul „semi“ din naraţiune.

Primele reacții din lumea sportului

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.