Ce victorie importantă! România revine de departe, învinge Polonia, se califică mai departe în grupele principale ale Campionatului European!

Andrei Năstase 5 decembrie 2020

Ce revenire, prieteni! Naționala României se mobilizează la țanc, reușește o repriză a doua excelentă, învinge Polonia, 28-24, și se califică mai departe în grupele principale (Main Round) ale Campionatului European din Danemarca!

Această revenire grozavă – după o primă repriză complicată, în care nimic n-a părut să iasă – e cu atât mai valoroasă cu cât aduce calificarea în Main Round, implicit alte meciuri pentru o echipă care are mare nevoie să-și cunoască și neajunsurile, dar mai ales calitățile, înaintea turneului preolimpic din luna martie.

Printre aceste calități trebuie trecute acum și curajul, și determinarea! Sunt argumente frumoase ale unui grup în care s-au remarcat Cristina Laslo, declarată omul meciului (cu șase goluri din șapte aruncări), Cristina Neagu (opt din 16, dar și multe angajări decisive pentru pivot), Lorena Ostase (șase goluri din șapte aruncări), Nicoleta Dincă (trei din patru) sau Laura Popa (cu două goluri foarte importante din extremă, nu de pe postul ei), dar s-a remarcat mai ales jucătorul colectiv: blocul defensiv care a schimbat dinamica acestui meci.

*

Cu două puncte după primele două meciuri, România mai are de jucat contra Norvegiei, luni seară (ora 21.30).

Tot astăzi, Norvegia i-a dat 42 de goluri Germaniei, într-o victorie (42-23) care vine să lămurească lucrurile în Grupa D: Polonia trebuie să bată Germania la cel puțin patru goluri pentru a merge ea mai departe.

Primele trei clasate se califică mai departe în grupele principale (Main Round), unde se vor alătura celor trei echipe calificate din Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia și Croația. În Main Round, fiecare echipă va intra cu punctele pe care le-a câștigat celorlalte două echipe calificate – rezultatul obținut cu ultima clasată nu va conta.

 

Meciul

Am ajuns la acest al doilea meci de la Kolding, în Grupa D a Campionatului European, cu nădejdea că apărarea centrală a României va arăta cel puțin la fel de bine cum a arătat în partea a doua a meciului cu Germania, iar atacul va fi mult, mult mai eficient.

Cu încrederea că poarta va putea ține la fel de bine – mai ales că Denisa Dedu a revenit și ea în echipă -, dar și cu speranța că nu va mai fi nevoie de acte eroice acolo.
Mai ales că ultima dată când Polonia a învins România într-un meci oficial, s-a întâmplat la Campionatul Mondial din Serbia, în 2013, în fazele eliminatorii. Și atunci, ca și acum, România pornea cu prima șansă, numai că Polonia era o echipă în creștere: dovadă, aveau să obțină două locuri patru la turneele din 2013 și 2015.

Tocmai în 2015 a fost și precedenta noastră cu Polonia, la Campionatul Mondial. Am avut norocul să fim în imensa Boxen Arena (Cutia) din Herning, unde le-am văzut pe jucătoarele României câștigându-și entuziasmant (31-22) medaliile de bronz ale Mondialului danez.

Acum, tot în Danemarca, dar la Kolding, multe lucruri s-au schimbat. Și pentru România, și pentru adversarele de azi.

De pildă, Polonia are și ea un antrenor nou: norvegianul Arne Senstad a fost numit în vara lui 2019, când Polonia știa deja că nu va participa la Mondialul de anul trecut din Japonia.

Și Polonia, la fel ca noi, a venit în Danemarca fără jucătoare importante – Karolina Kudlacz-Gloc, Monika Kobylinska și Kinga Achruk lipsesc toate de la linia de 9 metri – și cu multe handbaliste noi, cu ajutorul cărora Senstad vrea să construiască din nou o echipă puternică.

Până atunci, ultima adversară puternică pe care Polonia a învins-o a fost Serbia, în play-off-ul pentru Campionatul Mondial din Japonia, dar victoria asta la trei goluri diferență venea după înfrângerea categorică (și decisivă) și meciul tur: 33-19 pentru Serbia. Așa că-n ultima vreme Polonia s-a măsurat mai degrabă cu adversare ca Belarus, Ucraina sau Lituania.

