LEAD
Campionatul European de Handbal

Campionatul European ne-a arătat multe și despre prezentul, și despre viitorul echipei naționale. Cu ce rămânem din Suedia?

La capătul unui Campionat European (câștigat, desigur, de Norvegia) de unde echipa națională s-a întors cu locul cinci, primele concluzii sunt simple: a fost bine, poate mai bine decât se așteptau mulți dintre noi. Și totuși, cu ce rămânem? Ce-am învățat despre noi și despre alții în Suedia?

*

Dacă ne iei repede, pe nepregătite, și ne ceri să descriem într-un singur cuvânt întregul turneu din Suedia, atunci o să-l numim curios.

Nu pentru că echipa României s-a aliniat la start cu așteptări reduse, declarându-se mai pregătită să construiască pentru viitor decât să câștige ceva în prezent. Asta nu e neobișnuit. Nu e prima dată când naționala schimbă liniile și cere înțelegerea fanilor. În schimb, e prima oară când o primește în avans. Prima dată când – suporteri severi cum ne știm – găsim fără probleme răbdare pentru construcție.

Or, răbdarea asta s-a așezat ca un filtru peste miza meciurilor și speranța marilor performanțe. În locul urgenței rezultatului, mulți au început să caute potențialul: al noilor jucătoare, al noului antrenor, în fine, al noului sistem despre care se vorbește în handbalul românesc. Rezultatul? Meciuri care în trecut ar fi fost privite cu apăsarea lui acum ori niciodată au fost urmărite cu detașare – dacă nu azi, mai există mâine.

Nu ne amintim când s-a întâmplat ultima dată ca un joc de echipă din România să fie privit cu pasiune și cu măsură în același timp, dar exact asta s-a întâmplat acum: victoriile nu ne-au făcut să jucăm țonțoroiul cu aerul poporului ales, înfrângerile n-au produs depresie națională.

De ce sunt toate astea importante? Pentru că fără răbdarea suporterilor – venită pesemne la umbra jocurilor bune din ultimul an de zile – orice plan de construcție ar trebui împins la deal. În Suedia, această răbdare a fost evidentă de la primul și până la ultimul joc.

Este, probabil, marele câștig al unei naționale feminine care și-a propus un lucru cu totul nou pentru sportul românesc al ultimilor ani: să înceapă reconstrucția într-un moment bun, nu în plină criză.

*

„Suntem aici să construim un sistem mai bun. Și mare parte din construcția asta e treabă de zi cu zi”, ne spunea Ambros Martin, înaintea meciului cu Ungaria din grupa principală. “Indiferent că pierdem sau câștigăm, nu trebuie să uităm ce anume căutăm. Ăsta e doar primul pas dintr-un drum lung, indiferent care sunt așteptările din afara sau interiorul echipei.”

În cele aproape două săptămâni de concurs, discursul lui Ambros Martin a fost mereu același: nici înfrângerile, nici victoriile nu trebuie să ne scoată în decor.

Reconstrucția nu sacrifică performanța din prezent

Și înainte, și în timpul Europeanului, în jurul echipei naționale s-a vorbit mult despre reconstrucție. Despre acest drum lung. Când a bătut palma cu Ambros Martin, Federația de Handbal, condusă de Alexandru Dedu, a anunțat că principalul obiectiv al spaniolului este să construiască o echipă performantă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020.

Or, să-ți propui reconstrucția pentru viitor într-un prezent în care încă ești performant i-a bucurat pe mulți, dar i-a neliniștit pe alții.

Campionatul European din Suedia a venit să ne lămurească pe toți: ambiția reașezării nu înseamnă că o echipă în care joacă Neagu, Manea, Ungureanu și alte colege de-ale lor nu-și mai propune nicio medalie până în 2020, ci doar că performanțele trebuie să fie rezultatul unui program care să ofere României continuitate.

Pe scurt, acest European ne-a arătat că investiția în viitor nu sacrifică neapărat prezentul.

“Știm bine că după fiecare turneu bun a urmat altul mai puțin reușit, că nu suntem constanți”, ne spunea Costică Buceschi, secundul naționalei, încrezător că echipa a pornit pe un drum bun cu Tomas Ryde, în 2015, iar acum îl continuă cu Ambros Martin. „Vrem să schimbăm lucrul ăsta, dar planul nostru pe termen mediu nu se opune performanței din prezent, ci doar ne ajută să avem performanță și în viitor.”

E un lucru pe care ni l-au spus, și înainte de victoria cu Rusia (cea care a definit, pentru România, acest turneu final), dar mai ales după ea, jucătoarele cu care am vorbit. Fiecare era conștientă că echipa se află în schimbare, că antrenorul e nou, că la European existau adversare mai puternice, “dar treaba noastră nu e nici să fim realiste, nici să așteptăm victoriile de peste câțiva ani.”

Federația și fanii trebuie să aibă răbdare, nu jucătoarele

Reconstrucția e bună, dar, până la urmă, este mai degrabă treaba altora. A Federației, a antrenorilor, a celor care privesc tot sistemul, de la bază la vârf. „Treaba noastră, a jucătoarelor, este să facem în fiecare zi pasul următor. Noi trebuie să dăm totul la fiecare antrenament și în fiecare meci. Nu putem să ne gândim la performanța de peste câțiva ani dacă nu ne facem treaba cât mai bine azi”, spunea Melinda Geiger, “pentru că fără munca de azi nu va exista performanța de mâine.”

Același lucru ni l-a spus și Paula Ungureanu. “Noi suntem aici în prezent, ne dorim să facem un rezultat bun acum. Nu doar pentru că nimeni nu știe unde va fi la anul, dar pentru că suntem sportive – orice sportiv vrea să câștige următorul meci.”

Și Paula, și colegele ei știau foarte bine că grupa cu Norvegia și Rusia e grea, că ele nu au avut timp să-și cunoască antrenorul (și invers), că multe jucătoare importante sunt chinuite de accidentări și încep turneul fără să fie în cea mai bună formă a lor. Dar tot ele spuneau că “nu trebuie să fim realiste până la capăt”, cum declara Crina Pintea, imediat după înfrângerea cu Norvegia.

“Noi nu ne putem gândi că rezultatele de aici nu sunt importante, că Rusia și Norvegia par mai puternice. Nu e nimeni de neînvins. Trebuie să credem că le putem bate. Trebuie să ne gândim la rolul nostru, să ne facem fiecare treaba. Rezultatele vor veni.”

În ziua ei bună, naționala (încă) poate bate pe oricine

Peste câteva ore, cu o apărare centrală rea și contondentă – legată perfect de Pintea și Gabi Szucs – și cu Denisa Dedu în zi de grație, România bătea Rusia, campioana olimpică de la Rio.

Victoria cu Rusia a fost o mare surpriză care a reușit să schimbe brusc și reperele, și așteptările din jurul echipei. Dintr-o dată, toți suporterii care priveau Europeanul relaxați, fără stresul marilor obiective, s-au ridicat din fotoliu și-au început să calculeze. Cu cele două puncte luate campioanei olimpice, calificarea în semifinale trecea dintr-o dată în mâinile României.

Într-o perioadă în care nimeni nu mai știa nici care e nivelul echipei, nici care e potențialul ei, victoria cu Rusia a arătat tuturor o echipă a României cu adevărat solidă. Iar asta, ținând cont de absențe, accidentări și timpul scurt de pregătire pe care Martin și jucătoarele l-au avut la dispoziție, i-a surprins pe mulți și ne-a liniștit pe toți: direcția pare bună.

Fetele noi s-au înșurubat bine în echipă

Aneta Udriștioiu, Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Iuganu, Cristina Florica, Denisa Dedu, Yuliya Dumanska și Cristina Zamfir au confirmat că sunt soluții potrivite și azi, dar mai ales că vor fi soluții excelente în viitor. Nu toate handbalistele acestea sunt foarte tinere, nu toate sunt la prima prezență la echipa națională, dar fiecare a trecut acum printr-o experiență nouă din care a învățat multe.

