Impresionant! România joacă superb, bate Muntenegru, face un pas important către EURO 2022!
Lead.ro 8 noiembrie 2020Naționala masculină a României reușește unul dintre cele mai bune meciuri din ultimii ani, câștigă foarte clar contra Muntenegrului, 36-27, face un prim pas serios spre Campionatul European din 2022! La fel de important, echipa aceasta demonstrează că are și calitatea individuală, dar și forța colectivă pentru a participa – după o lungă așteptare – la un turneu final continental.
România a ratat prezența la ultimele 12 competiții europene: în 1996 (Spania) a fost ultima apariție a Naționalei la EURO. Atunci, Naționala României a fost în grupă cu Spania, Suedia, Cehia, Danemarca, Franța, a terminat grupa pe locul cinci, iar competiția pe poziția a noua.
Acum, echipa lui Rareș Fortuneanu țintește locul doi într-o grupă cu Suedia, Muntenegru și Kosovo. Primele două clasate și cele mai bune patru locuri 3 se califică direct pentru EURO 2022.
Meciul
„Forța grupului nostru și dorința de a merge la un turneu final pot fi punctele forte pe care le avem în acest moment. După 12 calificări ratete la European, a 13-a sperăm să fie cu noroc”, spunea Cristi Fenici, înaintea startului acestor preliminarii pentru turneul final organizat de Ungaria și Slovacia, în 2022.
Dorința, motivația aceasta – despre care vorbește adesea și antrenorul Rareș Fortuneanu – s-au văzut și cu Suedia, în acea revenire frumoasă după o primă repriză foarte slabă, și s-au văzut încă o dată, cât se poate de limpede, contra Muntenegrului, adversara noastră directă pentru locul secund în Grupa 8.
Începutul de meci a fost din nou tensionat, dominat de o echipă adversă care a atacat fără portar, cu om în plus, și care s-a apărat agresiv și foarte creativ, cu un om avansat, instruit să împartă atacurile României în două.
Strategia a funcționat perfect în primele minute, când Muntenegru, echipă care a participat anul aceata la Campionatul Mondial, s-a distanțat la 5-1, înainte ca portarul Ionuț Iancu să-i taxeze pe adversari – cu un gol din poartă în poartă – pentru îndrăzneala acestor atacuri supranumerice prin care extremele au fost eliberate foarte bine.
A fost golul care a tăiat puțin din eleanul muntenegrenilor, ajunși în România, la Baia Mare, fără câțiva jucători importanți, cu mulți handbaliști din Liga Zimbrilor, dar și cu doi-trei oameni care joacă al echipe cu pretenții în campionatele serioase.
De aici încolo, echipa lui Fortuneanu – lipsită și ea de valoroșii Șimicu și Grigoraș – s-a mișcat mai bine și în apărare, dar și pe atacurile poziționale, atacuri rezolvate cu mai multă răbdare pe construcție. Cu câteva angajări inspirate spre pivot, dar și cu mai multe deschideri în extremă, românii au reușit să scape de enervanta apărare 5+1 a Muntenegrului, și asta s-a văzut imediat pe tabelă: Nicușor Negru, Gabi Bujor și Călin Căbuș au găsit câteva finalizări foarte frumoase, România a egalat la 6 și a trecut pentru prima dată înainte la 7-6, pe la jumătatea primei reprize, când excelentul Iancu a reușit și al doilea lui gol din propriul semicerc.
It was a slow start for Romania against Montenegro, but this goal from Gabriel Bujor is a sign they're turning things around in the first half of their #ehfeuro2022 qualifier!
Catch it live now on https://t.co/bewbcrLrn6 📺 pic.twitter.com/2bYDbNReyi
— EHF EURO (@EHFEURO) November 8, 2020
Portarul Dobrogei Sud a început să citească și aruncările pe care muntenegrenii le-au încercat de la distanță, după ce principala lor combinație – pasa săltată spre extremă – a fost înțeleasă de apărarea lui Rareș Fortuneanu.
Mulțumită și intervențiilor lui Iancu, România a reușit să fugă la 11-8 și să arate tot mai bine: mai mult curaj la linia de nouă, unde în locul aruncărilor de la distanță au apărut multe depășiri superbe – Căbuț, Bujor sau Ghiță au fost imposibil de oprit -, mai multă creativitate și mai mare viteză în jocul de pase.
Pe fondul acestui joc iute, matur, România s-a distanțat și mai mult, până la 16-11, însă două goluri primite în ultimul minut al reprizei au ținut echipa Muntenegrului în joc.
Chiar și așa, la vestiare s-a intrat cu un 16-13 foarte bun și pe deplin meritat.
HALF-TIME: Romania turned an early 5:1 deficit around to lead 16:13 heading into the dressing rooms.
Montenegro will need more moments like this from the influential Vladan Lipovina if they are to get some #ehfeuro2022 qualifier points tonight! pic.twitter.com/tHlJx6nzaU
— EHF EURO (@EHFEURO) November 8, 2020
Și lucrurile bune au continuat în partea a doua, cu alte 15 minute impresionante, în care Iancu a fost imposibil de bătut, iar Căbuț, Sadoveac, Buzle, Ghiță și Bujor au reușit cu toții câteva goluri demne de highlights-urile EHF.
Diferența de cinci goluri a fost refăcută rapid, 20-15, și apoi, grație blocajelor și intercepțiilor reușite de o linie defensivă pe cât de agresivă, pe atât de rapidă, România s-a distanțat și mai mult, 23-17 și apoi 26-18 (!) în minutul 45.
Nici măcar time-out-ul advers n-a tăiat elanul jucătorilor lui Fortuneanu. Foarte concentrați și la fel de inspirați la coordonare, Căbuț și Fenici n-au făcut un pas greșit toată seara, colegii lor au finalizat din toate pozițiile, iar Iancu, în poartă, a continuat să scoată minge după minge, până când România s-a dus la +9, o diferență neașteptată, dar ușor de explicat prin cele demonstrate pe teren.
How about this for a big save from Ionut Ciprian Iancu as he helped Romania to a crucial #ehfeuro2022 qualifier victory over Montenegro! pic.twitter.com/0MJw6m0C6F
— EHF EURO (@EHFEURO) November 8, 2020
Până la final, echipa națională și-a continuat demonstrația de forță, și-a menținut avansul și a făcut un pas mare către Europeanul din 2022. Pentru că acest 36-27 – în care Iancu, Ghiță, Bujor, Căbuț, Sadoveac și Negru au prins cu toții ziua lor bună – sună la fel de bine pe cât a arătat.
După această victorie, România trece pe locul doi în Grupa 8, cu două puncte din primele două meciuri, la egalitate cu Muntenegru și în spatele Suediei, care n-a avut probleme nici cu Kosovo, următoarea adversară a României, în primăvara viitoare.
Până atunci, Fortuneanu și jucătorii lui trebuie să rămână la nivelul arătat în repriza a doua cu Suedia, dar mai ales în această vitorie grozavă contra Muntenegrului.
RESULT: A crucial victory for Romania and a big step for them in their search to reach #ehfeuro2022. Big performances all around as they beat Montenegro 36:27 🇷🇴 pic.twitter.com/cy7JdwMKwe
— EHF EURO (@EHFEURO) November 8, 2020
Declarațiile
„Sunt bucuros că am reușit să câștigăm la o diferență mare. Consider că șansele de a ajunge la Euro sunt 50-50 în lupta noastră direct cu Muntenegru. Dacă am fi pierdut acasă, ajungeam cu 20% șanse noi, ei 80%, pentru că ultimul meci îl avem în deplasare, în Muntenegru. Gândul meu este acum la meciurile cu Kosovo, un adversar accesibil la prima vedere, dar pe teren propriu nu este deloc ușor. M-am uitat la meciul lor cu Muntenegru, s-a făcut diferența în ultimele 15 minute, în rest a fost totul echilibrat. Nu mai există partide ușoare și adversari facili”, a spus Rareș Fortuneanu, numit pe banca României în octombrie 2019. El l-a înlocuit atunci pe spaniolul Manuel Montoya Fernández, care preluase echipa de la conaționalul său Xavi Pascual.
„A fost un meci greu, ei au început foarte bine partida, dar am echilibrat balanța. Ne-am dorit foarte mult să aducem victoria. Ne-am antrenat foarte bine în toată această perioadă și sunt mândru de băieți. N-am mai înscris în nici un meci atâtea goluri!”, a recunoscut Ionuț Iancu, MVP-ul meciului de la Baia Mare.
„Este bine să ai un portar golgheter, ei au riscat puțin în timpul partidei cu tactica de 7 contra 6. Ionuț Iancu a făcut un meci mare și aici, și în Suedia, dar cel mai important este ca el să apere, aceasta este menirea lui”, a spus și Rareș Fortuneanu.
Jucătorii României pentru meciurile cu Suedia și Muntenegru:
Popescu Mihai – Saint Raphael (FRA)
Vasile Dani – Dobrogea Sud Constanța
Iancu Ionut – Dobrogea Sud Constanța
Negru Nicușor – Dinamo București
Csog Vencel – CSM Făgăraș
Racoțea Dan – Bidasoa Irun (SPA)
Botea Tudor – Dinamo București
Buzle Andrei – Minaur Baia Mare
Fenici Cristian – Politehnica Timisoara
Căbuț Calin – Minaur Baia Mare
Csepreghi Alexandru – Minaur Baia Mare
Sadoveac Marius – Politehnica Timișoara
Cristi Ghiță – Potaissa Turda
Iordachi Eduard – CSM Bacău
Bujor Gabriel – Dunărea Călărași
Thalmaier Roland – Potaissa Turda
Szasz Andras – Dinamo București
Cristescu Albert – Minaur Baia Mare
Dumitriu Gabriel – Dunărea Călărași
Dedu Călin – Politehnica Timișoara
Fotache Viorel – CSM București
Grupele de calificare la EURO 2022:
The Men’s EHF EURO 2022 Qualifiers draw is over.
Here are the results 👇#ehfeuro2022 #watchgamesseemore pic.twitter.com/FL7WoLcgce— EHF EURO (@EHFEURO) June 16, 2020
Foto: Paul Ursachi / Sport Pictures / FRH