Dacă și cu (nu) poate. Scurt exercițiu de relativism: 10 lucruri care puteau schimba soarta României la EURO 2016

Durerea de după meciul cu Albania a trecut, pentru cei mai mulți dintre noi, peste noapte, ca o migrenă ușoară pe care o alungi cu o pilulă și-un pahar mare de apă. „Viața e în altă parte” – iar faptul că a trecut așa cum a trecut spune ceva și despre Naționala lui Anghel Iordănescu, și despre noi, suporterii ei.

Poate că ne-am maturizat, poate că am uitat să ne mai iluzionăm, poate ne-am săturat să ne mai păcălim, poate că, privind la ce se întâmplă în jur, în general, în societatea românească, avem tentația să raportăm ciudata lume a fotbalului la alte repere, la propriile noastre repere și exigențe (corporatiste).

Poate că ne luăm prea în serios și poate că uităm de foarte multe ori că fotbalul e un joc (“Fotbalul e un joc, și nu un concurs de patriotism”, spunea Pique, zilele acestea) și că parte din frumusețea jocului e tocmai marea libertate de improvizație și de neprevăzut pe care o implică.

Altădată discutam seri întregi o mare ratare sau ne indignam cu săptămânile după o greșeală de arbitraj, ne jucam la nesfârșit de-a “dacă și cu poate”, acum trecem toate astea la “și altele” în casetele tehnice ale cronicilor noastre sentimentale.

Uităm, bunăoară, că marea performanță din SUA ’94 a venit după ce, în ultimul meci de calificare, am marcat pe o mare greșeală a portarului Țării Galilor și după ce Bodin, de la gazde, a trimis mingea în bară din penalti, la scorul de 1-1.

Tot la fel, sunt multe detalii care ar fi putut schimba destinul României la acest EURO. Am pierdut la limită cele două meciuri, am avut în fiecare partidă șansa, respectiv neșansa noastră. Într-o conjunctură mai favorabilă, puteam trece de grupe și cine știe ce s-ar fi întâmplat acolo. Poate că încrederea de după o victorie ar fi putut compensa multe din carențele echipei noastre. Desigur, o eventuală calificare în optimi nu făcea decât să mascheze, o vreme, problemele sistemice ale fotbalului nostru, despre care se va vorbi multă vreme de acum încolo.

Și, totuși, dacă…

Dacă am fi jucat mai curajos?

Selecționerul Anghel Iordănescu a ales să abordeze prudent toate meciurile din grupă. Cu doi închizători și cu un joc de pase foarte slab, ne-am expus și contra Franței, și contra Elveției unei dominări sufocante.

Am jucat fără mijlocaș coordonator în meciul cu Elveția – după trecerea ca rezervă a lui Stanciu – în vreme Sânmărtean, cel mai tehnic jucător român, a jucat doar o repriză la EURO 2016, ultima, într-un moment de disperare a lui Iordănescu. Prea puțin pentru a spera la o victorie.

Dacă nu se accidentau Pintilii și Raț în meciul cu Elveția?

Accidentarea lui Pintilii, înainte de pauza meciului cu Elveția, i-a dat peste cap planul tactic lui Anghel Iordănescu. Schimbarea lui Hoban l-a menținut în teren tot meciul pe Prepeliță, deși jocul lui ar fi meritat prima schimbare.

Apoi, accidentarea lui Raț i-a mai furat o schimbare lui Iordănescu, tot în meciul cu Elveția. Îl acuzăm pe nea Puiu că nu l-a jucat mai mult pe Sânmărtean, dar îi era imposibil să o mai facă în meciul cu Elveția, după cele două accidentări. Mai mult, schimbările forțate l-au împiedicat pe Iordănescu să poată aduce un plus de energie echipei prin soluțiile de pe bancă.

Dacă se refăceau Raț, Filip și Pintilii pentru meciul cu Albania?

Nerecuperarea celor trei pentru ultimul meci l-a pus pe Iordănescu să improvizeze. Rezerva lui Pintilii, Prepeliță s-a dovedit depășit, în toate cele trei reprize jucate, de nivelul acestui European. Probleme la fel de mari au apărut pe flancul stâng, unde Mățel nu a făcut față duelurilor cu oamenii din flancul drept al Albaniei.

Discutabil dacă Raț sau Filip ar fi putut face față, ori dacă nu se impunea, mai degrabă, mutarea lui Săpunaru pe stânga, un jucător mai experimentat și mai versatil, și lăsarea lui Mățel pe dreapta, unde se simte mai bine. Din nou, dacă…

Dacă intra mingea în poartă la bara lui Săpunaru?

La 1-0 cu Elveția și pe un moment bun de joc al alor noștri, vine bara lui Săpunaru. La 2-0, altfel ar fi stat lucrurile.

Dacă marca Florin Andone la cea de-a doua noastră bară de la EURO?

În minutul 76 al meciului cu Albania, în plin elan ofensiv al României, Stanciu l-a găsit în adâncime pe Florin Andone. Vârful crescut în Spania a preferat să atace poarta. În loc să-i paseze înapoi lui Stanciu, Florin a tras în forță și a zdruncinat transversala porții Albaniei. Un gol în acel moment ne-ar fi permis să reintrăm în joc. Ar mai fi rămas aproape 20 de minute pentru încă o reușită.

Dacă se dădea fault la portar la Tătărușanu în meciul cu Franța?

La viteza normală de joc, faza primului gol al francezilor, marcat de Giroud, părea o gafă a lui Tătărușanu. Reluările din unghiuri bune au demonstrat, însă, fără dubiu, că atacantul francez îl lovește peste mână pe portarul nostru.

Dacă nu se fluiera ofsaid la Andone?

În minutul 71 al meciului cu Albania, la capătul unei faze lucrate de Stanciu, Săpunaru apare în atac și filtrează o minge în spatele liniei de apărare adverse, spre Florin Andone, care-i și trimite lui Stancu, singur cu poarta goală. Ar fi fost 100% gol, dacă tușierul nu vedea, eronat, ofsaid.

Dacă erau mai în formă unii dintre jucătorii noștri-cheie?

Printre multe alte cauze ale eșecurilor Naționalei în Franța 2016 e și forma de moment a jucătorilor. Sau forma lor oscilantă. Excelent cu Elveția și cu parade bune contra Franței, Tătărușanu putea, singur, să dea o șansă în plus României dacă nu se rătăcea la centrarea aceea pentru Sadiku.

Dacă eram mai bine pregătiți fizic?

Sunt voci care susțin că înlăturarea în pripă de la echipă a doctorului Pompiliu Popescu a fost o greșeală, măcar din punctul de vedere al atmosferei de la lot. Dacă asta are sau nu legătură cu epuizarea fizică a jucătorilor noștri în a doua jumătate a meciului cu Elveția și cu lipsa de prospețime de după minutul 30 al meciului cu Albania e greu de spus.

Cert e că ai noștri au pierdut multe dueluri pentru că erau copleșiți fizic de adversari. În meciul al doilea din grupă, dincolo de faptul că au avut o dominare cvasi-totală, elvețienii au alergat cu cinci kilometri în plus. Altfel spus, au avut o jumătate de om în plus pe teren!

Dacă trăgeam mai mult de noi?

Statistica UEFA arată că România a alergat tot mai puțin de la meci la meci: 105,7 kilometri cu Franța, 102,7 cu Elveția și 101,1 cu Albania. Atât Elveția, cât și Albania, adversarele cele mai abordabile, au alergat mai mult decât noi. Un joc ca al echipei României e de neconceput fără o mare risipă de energie. Dacă am fi tras mai mult de noi? Dacă și cu (nu) poate…

*

Indecidabilul (sau despre frumusețea – matematică – a vieții și a jocului)

În “Teorema lui Almodovar”, eroul lui Antoni Casas Ros e un genial matematician care își pierde fața în urma unui cumplit accident. Cartea are un puternic caracter autobiografic, autorul însuși fiind unul “fără chip”, refuzând aparițiile publice după ce a rămas mutilat într-un accident auto. Da, “viața e în altă parte”, există drame mai mari decât înfrângerea unei echipe – și ea “fără chip” – în fața Albaniei.

“O parte din frumuseţea unei propoziţii matematice ţine de faptul că nu este întotdeauna posibil să faci din ea o teoremă, adică să o demonstrezi ca fiind adevărată. Este ceea ce numim <<indecidabil>>”, filosofează eroul.

“Indecidabilul este tovarăşul de drum al incertitudinii. Imediat am pătruns acest mister, mi-am eliberat gândirea matematică, apoi gândirea mea în general, de dogmatismul legat de certitudine. Am început să văd şi să simt că în orice lucru există tot atâtea posibilităţi câte sinapse din creier asigură fluiditatea datelor şi întrepătrunderea lor. Există aproximativ o sută de miliarde de sinapse. O sută de miliarde de posibilităţi şi uneori îmi văd faţa ca pe una din aceste posibilităţi”.

O sută de miliarde de posibilităţi, iar unde suntem noi azi, când ne privim în oglindă după meciul cu Albania, unde suntem azi, noi și echipa noastră de fotbal, noi și România noastră, e doar una dintre aceste posibilități. Avem acum foarte, dar foarte multe certitudini legate de felul în care stau lucrurile. Dar toate sunt consecutive unor “accidente” precum ieșirea lui Tătărușanu, ofsaidul la pasa lui Săpunaru sau bara lui Andone. În matematică, un “sport” ceva mai serios decât fotbalul, asta se cheamă „indecidabil”.