„Luptăm până la capăt!”, anunță jucătoarele lui CSM înaintea primului meci cu Metz, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Va fi de ajuns?

Lead.ro 3 aprilie 2019

„Cele mai importante jocuri ale sezonului”. Așa privesc handbalistele de la CSM București dubla întâlnire cu Metz, din sferturile Ligii Campionilor. Pentru a prinde încă un turneu FINAL4 – ar fi al patrulea din tot atâtea încercări -, campioana României trebuie să treacă cumva de mult mai în forma echipă Metz, care a crescut foarte mult de la precedenta deplasare la București, acum un an. Atunci a fost o victorie la 13 goluri diferență pentru CSM București (34-21), urmată de o înfrângere severă în deplasare, 27-20.

Mutate în Sala Dinamo (vineri, ora 19.00), jucătoarele antrenate de Dragan Djukic vor căuta să ducă în Franța o nouă victorie. Mai ales că Liga Campionilor rămâne singurul obiectiv important al sezonului, după ce Râmnicu Vâlcea are toate șansele să câștige campionatul intern.

„Sunt cele mai importante meciuri ale sezonului pentru noi. Contează că am luptat de fiecare dată, indiferent de situație. Știm că Metz a jucat foarte bine tot sezonul, dar eu am încredere în mine, în colege și în suporteri că vom reuși împreună. Trebuie să fim deștepte, să încerăm să nu ne enervăm, să gândim lucid, să ne apărăm bine și să fim disciplinate în atac… Ele au un contraatac foarte puternic. Chiar dacă ne lipsesc multe jucătoare importante, avem calitate și promit că vom lupta până la capăt”, a spus Jovanka Radicevic, una dintre cele mai bune marcatoare ale echipei în ultima vreme.

„Suntem gata pentru duelul cu Metz. Nu credem că este un meci imposibil, ele joacă bine, au avut rezultate foarte bune, dar  noi suntem în creștere de formă și vom face totul să câștigăm. Nu sunt favorite, jucăm primul meci la noi, avem avantajul meciului de acasă. Cel mai important aspect în acest joc cred că va fi defensiva, trebuie să ne apărăm foarte bine. Grace Zaadi este creierul lor, e cea mai periculoasă jucătoare, dar sunt puternice la toate capitolele. Anul acesta nu va fi la fel ca în sezonul trecut, ci mult mai greu, vor fi meciurile mai echilibrate. Cel mai important lucru este să câștigăm primul joc, cel de vineri, apoi vedem”, a declarat și portărița Jelena Grubisic.

În ce-l privește, Dragan Djukic a recunoscut că Metz pornește cu prima șansă, dar asta nu înseamnă mare lucru: „Metz este una dintre cele mai bune echipe ale lumii, sperăm să fim pregătiți la ora jocului. Credem că putem să le batem, primul meci este foarte important, nu jucăm în Polivalentă, ci la Sala Dinamo și sper să conteze avantajul publicului. Sunt sigur că suporterii ne vor încuraja și ne vor forța să jucăm cel mai bun handbal al nostru. Am discutat despre acest meci cu mulți oameni, cu toate fetele, cu Cristina Neagu și am analizat jocul din toate perspectivele. Metz este favorită, dar ei au probleme cu sferturile de finală, cum s-a întâmplat anul trecut… Știm tot ce au făcut în acest sezon, au încredere în ele, dar probabil au în cap și dubla din sezonul trecut. Mă aștept să fie un joc spectaculos, sunt sigur că nimeni nu și-ar fi imaginat un astfel de sfert de finală”.

Radicevic și Grubisic speră și ele că publicul le va împinge de la spate.  „Sper ca oameni care vor veni la sală să ne susțină și să le facă meciul greu celor de la Metz. Îmi doresc o galerie fantastică, sper să ne încurajeze cât de mult pot. Șansele sunt egale, nu există o favorită clară”.

Neagu și Kurtovic, șefe de galerie

Ca în toate meciurile disputate în acest an, CSM București nu se va putea baza pe două dintre cele mai bune jucătoare ale lumii, Cristina Neagu și Amanda Kurtovic. Ambele au fost operate în urma rupturii ligamentelor încrucișate anterioare de la genunchi și se află în perioada de recuperare. Fetele nu stau însă departe de echipă, își încurajează coechipierele și le susțin din tribună la meciurile importante. Iar jocul cu Metz nu va face excepție. 

