Două meciuri grozave: Federer supraviețuiește unui epic cu Cilic după trei mingi de meci, Murray îl stăvilește pe Tsonga

Roger Federer s-a calificat în semifinalele Wimbledon după meciul turneului și candidat la titlul de meciul anului. A reușit o nouă revenire de la 0-2 la seturi într-un meci superb cu Marin Cilic, evitând o nouă înfrângere în fața croatului. Marin a fost la un singur punct distanță de victorie în trei ocazii, dar de fiecare dată Federer a prelungit cumva meciul. În plus, Cilic a avut trei mingi de break consecutive și în setul trei, la 3-3, când încă mai conducea cu 2-0 la seturi. Abia ulterior Federer a început să se ridice la nivelul croatului, iar partida a crescut în calitate și dramatism.Tiebreak-ul setului patru e deja trecut printre cele mai bune din ultimul deceniu, alături de tiebreak-ul setului patru al finalei dintre Federer și Nadal, din 2008. Patru mingi de set a salvat Cilic, încă una de meci a salvat Federer, care l-a luat până la urmă cu 10-8. În decisiv, Federer a presat mai mult pe serviciul croatului, care a cedat la 3-4, într-un game cu câteva winners excelente ale elvețianului. Semifinalele Wimbledon sunt Federer – Raonic și Murray – Berdych.

La conferința de presă de după optimi, Roger a descris cu ajutorul câtorva interjecții cum s-a simțit în meciul de acum doi ani de la US Open cu Marin Cilic, unul dintre numeroasele episoade “e ultima șansă la un Slam” pe care le-a trăit de la titlul Wimbledon 2012 încoace. Cilic, pentru cine nu-și reamintește, a fost în God-mode pe toată durata celor trei seturi; Federer n-a jucat rău, însă n-a prea apucat să joace, pentru că Marin i-a luat pur și simplu racheta din mână: “Tot ce a atins a fost în teren. A fost ceva de genul ‘ok, uite o șansă pentru tine’. Boom! Sau uite aici, poate altă șansă. Boom! Cam așa a mers timp de trei seturi. N-am jucat deloc rău, doar că m-a spulberat, totul a fost în funcție de el”, a spus Federer, gesticulând și ajutându-se de acele “Boom!” ca să descrie loviturile lui Cilic de la US Open, completând câteva întrebări mai târziu că regretă doar că n-a avut niciun moment șansa să intre în meci un pic, să-l facă pe Cilic să aibă și cea mai mică fărâmă de îndoieli.

Acum, în fața unui nou episod “e ultima șansă la un Slam”, Federer a dat iar peste un Marin Cilic într-o formă 95 la sută similară cu cea de la New York 2014; ceea ce e interesant, pentru că între cele două momente, Cilic nu a reușit niciodată să mai atingă acel nivel. Încă o dată croatul a plesnit lovituri direct câștigătoare și a servit ași cu nonșalanță, în același timp în care a returnat de multe ori lung și a dominat cu autoritate duelurile de pe baseline.

Diferența e că de data asta, Federer a avut șanse să intre în meci, așa cum și-a dorit. Ele au apărut încă din primul set, când elvețianul a fost primul care a avut șanse să câștige pe serviciul advers. Dar a pierdut tiebreakul, fiind dominat iarăși la agresivitate, iar urmarea a fost că a căzut un pic la startul setului secund, suficient pentru un alt break al lui Cilic. Federer a avut șanse să-l recupereze imediat, apoi a avut o fereastră când croatul servea, la 5-4, pentru un avans de două seturi. În majoritatea acestor prime momente cheie, Roger a fost trădat de rever, la care Marin a ‘apelat’ ori de câte ori a avut nevoie să producă punct. Sau când trebuia să închidă cu el, cazul reverului în fileu de la 5-4, 0-15, cu tot terenul la dispoziție. Per total, elvețianul nu juca rău, dar 2-0 la seturi era o realitate corectă, bazată pe jocul lights-out al lui Cilic, ușoara reținere a lui Federer și inabilitatea lui de a produce daune pe serviciul advers.

