Dinamo face spectacol, o bate fără emoții pe Wisla, e foarte aproape de calificarea în primăvara Ligii Campionilor!
Lead.ro 30 octombrie 2019Dinamo București a ajuns la acest meci retur cu Wisla Plock – al șaselea joc al grupei – conștientă că o nouă victorie ar aduce-o și mai aproape de calificarea în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. „Pentru noi, o victorie ar însemna că suntem calificați în proporție de 90%; pentru Wisla Plock, o înfrângere ar însemna probabil eliminarea“, a confirmat și antrenorul Constantin Ștefan, cu doar câteva minute înainte de start.
Cu 8 puncte la jumătatea drumului în această Grupă D, la egalitate cu GOG (pe care a învins-o clar, 35-28, la București) și la trei puncte distanță de Wisla, Dinamo și-a confirmat din nou forța de acasă: într-o Sală Dinamo ai cărei suporteri au fost remarcați adesea pentru pasiunea și sportivitatea lor atât de adversari, cât și de Federația Europeană, Dinamo n-a pierdut puncte nici în sezonul precedent, nici în primele două jocuri ale actualei campanii europene. Dar ceva s-a schimbat în jocul handbaliștilor antrenați de Ștefan.
Dinamo e o echipă mai matură, mai stăpână pe ea, cu mai multe soluții. Dinamo nu mai e obligată să marcheze 30 de goluri pentru a câștiga, cum se întâmpla adesea sezonul trecut, și lucrul ăsta s-a văzut în liniștea cu care campioana României a început acest meci important cu Wisla.
Primul gol a venit de la Bannour, Wisla a răspuns prin Mindegia, cel mai bun om al meciului tur, puternicul Kuduz a readus-o pe Dinamo în avantaj, dar nici Dinamo, nici Wisla n-au început cu prea mare elan. Polonezii au preferat să se apere din nou (la fel ca-n meciul tur) avansați la Bannour, lăsându-i tunisianului mai degrabă culoar pentru pătrundere decât șansa aruncării de la distanță, dinamoviștii au început cu apărarea lor foarte mobilă și agresivă. Drept consecință, primele 10 minute nu ne-au adus goluri multe, și doar pe eliminările de două minute ale adversarilor a crescut Dinamo viteza de circulație a mingii.
Când cunoscutul antrenor Xavi Sabate (finalist în Champions League cu Veszprem) a fost sancționat și el cu două minute, lăsându-și echipa cu doi oameni mai puțini, Dinamo s-a dus la 4-2. Au fost două faze identice, cu mingea dusă până în extremă, de unde Gavriloaia și-a deschis unghiul și nu a greșit. Cu extremele și pivotul a încurcat-o Dinamo pe Wisla și în Polonia, iar tactica a rămas neschimbată la începutul returului, când pivotul Mamdouh s-a remarcat imediat. El a dus-o pe Dinamo la trei goluri distanță, 5-2, și tot el a făcut paravan pentru al doilea gol de la distanță reușit de Kuduz. Convocat în pauza competițională în puternica selecționată a Croației, Kuduz face un sezon grozav, dovadă că atacul lui Dinamo nu se mai înclină atât de mult pe partea dreaptă a lui Bannour.
Tunisianul a rămas la fel de important, și asta s-a văzut probabil în perioada de secetă de la jumătatea primei reprize, când Dinamo, rămasă câteva minute fără Bannour, lovit puternic într-o contră adversă, n-a mai găsit poarta adversă. Dar chiar și așa, Wisla n-a reușit să egaleze și distanța de două-trei goluri s-a păstrat până la pauză.
Intrată la vestiare cu un 13-10 confortabil, care a scos în evidență și forța defensivei dinamoviste, dar și scăderea de formă a Wislai Plock, care arată mai rău decât anul trecut, Dinamo a început partea a doua într-o nouă viteză. Kuduz și coordonatorul Alouini au început să marcheze la foc automat, portarul Heidaridad a început să închidă poarta, iar scorul a căpătat proporții. La 17-12, Sabate a cerut un nou timeout, dar nici așa n-a reușit să taie ritmul lui Dinamo, care a profitat de fiecare greșeală adversă (au și fost multe) și de fiecare superioritate (la jumătatea reprizei secunde erau deja șase) pentru a se distanța și mai mult.
La 20-13, într-un vacarm nemaipomenit, meciul părea deja decis, așa că Dinamo a început să facă spectacol. Cu câteva aeriene, două-trei pase pe la spate și alte rachete găsite de Kuduz, campioana României a jucat ultimele 10 minute pentru suporterii care nu s-au oprit din cântat nici măcar după ce scorul final a fost stabilit: 29-20 pentru Dinamo (și putea fi mai rău), care s-a distanțat la 5 puncte de Wisla și are de-acum toate șansele să apară din nou în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor.
RESULT: Victory for @CSDinamo!
A solid performance from the hosts in Bucharest see them go clear at the top of #veluxehfcl group D. pic.twitter.com/CYUebLWqZf— EHF Champions League (@ehfcl) October 30, 2019
Dinamo are 10 puncte și privește cu poftă spre meciul cu Kadetten (6 noiembrie), cealaltă echipă care i-a luat un punct în deplasare.
Până aici, e greu să găsești ceva de criticat în jocul lui Dinamo. Dimpotrivă, toate par să meargă bine. Și spre deosebire de sezonul trecut, când numeroasele goluri ale lui Bannour au decis foarte multe meciuri, Dinamo se sprijină astăzi pe mai mulți umeri.
Cu Wisla, Kuduz și Alouini au marcat câte șase goluri, dar faptul că extremele Negru și Gavriloaia au reușit câte cinci dovedește încă o dată că atacul lui Dinamo are din ce în ce mai multe soluții. Și când le rătăcește, îl are pe Heidaridad în poartă. Cu un nou procentaj de peste 40%, iranianul a făcut un nou meci grozav și rămâne unul dintre cei mai în formă portari din Champions League.
Iată programul lui Dinamo:
Dinamo – Kadetten, 6 noiembrie
Kristiansand – Dinamo, 13 noiembrie
Dinamo – Chekhovskiye Medvedi, 20 noiembrie
GOG – Dinamo, 1 decembrie
Fotografii: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES