Așteptându-l pe Xavi. Cel mai bun elev al lui Pep Guardiola ne promite că fotbalul „dependent de minge” va reveni pe „Camp Nou”
Ciprian Rus 22 mai 2019Departe de tăcerea încrâncenată a Barcelonei acestor zile, unde Messi și ai lui se pregătesc să câștige un trofeu (Cupa Regelui) care, după eșecul cu Liverpool din semifinalele Champions League, nu mai interesează pe nimeni, departe de euforia Manchesterului, unde maestrul Guardiola face turul orașului în autocarul descoperit, celebrând cele patru trofee interne câștigate de City într-un singur sezon – record absolut, dar ce mai e azi absolut fără Champions League?! -, departe de toate dilemele și certitudinile fotbalului nostru, jucat pe viață și pe moarte de două ori pe săptămână, departe de toate astea, undeva în Asia, la Teheran, un anume Xavi Hernandez a jucat, marți, în tricoul qatarezilor de la Al-Sadd, ultimul său meci oficial.
This evening was Xavi’s last ever match as a footballer and it happened at Azadi Stadium. Funny world.. pic.twitter.com/UVyzLRaTNj
— Gol Bezan (@GolBezan) May 20, 2019
O retragere discretă, urmărită la fața locului de un reporter trimis de cotidianul catalan „Sport”, unic martor din „lumea noastră” al unui moment care, pe cât de discret și de îndepărtat, poate deveni un punct de cotitură în istoria fotbalului. Pentru că „regizorul” Xavi Hernandez trece, de mâine, de pe gazon direct pe banca tehnică…
Fără emoția și fără brizbriz-urile marilor despărțiri – Xavi a avut parte de un binemeritat „adio” în 2015, când a părăsit Barcelona (adevărata sa retragere din fotbal) – meciul de la Teheran pune capăt unei cariere cu adevărat excepționale: 20 de ani în fotbalul mare și 34 de trofee, între care patru Ligi ale Campionilor, două Europene și un Mondial.
Cariera lui Xavi Harnandez e mult mai mult decât trofeele câștigate: așa, ar fi meritat, indiscutabil, și un Balon de Aur, dar vecinătatea cu Messi i-a răpit această șansă. Mai relevant decât palmaresul la Xavi e, însă, rolul său în „sistemul Guardiola”, rolul său în ceea ce presa a numit „tiki-taka”, în anii în care fotbalul acesta frumos câștiga trofee pe bandă rulantă.
Și Barcelona, și echipele lui Pep Guardiola au fost capabile să joace frumos și să câștige și fără Xavi Hernandez. Dar „masterclass”-ul pe care Guardiola l-a ținut vreme de patru ani la Barcelona – și care a fost însăși fundamentarea viziunii sale despre fotbal – nu ar fi fost posibil fără Xavi Hernandez. Mai mult decât în Messi, mai mult decât în oricare dintre ceilalți mari jucători „blau-grana” din acea generație, Guardiola a găsit în Xavi omul cu care se putea înțelege doar din priviri.
„De multe ori, în pauze, în drum spre vestiar, vorbeam cu Busquets și ziceam: <<Prietene, nu suntem bine. Nu reușim să jucăm mai mult pe benzi, atacăm prea mult pe interior, unde nu găsim deloc spații>>”, îi povestește Xavi, înaintea ultimei partide din carieră, trimisului special de la „Sport”. „După care intram în vestiar, Pep lua cuvântul și spunea exact ceea ce îi spusesem eu lui Busi”, explică Xavi.
