CFR Cluj ne-a arătat o direcție, un model de urmat: 5 idei după eliminarea dureroasă de la Sevilla

Ciprian Rus 28 februarie 2020

Fluierul final al meciului de la Sevilla, din minutul 96, l-a prins pe Adiță Păun plângând ca un copil, la mijlocul terenului. Pe fețele unora dintre CFR-iști se citea exasperarea, pe a altora furia, câțiva priveau în gol, orbiți de nocturna din înaltul tribunei. Dar copilul de mingi de la meciul istoric al Clujului cu Manchester United plângea în pumni. Sunt opt ani de la meciul cu United și, în toți acești ani, Adiță Păun visase la o noapte ca cea de joi de pe „Sanchez Pizjuan”, în care echipa lui să facă din nou istorie.

Și, cu 10 minute înainte, chiar trăise bucuria aceea greu de pus în cuvinte a unui gol pentru istorie. Șutase cu sete din afara careului de 16, pusese în stângul acela ultimele resurse de energie la finalul unui meci epuizant, iar mingea, țopăită, a trecut pe sub portar. A fugit spre colțul terenului – „cred că eram cel mai fericit om din lume!” – și acolo i-au sărit în cârcă toți colegii, într-o piramidă a bucuriei. Mai erau câteva minute până la calificare…

Numai că, în timp ce clujenii sărbătoreau, gazdele cereau, cu gesturi largi, un henț la Traore, la faza precedentă șutului. „Împușcat” în mână de la mică distanță de un adversar, fără intenție de a lovi mingea cu mâna și într-o mișcare naturală spre continuarea fazei, Traore a fost considerat „vinovat” de arbitrul VAR. Centralul nu a mai mers să vadă faza și a anulat golul.

O fază complicată, care a împărțit în două nu doar publicul microbist de la noi, inclusiv forumurile CFR-iștilor, dar nu i-a pus de acord nici pe specialiști – fostul mare arbitru Ion Crăciunescu n-ar fi dat henț, Cristian Balaj consideră justă decizia de la Sevilla. În contextul unei prestații oricum cam inegale a centralului, frustrarea jucătorilor și oficialilor CFR-iști e de înțeles. Dar ar fi păcat ca cele 30 de secunde de visare și nervii de după anularea golului de către VAR, ar fi păcat ca o singură fază să pună în umbră toate celelalte lucruri bune – deloc puține – pe care CFR Cluj le-a arătat în cele 16 meciuri ale parcursului său european din acest sezon. Pentru că, prin traseul din acest an, CFR-ul lui Dan Petrescu lasă o direcție și un model de urmat pentru cine mai are chef să dezvolte ceva în fotbalul românesc.

Muncă

Dacă e să privim retroactiv spre vara trecută, când CFR își începea, contra celor de la Astana, „aventura” europeană, însăși dubla cu Sevilla e o mare lecție pentru fotbalul nostru. Iar imaginea de la finalul transmisiei, cu Păun plângând, spune totul despre intensitatea cu care CFR a jucat aceste meciuri împotriva specialistei Europa League (cinci trofee). „Exilat” ca titular în Liga 1, în echipa „rezervelor”, la început de sezon, Adiță Păun și-a făcut loc în echipă exact la cele mai grele meciuri. Și a jucat cu o energie de care nimeni nu îl credea capabil, probabil, în afară de Dan Petrescu.

Sunt destui antrenori motivatori, pe model „Cholo” Simeone, la noi, dar nimeni nu e ca Dan Petrescu. CFR a demonstrat o disciplină cum rar de vede la o echipă românească într-un meci foarte complicat în Europa, dublată de un efort uriaș, demn de niște sportivi care urmăresc anul ăsta al treilea titlu consecutiv în România.

Realism

Vara trecută, naționala de tineret entuziasma prin jocul său la Euro 2019. Ajunși la echipa mare, tinerii noștri jucători nu au reușit să schimbe fața jocului României atât cât ne-am fi dorit. Urmează barajul de calificare la Euro 2020, un meci complicat în Islanda, iar celălalt model, modelul realist al lui Dan Petrescu, își confirmă din nou actualitatea prin dubla fără înfrângere a CFR-ului cu Sevilla.

CFR Cluj are o echipă matură, foarte solidă și foarte discipinată. Dar, cu câteva excepții – Camora sau Omrani – pe care însuși Mirel Rădoi admitea că și le-ar dori la Naționala noastră, clujenii nu au jucători peste vârfurile selecționabililor noștri. Și atunci diferența vine din altceva, vine din abordarea meciurilor, vine din pregătirea lor, vine din specularea la maximum a propriilor calități, ca și a slăbiciunilor adversarului. Din punctul ăsta de vedere, dubla cu Sevilla a fost un nou „Masterclass” ținut de Dan Petrescu.

Nume noi pentru Națională

Chiar dacă nu a dus spre o calificare spectaculoasă în „optimile” Europa League, performanțele CFR-ului în acest sezon profită fotbalului românesc și prin câteva confirmări punctuale care pot ajuta imediat echipa națională. Pe lângă obișnuitul și neobositul Ciprian Deac, traseul european din acest an, ca și meciurile din campionat au scos în față câteva nume interesante: Burcă, Bordeianu sau Adi Păun, și chiar naturalizabilii Omrani și Camora. Dan Petrescu și-a dovedit flerul și în această privință, scoțând maximum din niște jucători buni și cam atât. Iar demonstrația cu jocul lui Cristi Manea de după revenirea de la FCSB e încă un exemplu.

Planificarea

Într-un context internațional în care în cazul unor cluburi mari, precum Barcelona sau Real Madrid, se vorbește despre proasta planificare sportivă – Barcelona are doar 12 jucători de la prima echipă apți pentru returului cu Napoli din Champions League, iar Real e într-o teribilă criză de goluri după plecarea lui Ronaldo – CFR Cluj ne arată un exemplar model de programare a performanței în acest an. A terminat cu 6 puncte în plus sezonul regulat, deși a jucat cu a doua echipă foarte multe meciuri și a ieșit cu capul sus din toate cele 16 partide jucate în Europa. Să bați Craiova la ea acasă, în infernul de pe noul „Oblemenco”, între două egaluri de prestigiu – și de mare intensitate fizică și psihică – împotriva Sevillei nu e puțin lucru.

Și acum?

În final, câteva cuvinte despre Dan Petrescu. „Cine îmi mai dă mie înapoi calificare asta?”, spunea, dramatic, antrenorul CFR-ului la interviurile de după meci. „Când vom mai ajunge noi într-o situație de acest gen?”. Exasperarea lui Petrescu de la finalul meciului e ușor de înțeles. Antrenorul a riscat mult prin revenirea la CFR. Clubul nu mai avea buget pentru performanță, echipa trebuia să își câștige singură banii, în Europa. Sub acest stres a lucrat Petrescu în ultimul an. Iar pentru ca proiectul să meargă mai departe la același nivel, CFR e condamnată să câștige titlul și în acest an. Ca să reușească asta, el trebuie să-i facă pe Păun și compania să treacă cât mai rapid peste frustrarea de la Sevilla.

Va continua Petrescu și anul viitor la CFR? Greu de spus. E cert că, pentru a continua acum în primăvara europeană, a declinat interesul Federației pentru postul de selecționer. Are el, însă, o ofertă dintr-un compionat de top la finele sezonului? Nici asta nu e clar. Clar e că ar merita asta, după tot ce ne-a învățat despre el și despre fotbalul lui în acest sezon european.

Foto principală: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES, Foto interior: Facebook Fotbal Club CFR 1907 Cluj-Napoca

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.