Totuși, dacă e să găsești un avantaj al Poloniei, el trebuie să fie numărul de meciuri: deja opt jocuri cu Senstad pe bancă. Echipa României are unul singur, cel cu Germania, de când a fost preluată de Burcea și Licu.

Și avantajul ăsta s-a văzut foarte limpede în prima repriză, o repriză pe care Polonia a controlat-o perfect, fără să facă lucruri extraordinare, dar făcând cu precizie ce știe că poate face. Așa s-au dus adversarele la 4-1, după primele șapte minute, când România a avut și o eliminare de două minute.

Din fericire, România a răspuns la timp. Extrema Nicoleta Dincă a rezolvat de una singură următorul atac, tot ea a finalizat un atac rapid pentru 4-3, și tot ea a profitat de primele două parade ale Iuliei Dumanska pentru a egala la 4 (în mintul 10) cu o boltă perfectă.

Din păcate, echilibrul s-a rupt din nou imediat, iar polonezele s-au instalat confortabil la două goluri distanță (6-4, 7-5 și 8-6), înainte să se desprindă la 11-6, lovind bine și de pe extremă, de unde au fost foarte eficiente (șase goluri din șase aruncări) și cu Norvegia, dar și de la distanță (de unde n-au reușit mare lucru în primul lor meci).

Cristina Laslo a finalizat și ea frumos, dintr-o poziție tare complicată, Cristina Neagu, cu o aruncare de aproape 100 de kilometri la oră, a reușit primul ei gol (la a patru încercare) în minutul 16, dar Polonia nu s-a clătinat și nici nu s-a abătut de la planul de joc. Iar planul, spre desosebire de la României, a părut foarte limpede: atacuri scurte, pe șase-șapte pase, și finalizare pe primul culoar deschis.

De pomană a cerut Bogdan Burcea primul lui time-out, în preajma minutul 20, pentru a clarifica puțin schemele de joc din atac, căci polonezele au răspuns cu marcaj strâns la Neagu, mingea a fost rătăcită pe următorul atac, iar adversarele au găsit un al gol simplu, de data asta din inter dreapta.

Când România a găsit și ea primele goluri mai ușoare – fie de la Neagu, fie pe unul dintre puținele atacuri purtate mai iute -, scorul s-a strâns imediat la 13-10.

Numai că norvegianul Senstad s-a decis să ceară și el primul lui time-out, cu patru minute înainte de pauză, pentru a-și trimite echipa în atacuri fără portar, șapte contra șase. Iar mișcarea a avut succes: două goluri consecutive pentru Plonia, care a reușit să meargă cu un 15-11 solid la vestiare.

Și poate că acest gol al lui Neagu (cea mai rapidă aruncare a turneului) explică cel mai bine starea ei de spirit după primele 30 de minute:

Până aici, puține lucruri au mers bine. Foarte puține. Și senzația că Polonia joacă conform planului, iar România încă își caută acest plan a fost parcă și mai stridentă decât la meciul cu Germania. 

Repriza secundă a început fără mari schimbări, cu 10 minute în care România și-a reluat o cursă de urmărire care, cu toate eforturile noastre din apărare – din ce în ce mai bună – n-a reușit să reducă diferența la mai puțin de trei goluri.

Bariera asta a fost spartă de Cristina Neagu, în minutul 40, într-un moment în care meciul părea să se schimbe. Lucrul ăsta a fost confirmat și de golul Laurei Popa, care și-a adus echipa la un singur pas în spate: 17-16, cu vreo 17 minute rămase de jucat.

Parcă mai neliniștite și ele, polonezele au găsit totuși un gol care să le scoată din seceta de peste cinci minute în care alunecaseră, însă Laslo a răspuns imediat cu al cincilea ei gol – alături de Neagu, cea mai bună marcatoare a României până aici.

Când Neagu l-a găsit pe al șaselea, din șapte metri, România a reușit, pentru prima dată de la acel 4-4, să egaleze: 18-18.

Numai că exact aici a primit eliminare de două minute tânăra Polocoșer – a cărei intarare în defensivă a schimbat lucrurile în bine – pentru ca lucrurile să nu fie deloc simple.

