„Ar fi putut fi finala Fed Cup”. România și Germania se întâlnesc la Cluj ca să-și dispute menținerea în Grupa Mondială. Cum arată meciul pe hârtie
Camelia Butuligă 15 aprilie 2016Un nou weekend de Fed Cup, din nou agitația, intensitatea, drama, emoțiile și bucuria care caracterizează această competiție. Suntem iar la Cluj, unde zgura a luat locul hardului în Sala Polivalentă, iar miza este la fel de importantă: niciuna din cele două echipe nu-și dorește să stea un an departe de Grupa Mondială a Fed Cup. Cu un lucru suntem de acord cu toții: „Acest meci putea fi finala Fed Cup” – declarația Barbarei Rittner, căpitanul Germaniei.
Caldă și prietenoasă pe tot parcursul săptămânii care precede un meci de Fed Cup, atmosfera se schimbă drastic odată cu tragerea la sorți a ordinii meciurilor. Dincolo de veselia afișată la conferințe și la dineul oficial, această întâlnire are o miză mare pentru ambele echipe: rămânerea în liga mare a acestei competiții. Echipa învinsă va fi retrogradată în 2017, iar ca să ajungă iar în această poziție va trebui să aștepte 2018. Cu alte cuvinte, ca să ai o șansă la trofeu la anul și să nu irosești aproape doi ani din fereastra de formă a unor jucătoare valoroase, trebuie să câștigi neapărat un astfel de meci.
Pentru România, nou-venită la acest nivel, ar fi o dezamăgire, dar nu un dezastru cum ar fi pentru Germania, ale cărei vedete, Kerber și Petkovic, se apropie de 30 de ani. Timpul trece repede pentru echipa care și-a declarat sus și tare în 2011 scopul de a câștiga trofeul. Tennismagazin.de a declarat că o eventuală înfrângere ar fi ”un coșmar” pentru căpitanul nejucător Barbara Rittner, jucătoare, federație și sponsorii săi. ”E interzis să pierdem!” Nemțoaicele sunt cu spatele la zid, o postură foarte diferită față de 2014, când au jucat finala cu Cehia, sau anul trecut, când au jucat semifinala cu Rusia.
Probabil dezamăgirea cea mai mare este și cea mai recentă. În februarie, în ciuda valului de entuziasm de după titlul lui Kerber de la Australian Open, Germania pierdea acasă un meci foarte strâns contra Elveției și se găsea și mai departe de obiectivul de a ridica trofeul Fed Cup, pe care l-au câștigat de două ori pe vremea lui Steffi Graf, în 1987 și 1992.
În acest context, sunt de înțeles antrenamentele îndrăcite pe care le-au făcut jucătoarele germane de când au venit la Cluj. Kerber, cel puțin, a rezervat cele câteva zâmbete doar momentelor de pe marginea terenului. Pe teren a fost intensă și concentrată: știe că greul este pe umerii ei, ca lider al echipei. Deși nu are nicio victorie contra Simonei Halep (h2h 3-0), statutul ei a urcat considerabil de la AO încoace și intră acum în meciuri dintr-o altă postură, indiferent de adversară. Ținând cont de așteptările pe care le-a conturat presa germană, n-aș vrea să fiu în locul ei sau al coechipierelor ei.
Va fi suprafața un factor?
Citește articolul în întregime pe Treizecizero.ro