Darren și Simona nu mai lucrează împreună. Momentele esențiale ale parteneriatului care i-a adus Simonei locul 1 și primul Slam
Treizecizero.ro 10 noiembrie 2018Oprirea parteneriatului dintre Darren Cahill și Simona Halep lasă loc pentru multe concluzii la cald, dar e și un moment excelent să evaluăm impactul avut de antrenorul australian în cariera Simonei.
Iată câteva dintre cele mai importante momente ale colaborării dintre ei.
Începutul
Cei doi au avut ocazia să se cunoască în 2015, grație programului „Adidas development tennis program”, care era destinat să le asigure jucătoarelor aflate sub contract cu Adidas accesul la antrenori de top. Printre ei era Darren Cahill, cel care, din aceeași calitate de consultant Adidas o ajuta pe Sorana Cîrstea să ajungă într-o manieră impresionantă în finala Openului Canadei din 2013 (victorii cu Wozniacki, Jankovic, Kvitova, Na Li, înainte de înfrângere cu Serena în finală) – era prima interacțiune mai serioasă a fanilor români cu Darren. Mesajele de la OCC ale lui Cahill s-au dovedit inspirate în cascadă, meci după meci: „Sorana, i-ai convins pe toți să creadă în tine!”
Simona, care se despărțise la finalul lui 2014 de primul ei antrenor străin, Wim Fissette, l-a avut pe Darren alături în câteva ocazii de-a lungul sezonului, inclusiv în timpul turneului de la Indian Wells, pe care l-a câștigat în acel an. În timpul US Open, lucrurile s-au mișcat rapid. Cum programul Adidas urma să se termine la finalul sezonului, Simona n-a ezitat. Ajutată de Virginia Ruzici, ea i-a propus australianului să devină antrenorul ei. „Simona m-a întrebat dacă vreau să devin antrenorul ei full-time în sezonul următor”, a povestit Darren, într-un podcast cu revista Racquet.
Australianul i-a pus în vedere Simonei că nu are cum să lucreze alături de ea întregul sezon, în condițiile în care mai avea și job-ul de comentator și analist la ESPN, plus nevoia de a petrece timp alături de familia din Australia. „A fost în totalitate decizia ei. Mi-a spus că nu are nicio problemă. Nu mai era o adolescentă, era deja o jucătoare foarte bună, știa în ce se bagă”, a detaliat Darren.
„Putea să renunțe la mine oricând. M-a întrebat cum s-a întâmplat cu Andre Agassi, iar eu i-am povestit că am avut o perioadă de șase săptămâni de probă. Andre mi-a spus cât vrea să mă plătească și am zis OK. M-a întrebat dacă am nevoie de contract, eu i-am zis că doar dacă are el nevoie. Am dat mâna și gata. I-am povestit Simonei și a spus că și ea vrea la fel. A durat cam 30 de secunde și de atunci nu am mai discutat despre acest aspect” – Darren Cahill.
„E numai al meu acum!”, spunea Simona în toamna lui 2015, bucurându-se de reușita ei evidentă. Cu un palmares atât de bogat, cu o experiență grozavă în ambele circuite și cu doi jucători duși pe locul 1 (Hewitt și Agassi), Cahill era, cu siguranță, o achiziție extrem de valoroasă. În plus, aducerea lui spunea tot ce era de știut despre intențiile pe termen lung ale Simonei. Deși ajunsese până pe locul 2 în lume și jucase deja o finală de Grand Slam, Simona era în căutări, încercând să completeze acele bucăți lipsă din jocul ei, dar și să găsească răspunsuri la aspecte ale jocului dincolo de ce se întâmpla efectiv în teren.
Darren avea să aducă aceste răspunsuri.
Momentul Miami
Dar n-a fost ușor. Anul 2016 a părut multora mai degrabă un pas înapoi. Simona terminase 2015 pe locul 2, în schimb, finalul lui 2016 a găsit-o pe locul 4. În turneele de Slam, poate cu excepția US Open, unde a făcut un meci superb cu Serena Williams în sferturi, nu a fost un factor. Nemulțumiților, Virginia Ruzici le transmitea un mesaj fără echivoc: „Trebuie să vă așteptați la o relație de lungă durată între Simona și Darren”, spunea managerul Simonei, într-un interviu pentru 30-0.
În primăvara lui 2017, frustrările Simonei cu propriile-i nereușite au dat în clocot în faimosul episod de la Miami, când ciocnirea dintre cei doi a avut urmări. Imediat după, Darren și-a asumat un risc calculat și a anunțat-o pe Simona că renunță la colaborarea lor. A fost un șoc pentru jucătoare, care a receptat însă mesajul și a acționat imediat pentru a-și convinge antrenorul că a înțeles ce trebuie să schimbe. „După Miami, Darren a încetat să mai lucreze cu mine pentru că a fost supărat după acel meci cu Konta. Nu a fost supărat pentru că am pierdut, ci din cauza atitudinii mele și pentru că a simțit că am renunțat. De aceea am început să lucrez din greu la atitudine, la mentalitate, pe plan psihologic. Azi am arătat că e o nouă Simona, una care nu mai renunță, chiar dacă am pierdut un set secund strâns. Mă face să mă simt mândră că am putut să schimb asta într-un timp atât de scurt. Acum vreau să păstrez asta și să o întăresc. Îl admir și îl respect pe Darren mult. Cred că trebuie să-i mulțumesc pentru că a luat acea decizie după Miami, pentru că a fost un șoc pentru mine. Mi-am zis că nu există altă cale decât să schimb”, spunea Simona, după ce câștiga titlul la Madrid, câteva săptămâni mai târziu.
Declicul fusese făcut.
Momentul Castorri
În spatele ușilor închise, Darren continua să lucreze din zor, ajutând-o pe Simona să-și facă ordine în gânduri și să înțeleagă că va mai avea multiple oportunități să-și atingă visurile. Pentru asta, australianul n-a lăsat nicio piatră neîntoarsă. A introdus-o unor campioni precum Steffi Graf și Andre Agassi, apoi a pus-o față în față cu Kim Clijsters, altă mare campioană care pierduse dramatic primele ei finale de Grand Slam.
Însă momentul cel mai important a fost, probabil, aportul avut de Darren pe plan mental. Pe lângă propriile-i contribuții, învăluind-o pe Simona într-un discurs eminamente pozitiv, Cahill a convins-o să lucreze cu reputatul psiholog Alexis Castorri.
Era vorba de același psiholog cu care au lucrat și Ivan Lendl și Andy Murray, la rândul lor campioni de Slam care au pierdut multiple finale înainte de a câștiga-o pe prima. Andy mai lucrase cu psihologi, dar nu reușise să închege o relație de durată cu niciunul. Majoritatea se concentraseră pe tenis, însă Castorri a ales să se concentreze pe viața lui în afara terenului: „Eu vreau să ajut oamenii să devină cea mai bună versiune a lor. Asta înseamnă să vorbesc cu ei despre toate aspectele vieții lor. Tenisul e doar o parte a conversației.”
„E o lecție simplă”, spune Castorri: „Dacă poți să înveți să fii tu însuți, dar în versiunea ta pozitivă, lucrurile bune încep să se întâmple.”
După marele succes al Simonei de la Roland Garros, Castorri a lăudat-o public pe româncă pentru progresul ei enorm, spunând că Simona a arătat că are o personalitate imensă prin faptul că a reușit să triumfe la Paris, în contextul fantomelor eșecurilor din anii precedenți și a unei presiuni imense.
„Lucrul de care sunt cel mai mândră la Simona este secvența celor două finale, cea de anul trecut și cea de anul acesta. Sunt foarte mândră de munca intensă pe care a depus-o în aceste 12 luni, atât în echipă, cât și ea cu sine. A făcut o treabă foarte bună, punct. Nu o să mai aibă niciodată dubii că nu poate face ceea ce își propune. Și-a obținut titlul cum scrie la carte, întâi fiind bătută rău, suferind, apoi revenind și revanșându-se față de ea însăși”.
„Sunt foarte mândră de Simona. O admiram oricum înainte să mi-o prezinte Darren. Îmi place mult pasiunea și determinarea Simonei. Îi admir etica muncii. Este o persoană extrem de onestă. Este, de asemenea, și ușor de lucrat cu ea” – Alexis Castorri
La rândul său, Darren a mutat meritul la Simona, declarând într-un interviu exclusiv acordat 30-0 pentru revista „Simona. Povestea Primului Slam” că jucătoarea a făcut toată munca grea.
„Simo știa că are nevoie de ajutor suplimentar în acest departament, și cu siguranță că lucrul cu Alexis a ajutat-o foarte mult în ultimele 12 luni. Alexis o ajută să-și controleze emoțiile, să le direcționeze într-o manieră mult mai constructivă, și face asta fără să trebuiască să renunțe la acel foc care arde în acel sânge românesc al ei. Dacă te investești în această muncă și crezi în ea, crezi în procesul în sine, atunci poate fi ceva foarte folositor pentru oricine, nu doar pentru sportivi. Dacă faci asta doar ca să-i faci pe plac unui antrenor, atunci n-o să funcționeze niciodată. Așa că, da, poate că eu i-am făcut introducerea, dar ce a urmat a fost cu totul și cu totul alegerea Simonei. Nu am forțat-o câtuși de puțin să lucreze pe acest plan, pentru că trebuia să vină de la ea. Și credit ei pentru că s-a ținut de acest proces”, a spus Darren.
Înainte de finala Roland Garros 2018
Momentul finalei Roland Garros 2018 a fost unul pivotal pentru cariera Simonei. Aflată în fața celei mai grele provocări întâlnite vreodată, Simona nu o avea ca adversară doar pe Sloane Stephens, ci și proprii demoni, presiunea imposibil de descris a acelui prim succes în turneele de Slam care întârzia să apară. Halep pierduse trei finale de Grand Slam, iar cea de la Paris, cu un an înainte, încă era proaspătă în memoria tuturor.
Era nevoie de un mesaj complet diferit, iar Darren a încercat – și a reușit – să îi livreze ideile potrivite pentru ocazie.
După finală, la conferința de presă, cu trofeul în fața ei, Simona a povestit:
„În toți anii ăștia, ca și la finala la Melbourne, de altfel, Darren mi-a spus că e mare lucru ce am reușit, că joc în finală și că ar trebui să mă bucur de meci. Dar de data asta, mi-a spus altceva: mi-a spus că o să câștig. Că o să intri pe teren și o să știi că vei câștiga, nu vei aștepta nimic de la adversară, îți vei câștiga meciul singură. Darren mi-a dat încredere și a pus puțină presiune pe mine. Poate că de-aia am câștigat; a funcționat”.
În același interviu acordat 30-0 pentru revista „Simona. Povestea Primului Slam”, Darren a detaliat:
„Da, e adevărat că am ales o abordare un pic diferită în zilele care au precedat meciul, dar și exact înainte de meci, pentru că Simona era pregătită să audă acele cuvinte. Poate nu a fost în precedentele meciuri foarte mari, dar de data asta ochii ei erau larg deschiși, era captivată și a absorbit acele cuvinte ca un burete. Era pregătită și de aceea le-a crezut. Călătoria ei până aici a făcut-o mai tare și mai puternică mental, așa că din punctul meu de vedere acesta era momentul ei, oportunitatea ei de a străluci.”
*
Citește mai multe despre Simona Halep, Darren Cahill și alte subiecte captivante din tenis pe Treizecizero.ro.
Iar dacă vrei să afli povestea completă, de colecție, a primului Grand Slam câștigat de Simona, așa cum a fost trăit el de la Paris, ia-ți revista „Simona. Povestea Primului Slam”. Cu reportaje realizate de echipa Treizecizero din focul acțiunii, editoriale ale unor jurnaliști străini despre cum au văzut ei ascensiunea Simonei, un interviu exclusiv, extins, cu Darren Cahill, fotografiile memorabile ale turneului și alte texte faine. Ia-ți un produs editorial rar, unicul dedicat succesului Simonei în România!