„Heavy metal Liverpool‟: Manchester City cade în sfârşit, într-un meci magic pe Anfield

Danny Coposescu 14 ianuarie 2018

Toată lumea ştie ce muzică-i place lui Jürgen Klopp. Neamţul apreciază simfoniile armonioase, dar preferă chitările zgomotoase. Întreaga sa postură, cuprinsă des de spasme şi contorsionări, s-ar potrivi perfect într-un „mosh pit‟. Parcă-l poţi vedea în mijlocul unei mulţimi învolburate, dând din cap şi izbindu-se în umeri, preferabil cu ochelarii lăsaţi undeva în siguranţă.

Toată lumea ştie ce fotbal îi place lui Klopp. Apreciază eleganţa unui tiki-taka, dar preferă ferocitatea unui pressing brutal şi atacurile purtate la 100 km/h. Asta l-a şi atras la Anglia: imaginea (parțial corectă) unui joc inventat parcă să consume emoţie şi energie. Niciun antrenor profesionist nu vrea să primească goluri, dar suspiciunea rămâne că managerul lui Liverpool preferă un 4-3 isteric unui 1-0 ordonat. Mai ales când e în faţa unei Man City aparent invincibilă, care a fost redusă la o nevroză totală, ghemuită într-un colţ, măcar pentru 20 de minute.

Toată lumea ştie ce-i place lui Klopp. Exact ce ne place şi nouă să vedem.

O ideologie distilată în 90 de minute

E clar că nu putea fi 1-0. Ambele echipe s-au schimbat prea mult de la acel rezultat de pe Anfield sezonul trecut. Nu doar City, cu noua ei mască de bau-bau pentru orice adversar, ci şi Liverpool. Oxlade-Chamberlain pare tot mai mult un transfer insipirat şi cineva trebuie să-i scoată bateriile lui Andy Robertson ca să-l oprească din alergat. Apoi, Virgil Van Dijk, deşi a privit accidentat de pe bancă, e o adevărată declaraţie de ambiţie.

Dar echipa lui Klopp s-a schimbat mai ales la capitolul încrederii în sine. Pentru a treia oară în patru ani, clubul şi-a pierdut jucătorul cheie, dar, spre deosebire de cazurile Suarez şi Sterling, nimic din atmosfera de pe Merseyside n-a mai arătat nesiguranţă şi auto-incriminare. Liverpool se simte bine în pielea ei şi fără Coutinho, cât timp Mane, Salah şi Firmino continuă să pară tripleţi cu puteri telepatice.

La fel de clar e că nu se putea termina nici 4-1, cum era după o oră de joc, chiar dacă City s-a stafidit alarmant, în doar nouă minute de repriză secundă. După ce începutul furios al lui Liverpool a fost încoronat cu un gol pentru Oxlade- Chamberlain, trimis pe o poziţie centrală în care a excelat, a venit greşeala obligatorie în apărarea gazdelor. Gomez s-a poziţionat mai rău decât un toreador băut, Karius a uitat că prioritatea e colţul scurt, iar Sane a lăsat lucrurile echilibrate la pauză: 1-1.

Apoi s-a stricat ceva în circuitele maşinăriei lui Guardiola. Aproape toată apărarea s-a pus la rând pentru câte o greşeală fatală. Stones s-a lăsat busculat de Firmino (un păcat criminal pentru un fundaş englez); Otamendi l-a invitat de două ori pe Mane să marcheze, până când nu s-a mai văzut refuzat; și cireaşa de pe tort a venit tocmai din partea impecabilului Ederson, care n-a putut decât să-şi întindă muşchii gâtului la lobul perfect al lui Salah.

La un an minus o zi de la ultimul meci în care City a primit patru goluri, în vecinătate la Everton, parcă am urmărit o reluare, cu albastru înlocuit de roşu. Dar sfârşitul ne-a amintit totuşi cine e liderul detaşat din Premier League sezonul ăsta. Spre deosebire de anul trecut, oaspeţii şi-au revenit din comă, iar Bernardo Silva şi Gündogan au încheiat meciul exact aşa cum trebuia. Pentru că asta e Liverpool: probabil cea mai excentrică şi dramatică echipă din campionat, după chipul şi imaginea antrenorului ei. Şi totuşi, până la urmă, zecile de milioane date pe Van Dijk trebuie justificate şi ele cumva, nu?

Pentru Man City, seria fără înfrângere se încheie la misticul număr 23. Nu-i niciun dezastru pentru Pep, care va termina etapa la cel puţin 12 puncte de locul secund, dacă Man United câștigă luni.

„Am pierdut controlul şi trebuie să învăţăm din asta. Am primit prea multe goluri în 10 minute şi a fost dificil după asta. Trebuie s-o felicităm pe Liverpool, ştiam că sunt o echipă bună. Acum trebuie să ne revenim. Lumea spunea că s-a terminat totul înainte de ianuarie şi acum se vede că nu s-a terminat.‟

„Poţi să te uiţi la meciul ăsta fie ca antrenor, fie ca fan – şi eu prefer asta. Wow! Ce meci, două echipe la viteză maximă! E un joc istoric, despre care o să se vorbească peste 20 de ani, pentru că nu pare că City va mai pierde sezonul ăsta. Cum am făcut noi pressing în repriza secundă contra unei echipe care te poate împuşca din toate părţile! Când combini calitatea cu atitudinea, asta primeşti. O să găseşti pe cineva care va vrea să vorbească despre apărare după asta, dar poate să-mi bubuie cizmele.‟ Nup, nici noi nu ştim ce înseamnă asta…

Dar următorul citat l-am înţeles clar. Invitat pe teren pentru o discuţie cu echipa NBC, Klopp a tras o injurătură zdravănă pentru care reporterii şi-au cerut scuze minute în şir. Săracii americani probabil şi-au trimis copiii la culcare după asta. Nu contează, omul ăsta e heavy metal.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.