Și n-au fost.

A fost nevoie de două execuții cu totul speciale – prima din partea lui Laslo, a doua din partea Elizei Buceschi – pentru ca România să treacă (pentru prima dată la acest EURO) înainte: 20-19!

Și 9-4 după primele 20 de minute ale reprizei a doua, o repriză în care apărarea României a fost foarte bună, nu bună.

Laura Popa, mutată ea pe extrema dreapta, a reușit un gol pe care Burcea n-a avut curaj nici să-l priveascăm pentru 22-20, dar Polonia a găsit primul ei gol simplu în această repriză a doua.

Așa că în ultimele 10 minute am intrat cu un gol avans și cu inima în buzunar. Iar emoțiile s-au amplificat când Polonia a egalat la 22, cu opt minute înaintea finalului.

Aici a cerut Bogdan Burcea primul time-out al reprizei a doua. Și bine a făcut! Cu calm, și-a încurajat jucătoarele, le-a spus că fac bine ce fac, că trebuie doar să o bage în poartă.

Neagu a făcut exact asta, pentru golul ei cu numărul opt – din nou peste 120 de kilometri la oră -, Cristina Laslo a imitat-o cu un gol din propriul teren, iar Ostase, angajată perfect de Neagu, a închis cu bine cele două minute de inferioritate ale adversarelor: trei goluri consecutive, pentru 24-21, cu patru minute înaintea finalului.

Un final tensionat, care însă n-a blocat-o deloc pe Lorena Ostase, eliberată din nou pe semicerc, de unde a marcat alte două goluri superbe (după angajările Cristinei Neagu) și liniștitoare, pentru 26-22.

S-a terminat 28-24, o victorie imensă, smulsă cu cleștele, după o repriză a doua care ne dă speranțe de și mai bine!

Înaintea ultimului meci din Griupa D, România e sigură de locul ei în Main Round. Și asta e foarte important pentru creșterea acestei echipe care, exact atunci când i-a fost mai greu, s-a ridicat și n-a acceptat să piardă.

 


Ce urmează

România mai are de jucat contra Norvegiei, luni seară, de la 21.30.

Polonia, rămasă fără puncte din primele două meciuri, mai are ceva speranțe: trebuie să bată Germania la cel puțin patru goluri diferență pentru a merge mai departe. Pentru România, ar fi situația ideală, căci s-ar duce în Main Round cu (cel puțin) două puncte.

Primele trei clasate se califică mai departe în grupele principale (Main Round), unde se vor alătura celor trei echipe calificate din Grupa C: Olanda, Ungaria, Serbia și Croația. În Main Round, fiecare echipă va intra cu punctele pe care le-a câștigat celorlalte două echipe calificate – rezultatul obținut cu ultima clasată nu va conta.

Programul zilei (cu ora Danemarcei) cuprinde și meciul pe care Olanda și Serbia nu l-au putut juca ieri, pentru că sârboiacele încă așteptau rezultatele ultimelor lor teste pentru Coronavirus:

Echipa României pentru meciul cu Polonia

Portărițe: Iulia Dumanska (Podravka), Denisa Dedu (CSM București) și Ana-Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița).

Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) și Alexandra Dindiligan (HC Zalău)

Interi stânga: Cristina Neagu (CSM București) și Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare)

Coordonatoare: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid)  și Andreea Popa (Minaur)

Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina) și Alexandra Subțirică Iovănescu (Gloria Buzău).

Interi dreapta: Ana-Maria Savu (SCM Craiova) și Laura Popa (Rapid București)

Extremă dreapta: Sonia Seraficeanu (Minaur)

Așa cum știi, cealaltă extremă dreapta, Laura Moisă, trebuie să aștepte, tot în izolare, două teste cu rezultat negativ pentru a se putea alătura echipei. Cel pe care l-a făcut vineri a avut rezultat pozitiv.

Grupele EURO

Grupele A și B se joacă la Herning, acolo unde se va juca și faza finală a Europeanului, grupele C și D se joacă la Kolding. Din ambele orașe, România are amintiri fericite. Și de la EURO 2010, dar mai ales de la Mondialul din 2015, încheiat cu medaliile de bronz. Și cu sentimentul că se putea și mai mult.


Foto: Sorin Pană / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.