Scenarist al fotbalui total al noului mileniu, Pep Guardiola a găsit în Xavi Hernandez regizorul perfect care să-i transpună opera în lumina reflectoarelor cu mii și mii de lucși ale arenelor moderne. Fotbalul lui Guardiola e mai mult decât pase și iar pase – capitol la care pe Xavi Hernandez nu îl bate nici azi nimeni. Fotbalul lui Guardiola e despre spații, iar Xavi vedea spații acolo unde nu le vedea nimeni. Fotbalul lui Guardiola e despre posesie și ieșit la joc, și nimeni nu se oferea la pasă, nimeni nu ținea de minge, între patru, cinci sau șase adversari, așa cum ținea micuțul mijlocaș catalan. Fotbalul lui Guardiola e despre dictarea ritmului – când accelerezi, când temporizezi, când forțezi o contră, când cauți poziționalul -, mici detalii care azi îi lipsesc atât de mult Barcelonei (în ciuda aducerii unei „clone” veritabile, ca Arthur). Nimeni nu are, azi, știința ritmului, așa cum o avea Xavi în anii lui de glorie…
De fapt, știrea retragerii lui Xavi Hernandez nu e atât despre cariera glorioasă pe care o lasă în urmă ca fotbalist, cât e despre viitoarea sa carieră – mulți o văd deja încă și mai glorioasă – de antrenor. În ziua în care, la Manchester, Vincent Kompany își lua rămas bun de la coechipieri și de la fani plecând să antreneze pe Anderlecht Bruxelles în „stil Guardiola”, sedus de cele trei sezoane în care l-a avut ca magistru pe Pep, în Orient, un alt fost elev al lui Guardiola se pregătea să-i calce pe urme. Cel mai bun elev al lui Guardiola, Xavi are, azi, aura unui legatar testamentar. Nimeni nu a înțeles ca el, din teren, fotbalul lui Guardiola, nimeni nu-și asumă mai deschis puritatea, atât de discutată azi, a acelui stil.
Xavi Hernandez a fost toată viața genul de sportiv cu vorbele la el. E, de fapt, mai mult de atât: e și un om cu ideile la el. Vorbește tranșant, limpede, asumat. „Ca să ajungă să câștige din nou Champions League, Barcelona trebuie să reînceapă să domine toate jocurile”, spunea Xavi, fără menajamente, din Qatar, după eliminarea dureroasă în fața lui Liverpool. Aici, Xavi nu poate fi acuzat de oportunism. Spune asta de câțiva ani, încă de pe vremea când Luis Enrique avea și el obiceiul de a lăsa, uneori, mingea în seama adversarilor.
„Și dacă am 1-0 în minutul 89, ce vreau eu e să fiu în jumătatea adversă, având posesia și atacând, așa mă simt cel mai bine”: așa vede lucrurile tânărul antrenor Xavi Hernandez.
„Cum te aperi mai bine? Având mingea! Adversarul nu te mai poate ataca. Trebuie întâi să-ți ia mingea. Și dacă ți-o ia și e la 70-80 de metri de poarta ta, concluzia e clară. Cel mai sigur e să ai balonul în terenul advers. D-asta nu înțeleg antrenorii care zic: «Hai să jucăm în propria jumătate!». În acest moment, singura echipă din lume care încearcă să domine meciul până în ultimul minut, indiferent de scor, e City”, crede Xavi.
„Depinde de fiecare jucător, dar eu cred că majoritatea, când ies pe teren, nu ies pentru a face sprinturi. Vor mingea, iar mingea creează dependență. Jucăm fotbal pentru că suntem dependenți de balon”. Dependent de balon ca fotbalist, Xavi Hernandez ne promite că va rămâne la fel, dependent de balon, și ca antrenor. Sunt mulți la Barcelona care, știind bine cum gândește și cum trăiește fotbalul, și-l doresc pe Xavi Hernandez cât mai repede pe banca tehnică a catalanilor. Azi, dacă s-ar putea!
"Now I start my career at zero, I can’t start with a Ferrari or a transatlantic ship, I have to start with a small boat, a small car, test myself, gain experience, and yes, it’s true that the objective is to return to Barcelona, but I’m calm." https://t.co/kl9hTZOzmC
— Luis Mazariegos (@luism8989) May 20, 2019
„Să antrenez Barcelona acum e ca și cum l-ai pune pe un student la inginerie să proiecteze tunele prin Pirinei”, spune, plastic, fostul mijlocaș. E anxios, vrea să se apuce cât mai repede de treabă (probabil tot în Qatar), are dubii pe care vrea să le confrunte zi de zi, pas cu pas. Pe de altă parte, e liniștit. Nu ascunde că Barcelona e marele său obiectiv ca antrenor, dar știe că Barcelona îl așteaptă și că momentul său va veni nu peste multă vreme.
Îl va mai prinde Xavi pe Messi la echipă? Va veni la Barcelona peste doi, peste cinci sau peste șapte ani? Nu știe răspunsul. Ce e sigur, însă, încă de pe acum, e că, atunci când Xavi o va prelua pe Barca, fotbalul acela „dependent de minge”, pe care l-a orchestrat ca nimeni altul, va reveni pe „Camp Nou” ca-n anii în care Pep Guardiola ținea, săptămână de săptămână, catedra lui despre fotbalul-spectacol.