„Am învățat multe aici, în primul rând am înțeles mai pe îndelete cum stau lucrurile în apărare. Am învățat să joc mai mult pentru echipă și mă bucur că am făcut parte din acest lot. Mi-a dat încredere în mine și sper ca de acum încolo să progresez și mai mult”, spunea Zamfirescu (22 de ani), la vremea concluziilor.

Și mai tânăra Laslo (20 de ani), privită și cu înțelegere, și cu mare încredere, a învățat să gândească mult mai pozitiv. „Cum ajung acasă o să aplic ce am învățat aici, pas cu pas, și o să lucrez mult mai mult la dezvoltarea mea personală. Sunt foarte motivată, după ce am văzut la ce nivel se joacă. Am simțit pe pielea mea acest nivel și îmi doresc foarte mult să joc de la egal la egal cu restul. E nevoie de multă muncă, mai ales fizic, am simțit la meciul cu Danemarca că sunt sub nivelul acestui campionat. Plec foarte motivată și în mare parte satisfăcută de ce am reușit aici.”

Laslo a apucat să arate, mai ales cu Germania, că are calități speciale, Zamfirescu a înlocuit-o mereu bine pe Eliza Buceschi și a jucat solid în apărare. Dar toate fetele au câștigat experiență și au confirmat, în bună măsură, așteptările.

Udriștioiu s-a apărat excelent și a jucat câteva minute bune pe inter, încercând câteva pătrunderi în stilul Norei Mork; Dedu, care a învățat multe de la Paula Ungureanu și Jaume Fort, s-a apropiat mult de nivelul Paulei; în fine, Zamfir a confirmat că poate fi o soluție când Cristina Neagu trebuie odihnită.

Dacă trecem pe aceeași listă și excelenta revenire a Crinei Pintea în echipă, de data asta cu un rol mult mai important decât cel jucat la Mondialul din 2015, dacă ținem cont că Gabi Perianu și Ana Maria Tănasie se vor recupera și ele (și au 22, respectiv 21 de ani), atunci există și în continuare motive de optimism.

Ce rămâne de făcut?

Chiar dacă din spate vin câteva jucătoare talentate, ele nu sunt neapărat produsul unei școli bune de handbal. Fetele acestea, o să-ți spună mulți, inclusiv Buceschi, nu s-au format datorită unui sistem grozav, ci în ciuda unuia slab.

Handbalul românesc – și nu doar cel feminin – trebuie probabil să caute inspirație în creșterea Olandei, dacă nu chiar în continuitatea Norvegiei.

Olanda, care la ultimele trei turnee finale a jucat două finale și o semifinală, culege acum roadele investițiilor din urmă cu zece ani, când a înființat prima academie de handbal: 25 de jucătoare de 16-17 ani pe care le-a strâns în cantonament la Centrul Olimpic Sportiv din Papendal. În weekend mergeau să joace la echipele de club, iar în restul săptămânii învățau și se antrenau acolo, câte două ore de pregătire fizică și două ore de antrenament în sală în fiecare zi. Lotul a fost perfect organizat, cu tot ce trebuie: echipă medicală, preparator fizic, mental trainer, o echipă de profesioniști ai centrului olimpic care lucrează și cu alți sportivi.

La prima strigare, o astfel de academie nu pare imposibilă și e foarte profitabilă: 13 dintre fetele care joacă acum în naționala Olandei au făcut parte din acel program, care în fiecare an pornește cu o nouă generație.

La naționala feminină, Ambros și Buceschi au de gând să facă rapid două loturi și deja discută despre câteva cantonamente de pregătire comune cu echipe puternice la care să meargă cu jucătoarele tinere din România. “Ar putea vedea cu ochii lor ce înseamnă pregătirea unei naționale puternice, ar vedea cum se antrenează o mare jucătoare de pe postul lor.”

