CSM București nu se încurcă cu Buducnost, câștigă clar la Podgorica, adună două puncte obligatorii în Liga Campionilor
Lead.ro 15 ianuarie 2022CSM București face ce trebuie să facă în fața tinerei echipe a lui Buducnost, câștigă clar, 28-20, primul meci al anului în Liga Campionilor. Cu această victorie previzibilă, campioana României deschide cu bine o săptămână aglomerată – și complicată – în Champions League: urmează meciul din Franța cu Brest, pe 19 ianuarie, apoi întâlnirea de acasă cu Borussia Dortmund, pe 22 ianuarie.
Brest și BVB sunt adversarele directe pentru locul 4 într-o Grupă A condusă de Esjberg, Ferencvaros și Rostov – care a câștigat tot azi pe terenul lui Dortmund.
CSM a ajuns acum la 10 puncte din primele nouă etape, o linie de clasament care ar fi arătat mult mai bine dacă CSM n-ar fi pierdut trei meciuri la un singur gol; și chiar la ultima aruncare. S-a întâmplat și cu Esjberg, dar și cu Brest și Ferencvaros.
Prin comparație, la Podgorica a lipsit tensiunea. Nimeni n-a avut emoții azi, căci Buducnost, cu o echipă foarte tânără, e încă departe de nivelul lui CSM. Și asta s-a văzut din start, când, în ciuda mai multor inexactități, CSM s-a desprins totuși fără probleme la trei, patru și apoi cinci goluri.
La vestiare s-a intrat cu un 15-9 liniștitor, iar Cristina Neagu, cu șase goluri, a fost cea mai activă jucătoare a lui Adi Vasile în prima parte. Printre remarcate s-a numărat (din nou) și portărița Grubisic, ale cărei intervenții au contribuit la avantajul luat de CSM în prima repriză.
Lipsite de sprijinul propriilor suporteri, muntenegrencele au început totuși mai bine repriza a doua; sau poate că CSM a început-o mai slab. Însă cu toate scăpările din apărare, cu toate mingile rătăcite în atac, CSM tot a reușit să-și păstreze un avans confortabil, înainte să închidă cu totul socotelile: s-a terminat 28-20 pentru CSM, cu 7 goluri pentru Neagu, 5 pentru Broch și 3 pentru Omoregie.
Asta a fost vestea bună: victoria n-a fost niciun moment sub semnul întrebării. Dar handbalul arătat de CSM – și aici e vorba mai ales de intensitatea și viteza jocului – e încă departe de nivelul arătat de primele cinci-șase favorite la calificarea în Final 4. Măcar pentru moment, CSM nu face parte din grupul ăsta condus, cum altfel, de Gyor.
Noroc că mai e timp. Și suficient de multe meciuri în care CSM să-și găsească cele mai bune exprimări.
Peste câteva zile, CSM București va avea șansa desprinderii de Brest, însă meciul de miercuri din Franța nu va fi simplu: franțuzoaicele, cu mai multe jucătoare din echipa națională a Franței (una dintre ele, Kalidiatou Niakaté, tocmai a semnat pe doi ani cu CSM București), și-au câștigat până acum toate cele trei meciuri de acasă. Esjberg, liderul Grupei A, a pierdut singurul meci de până acum tocmai pe terenul lui Brest, o echipă care, la fel ca CSM, ne-a arătat până aici și evoluțile bune, dar și meciuri mai slabe.
Foto: Sabin Malisevschi/SPORT PICTURES