Atletico Madrid o elimină din nou pe Barcelona, Bayern trece de Benfica și completează lista semifinalistelor Champions League

26 de ani. De 26 de ani nu s-a mai întâmplat ca o echipă să-şi apere titlul de campioană europeană. În 1990, Milanul lui Arrigo Sacchi o învingea pe Benfica, la un an după ce o dăduse la o parte pe Steaua cu un 4-0 zdrobitor. Şi aşteptarea se va mai prelungi un an, pentru că miercuri seară, Atletico Madrid a reuşit ceea ce mulţi credeau că e imposibil: a eliminat-o pe Barcelona din sferturile Champions League, după un succes cu 2-0.

Pentru a doua oară în trei sezoane, Diego Simeone exultă în faţa unui club care, dacă e să ne luăm după orice logică, ar trebui să fie superior lui Atletico. Barça are jucători mai talentaţi, resurse aproape interminabile şi o aură care de multe ori o face victorioasă înainte să fi intrat pe teren. Dar Simeone se hrăneşte cu statistici ca astea, le adună şi le rafinează în combustibilul pe care îl injectează jucătorilor săi. Dacă Jürgen Klopp vrea fotbal heavy metal, atunci argentinianul e adeptul punk-ului. Ireverent în faţa aristocraţiei fotbalistice, recalcitrant şi cu o energie înverşunată, jocul lui Atleti e organizare totală îmbrăcată într-o geacă de piele jerpelită. Poate de asta chiar şi după patru ani în care madrilenii au câştigat aproape tot ce era de câştigat, adversarele continuă să o subestimeze.

Griezmann's double sealed the win for Atletico Madrid as they knocked Barcelona out of the #UCL yet again. pic.twitter.com/G57x3gOFBi

— SuperSport (@SuperSportTV) April 14, 2016

În primele 45 de minute, oamenii lui Luis Enrique parcă s-au trezit în faţa unei necunoscute, fără a şti cum să reacţioneze. Cuvintele antrenorului asturian sunt aproape bulversante: „Poate nu ne-am aşteptat ca Atletico să stea atât de jos în apărare şi să ne aştepte atât de mult în prima repriză.‟ Având în vedere că filosofia asta de joc e scrisă în ADN-ul echipei de către Simeone, faptul că tactica lui Atleti a venit ca o surpriză pentru Enrique ridică nişte sprâncene. Barcelona pur şi simplu nu a ştiut ce să facă, dacă să atace furibund şi să se deschidă contrelor veninoase ale oponentului, sau să menţină controlul total asupra posesiei, având în vedere avantajul de care se bucura din tur. Până la urmă, n-au făcut nici una, nici alta. Aşa se explică faptul că, în minutul 42, Atletico avea deja patru şuturi pe poartă şi un gol marcat, în timp ce Barcelona nu ameninţase deloc poarta lui Jan Oblak.

Atletico Madrid

Off the ball: Ruthlessly agressive, hard working and organised

On the ball: economical, patient, with a touch of class.

— Diarmuid Gillingham (@Ander_mufc) April 14, 2016

În delirul de pe Vicente Calderon, dirijat adesea (la propriu) de Simeone, jucătorii gazdelor l-au vânat și împins la colț pe adversarul care se găsea în posesia mingii. Fundaşul stânga Alba era în colţul terenului, aproape de propriul careu când s-a trezit înconjurat de tricouri albastre. Şi acolo s-a destrămat stilul legendar al Barçei. În loc să paseze scurt, Alba a aruncat mingea la întâmplare, Iniesta nu a putut să o controleze şi balonul a ajuns la Saul. O centrare de zile mari mai târziu, Antoine Griezmann trimitea cu fruntea în vinclul porţii unui Ter Stegen neputincios. Ca şi în tur, Pique şi Mascherano se găseau în altă poză decât omul pe care trebuiau să-l marcheze în acel moment.

A doua repriză a fost exact lupta acerbă pe care o adoră Simeone şi băieţii săi. Acel tip de joc unde talentul pur pierde teren în faţa dedicării totale şi a concentrării absolute. Că Atletico a alergat în total cu 12 km mai mult decât aversarii vorbeşte de la sine despre cine e avantajat într-o astfel de situaţie. După cum spunea cu uimire şi fostul fundaş Danny Higginbotham, comentând meciul, niciodată nu a fost mai tăcută sfânta treime a Barcelonei. Messi, Neymar şi Suarez au fost încătuşaţi timp de 90 de minute. Primul dintre ei a ajuns la aproape 500 de minute fără gol, cea mai lungă perioadă de secetă din 2011 încoace, o situaţie care ilustrează scăderea alarmantă de formă a echipei sale. În campionat, Barça n-a mai câştigat de trei meciuri şi e la doar trei puncte în faţa echipei care tocmai a scos-o din Champions League. Nu-i de mirare că Enrique a vorbit după meci despre cum echipa sa a căzut „într-o gaură‟.

'Plummeting' Barcelona 'melted' against Atletico – the Champions League view from Spain: https://t.co/JH0EuYzsu3 pic.twitter.com/b16NKT0tZK

— Sky Sports La Liga (@revistadelaliga) April 14, 2016

Parcă şi mai potrivit e că golul doi al lui Atelti a fost făcut de eternul inamic al lui Messi din înfruntările cu echipa din Madrid: Filipe Luis. Plecat într-un dribling pe care ne-am obişnuit să-l vedem la argentinianul pe care trebuie să-l marcheze, pasa sa aparent decisivă a fost oprită de Iniesta cu mâna – penalty, dublă Griezmann. Pe expresia playmaker-ului catalan se citea certitudinea că va fi eliminat, aşa cum spune regulamentul. Dar arbitrul Rizzoli a scos doar cartonaşul galben, parcă pentru a pune şi mai multe paie pe focul de controversă pornit în tur. De data asta, însă, norocul s-a întors, iar căpitanul Gabi a fost iertat pentru un henţ făcut evident în careu, în minutul 92. În loc de penalty, Barcelona a primit doar lovitură liberă – Messi a trimis peste. Aşa s-a scris istoria unei duble care a avut tot ce-ţi poţi dori de la fotbal.

În Portugalia, în celălalt meci al serii, s-a stabilit şi ultima semifinalistă: Bayern, desigur, Bayern. Însă dubla cu Benfica nu a oferit grozav de multă încurajare lui Pep Guardiola că va putea câștiga, la ultima încercare, ultimul trofeu major care îi lipseşte la Bayern. Deşi bavarezii nu au părut niciodată în pericol să piardă calificarea, au fost departe de a fi confortabili. Au fost conduşi, au condus şi au fost egalaţi din nou, iar scorul de 2-2 e spre cinstea Benficăi, care a oferit răspunsul perfect celor care credeau că vor fi măturaţi de pe teren.

How it feels to be in the @ChampionsLeague semis ⚽?? #MiaSanMia #da27 pic.twitter.com/aBKddof83o

— David Alaba (@David_Alaba) April 14, 2016

Vineri, la orele prânzului, se vor trage la sorţi semifinalele. Anul ăsta avem pe cât de multe constate, pe atât de multe variabile: Real Madrid şi Bayern (a cincea semifinală la rând) sunt acolo aproape an de an, dar avem şi o debutantă în Man City, şi o echipă care continuă să fie privită ca eternul „underdog‟ – Atletico Madrid. În luna mai, în funcţie de cum decurg lucrurile, s-ar putea să avem un nume nou adăugat pe trofeu. Ar fi pentru prima dată din 1997, când Borussia Dortmund ridica pentru prima şi ultima dată Cupa Europeană. Ce aer proaspăt ar adia în fotbalul european dacă s-ar petrece asta.