Și Ambros, la fel ca Tomas, are strategii foarte frumoase, mai spune Buceschi. Rolul lui este să ajute la trecerea ideilor din teorie în practică. “Eu cunosc mai bine sistemul de aici, deci trebuie să-i ajut să pună totul în context: ce anume s-ar putea să iasă repede și bine, unde să avem așteptări mari, unde trebuie să modificăm abordarea.”

Dar direcția, spune Buceschi, e clară: “trebuie să construim, să aducem jucătoare noi, să mărim baza de selecție, să avem câte trei-patru handbaliste de valoare înaltă pe fiecare post. Iar fetele trebuie să ajungă la prima echipă cunoscând sistemul de lucru de la echipa națională.”

Toate sună bine și, măcar în teorie, toate pot fi aplicate destul de repede. Efectele, însă, nu trebuie așteptate de pe-o zi pe cealaltă.

Iar pentru schimbări majore, care țintesc baza handbalului românesc, e nevoie de eforturi și mai serioase, de planuri temeinice aplicate cu pricepere. Pentru că în final, Norvegia câștigă atât de des pentru că nimeni nu iubește handbalul mai mult decât norvegienii. Or, poate că de la întrebarea asta trebuie pornit: cum poți face handbalul românesc și mai iubit?

 

Comentează articolul
CM de Handbal 2017

Ambros Martin: „O înfrângere ca asta îți lasă urme în suflet și în minte. Am avut în față o mare oportunitate, trebuia să profităm”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
12 decembrie 2017
Andreea Giuclea

După înfrângerea cu Cehia din optimile Campionatului Mondial, selecționerul Martin Ambros a așteptat șase minute începerea conferinței de presă. Șase minute în care a stat tăcut în fața jurnaliștilor, așteptând să vină antrenorul învingător, Jan Basny. A vorbit apoi despre greșelile pe care le-a făcut și el, și echipa, despre cât de mult și-au dorit fetele […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

„Am condus tot meciul, dar linia se trage după 60 de minute. Poate că ne-am dorit prea mult.” Ce spun jucătoarele după înfrângerea cu Cehia

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures
11 decembrie 2017
Andreea Giuclea

La finalul meciului cu Cehia, pierdut în ultima secundă, jucătoarele României au izbucnit în lacrimi. Unele s-au prăbușit în scaune, ascuzându-și lacrimile în spatele tricourilor galbene. Altele au rămas cu ochii pironiți în parchet, nevenindu-le să creadă. În tribune, Mădălina Zamfirescu, rezervă în ultimele două meciuri, plângea în hohote. Puține au găsit puterea să aplaude suporterii, […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

România este învinsă în ultima secundă de curajoasa echipă a Cehiei. Mondialul de handbal se termină (prea) brusc

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
11 decembrie 2017
Lead.ro

La un turneu final în care s-a remarcat mai mult prin puterea de luptă decât prin orice altceva – câștigând toate meciurile importante pe final, după câteva reveniri speciale – România a pierdut acum cu armele ei un meci care ne lasă cu senzația că lucrurile se termină prea devreme: 28-27 pentru o cechipă a […]

Citeşte articolul
CM de Handbal 2017

Cristina Neagu și încrederea în echipă. „Se poate mai mult decât credem noi că se poate. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională”

© FOTO: Mihaela Bobar / www.ActionFoto.ro
11 decembrie 2017
Andreea Giuclea

La finalul meciului cu Angola din grupele Campionatului Mondial, Cristina Neagu a strâns echipa într-un cerc la mijlocul terenului, cum face după fiecare meci. Jucătoarele s-au prins de brațe și s-au aplecat în față, iar căpitanul României le-a privit în ochi și le-a spus: „Va trebui să dăm mult mai mult decât am dat azi, […]

Citeşte articolul
  • Lids

    Cred ca daca vrem sa invingem si echipe puternice ca Norvegia sau Olanda, trebuie sa muncim mult si la mental, trebuie ca jucatoarele, indiferent de situatie (meci in risc, meci condus, pierderi, presiune etc) sa aiba incredere in ele si sa joace la aceeasi intensitate ca si atunci cand joaca la antrenament, dand tot ce au mai bun din ele…

© 2017 Lead
Design: Live Design