În ciuda victoriilor clare de până atunci în turneu, Federer avertizase de câteva ori că nu este, încă, în forma în care ar trebui și că obiectivele sale sunt, pentru început, să treacă de prima săptămână și, eventual, să ajungă în sferturi. La trasul liniei acelor două seturi, realitatea era pe măsura acestui obiectiv, nici mai mult, nici mai puțin. Aveam un Federer iarăși brutalizat pe teren, și cu încrederea lipsindu-i în momentele cheie; o dovadă că orice tip de problemă fizică transformată în absență de pe teren te poate roade mai mult decât am crede. Când, la 3-3 în setul trei, Federer se uita la un 0-40 pe propriul serviciu, o nouă înfrângere precum cea de la US Open era iminentă, o înfrângere destul de sonoră. O nouă șansă la un Slam s-ar fi dus. Doar că o perspectiva unei înfrângeri sonore s-a prefăcut mai apoi în perspectiva unei înfrângeri onorabile, care mai târziu a lăsat locul perspectivei unei înfrângeri la mare luptă. “Cred că am fost în necazuri vreo oră și ceva, poate mai bine. Tot timpul ăsta, pe tot ce puneai mâna era potențial de minge de break sau riscul finalului”, a descris Federer cum a trăit pe sârmă setul al treilea.

Toate acele perspective au venit și s-au dus. După ce s-a salvat cumva de la acel 0-40, deși două dintre puncte le-a jucat cu serviciul doi, schimbarea a fost sclipitoare. Imediat după, a apărut în film și reverul lui Federer, care n-a mai fost șovăielnic, ci solid. Forehandul a intrat în starea de free-flow, curgător ca un pârâu sprinten și rece, iar retururile au câștigat în asprime și adâncime. Federer a făcut break imediat și a închis setul mai apoi. Meciul era relansat.

Setul patru a fost un deliciu, momentul când nivelul maxim în meci al ambilor s-a intersectat. Cilic a continuat să preseze, în vreme ce Federer s-a scos din necazuri imense la 4-5 și 5-6, când a salvat mingi de meci. O a treia a venit într-un tiebreak absurd de bun, și din nou Cilic a avut dificultăți să pună în teren serviciul doi, noul pattern evident al meciului, cel care l-a înlocuit în importanță și greutate pe cel din prima parte a meciului, când Cilic câștiga pe reverul lui Federer punctele mari. De asemenea, o diferență mare, din ce în ce mai vizibilă pe măsură ce meciul a avansat, a fost că elvețianul a început să aibă o înțelegere net superioară a serviciului lui Marin; a început să-l citească și să-i răspundă mult mai bine, variindu-l, în același timp, pe al său sau pompându-i o doză de forță, după caz.

Tiebreak-ul este deja un clasic, comparat cu tiebreak-ul dintre Roger și Rafa, în finala Wimbledon 2008; atât prin dramatismul evoluției scorului (patru mingi de set Federer, una de meci Cilic), cât prin spectaculozitatea tenisului și ce au livrat sub o presiune imensă cei doi. Marin a presat, a fugit primul cu minibreak, apoi a revenit de la 4-6, cu Federer ratând acel forehand cu tot terenul gol, care putea să-l coste drastic. Federer l-a câștigat până la urmă cu 11-9, iar de acolo a intrat el în God-mode. Deja, pe la jumătatea decisivului, elvețianul nu mai putea să greșească; game-ul în care a făcut break-uk victoriei este halucinant.

Este un desfășurător cât se poate de sumar al meciului, care nu surprinde câtuși de puțin calitatea aproape apăsătoare a acestuia. N-a fost moment de plictiseală, ritmul și intensitatea, la cote dintre cele mai înalte, calitatea schimburilor, extraordinară, iar erorile neforțate, puține. Am avut servicii excepționale sub presiune, de ambele părți; am avut passinguri superbe ale lui Marin sau lovituri direct câștigătoare blitz din partea lui Federer. Am avut schimburi la fileu cu reflexe incredibile și schimburi fără răsuflare de pe baseline. Atmosfera a fost adesea asurzitoare, pro-Federer, cum se întâmplă în multe asemenea meciuri, dar respectuoasă pentru croat.

Continuarea articolului, pe Treizecizero