„Este greu să nu fiu pe teren, dar ușor, ușor îmi revin. Vreau să le susțin pe fete și sunt convinsă că pot trece de Metz. Fiecare meci are istoria lui, în sport totul e posibil. Știu că dacă fetele se concentrează și joacă cel mai bun handbal al lor, pot câștiga. Este foarte important să ne apărăm bine și să revenim rapid în defensivă”, crede Amanda Kurtovic.

La Metz evoluează mai multe campioane mondiale și europene

Metz, liderul campionatului francez, vine la București după înfrângerea din competiția internă cu Brest, 33-36, o partidă în care antrenorul Emmanuel Mayonnade a preferat să odihnească pentru confruntarea cu CSM multe dintre titularele de bază. Handbalistele lui Djukic vor fi față în față cu câteva dintre componentele naționalei Franței, în prezent campioană europeană și mondială: portărița Laura Glauser, fosta „tigroaică” Gnosiane Niombla, Grace Zaadi, Astride N’Gouan, Manon Houette, Orlane Kanor și Beatrice Edwige.

CSM și Metz, trasee diferite în Liga Campionilor

Ambele echipe au avut, încă de la începutul competiției, obiectiv calificarea în FINAL4-ul de la Budapesta. Atât CSM, cât și Metz, au trecut fără probleme în Main Round-ul Ligii Campionilor, iar de acolo au avut un parcurs relativ diferit. Metz a mers foarte bine în actuala ediție a Ligii Campionilor, a terminat prima Main Round-ul în Grupa 1, înaintea favoritei Rostov, pe care a bătut-o în ambele meciuri directe.

În celelalte trei sferturi de finală, Gyor nu va avea griji cu Odense, Rostov, echipa lui Ambros Martin, va avea ceva de furcă cu Ferencvaros, iar Buducnost și Kristiansand, ambele destul de imprevizibile, pornesc  dintr-o poziție de echilibru.

Până acum, în scurta ei istorie, CSM București a reușit să se califice de fiecare dată în FINAL4-ul de la Budapesta. În 2016, când a trecut în sferturi de Rostov, a mers până la capăt, cu o finală câștigată dramatic, după prelungiri și după aruncările de la șapte metri, contra lui Gyor. Totuși, performanța din urmă cu patru sezoane pare greu de repetat acum. Ca și atunci, CSM va porni cu șansa a doua în sferturile de finală, dar spre deosebire de 2016, echipa de acum e chinuită de accidentări importante.

Și dacă CSM a pierdut deja cinci meciuri europene – asta pe lângă egalul recent cu Thuringer, cea mai subțire echipă a grupei principale -, Metz joacă cu adevărat bine. Și arată excelent tocmai în apărare, unde cele șapte campioane mondiale și europene din naționala Franței au reușit să-și aducă rigoarea defensivă și la echipa de club, unde au format, sub îndrumarea lui Emmanuel Mayonnade, cea mai tare apărare a competiției.

Pentru CSM, asta e o altă veste proastă, pentru că atacul acesta din care lipsesc Neagu, Kurtovic  a avut serioase probleme chiar și cu Krim sau Thuringer, două dintre cele mai accesibile adversare ale grupei. 

Performanțele defensive ale lui Metz se datorează, ca de obicei, omogenității, un lucru ignorat mai mereu la București. Spre deosebire de CSM, care anul ăsta a schimbat din nou nu doar o mulțime de jucătoare, dar și sistemul, trecând brusc de la influențele nordice la cele balcanice, Metz n-a schimbat multe lucruri față de sezonul trecut. 

Într-un interviu recent pentru EHF, Xenia Smits, una dintre cele mai bune jucătoare ale lui Metz, spunea că fiecare handbalistă își cunoaște perfect rolul în teren. Și că spiritul de echipă și omogenitatea sunt argumentele principale ale echipei ei.

Smits crede că tocmai pierzând-o pe excelenta Ana Gros, mutată la Brest, ea și colegele ei au fost nevoite să împartă mai bine responsabilitatea. „Toată lumea și-a asumat mai multă răspundere, am împărțit mai echitabil responsabilitatea. Un alt punct forte e că rotim mereu toate cele 14 jucătoare în campionat și toate cele 16 jucătoare în Champions League. Toate avem un rol important, nu doar nouă sau 10. Asta ne-a ajutat să creștem nivelul în acest sezon.“

FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.