„Meciul meu de retragere mi-a depășit orice imaginație și așteptare.” Cum a trăit Horia Tecău seara evenimentului său de retragere 

Primit cu aplauze și mult entuziasm la Sports Talks, Horia Tecău a vorbit duminică dimineața despre săptămâna petrecută la Sports Festival, despre cum s-a pregătit și cum a trăit meciul lui de retragere, despre primii antrenori, importanța mentorilor și cum vede colaborarea dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou.

Un festival dedicat sportului de amploarea celui de la Cluj – oraș unde mereu s-a simțit ca acasă – e un eveniment la care și-ar fi dorit să fie prezent încă de la edițiile trecute, ca spectator. Doar că nu-i permitea calendarul competitional. Când a luat decizia de-a se retrage din tenisul profesionist, la finalul lui 2021, a știut că va fi aici.

„Când veneam la meciurile de Cupa Davis sau în timpul liber mă simțeam ca acasă aici, simțeam că lumea se bucură de sport, de energia pe care o aducem. E prima oară când vin la Sports Festival, din cauza calendarului competițional, de obicei în săptămâna asta eram la un turneu pe iarbă, mă pregăteam pentru Wimbledon. În momentul în care am decis că 2021 e ultimul meu an ca jucător, am știut că vreau să fiu prezent la festival, ca spectator, ca prieten, nu conta.“

Vorbind cu echipa festivalului, a apărut ideea de a organiza acest meci de retragere chiar aici. „M-a bucurat enorm, am văzut filmulețele din 2019, am fost emoționat doar uitându-mă, și când mă gândeam că aș putea trăi același sentiment fiind prezent pe teren, am acceptat imediat și am început să creăm acest eveniment. Mi s-a părut cel mai potrivit cadru pentru acest meci de retragere. Voiam să fie acasă, în România, pentru că din circuit m-am retras în Torino, din echipa de Cupa Davis la Marbella. Acasă n-am avut și conta pentru prieteni, pentru familie și pentru iubitorii tenisului.”

Dincolo de emoțiile sale, a contat că a putut avea alături oamenii care au avut un rol în parcursul său sportiv: familia, primii doi antrenori, jucătorii pe care i-a admirat și care i-au fost alături în anii de început, partenerii de dublu alături de care a jucat, jucătoarea alături de care a câștigat primul turneu de Grand Slam, după mai multe finale pierdute, și a înțeles că poate face pasul următor, și Simona Halep, alături de care ar fi vrut să joace la Jocurile Olimpice.  

**

N-a știut cum să se pregătească pentru un astfel de eveniment. Știa cum să se pregătească pentru meciuri oficiale, pentru finale de Grand Slam sau pentru finale olimpice, dar emoțiile pe care le-a avut vineri seara au fost mai mari. „Făceam ture în vestiar, nu mai aveam răbdare, nu aveam cum să mă pregătesc pentru un așa moment. Eram emoționat dinainte să intru pe teren, după ce am văzut filmulețul de la început. Îi mai vedeam și pe copiii care purtau trofeele și se uitau la ele și la medalie cu acel entuziasm și acel vis, și ziceam: Wow, exact pentru asta s-a făcut acest moment!”

Când a fost primit cu standing ovation în BT Arena, alături de copiii care purtau cele mai importante trofee pe care le-a câștigat, a retrăit toate momentele prin care a trecut ca să ajungă la ele. „Nu mă uitam la o bucată de metal și aș fi putut povesti despre fiecare ore întregi.”

Planificase doar începutul meciului – voia să înceapă în echipă cu Bethanie Mattek Sands versus Simona Halep și a lui Patrick Mouratoglou – și finalul, tot alături de Simona. Ce s-a întâmplat între aceste momente a fost spontan, nu parte dintr-o regie. 

De exemplu, momentul în care și-a invitat pe teren primii antrenori, pe Ioan Macoveiciuc și Radu Popescu, care au condus 10 ore, din Constanța, să fie prezenți, fără să știe că vor intra la joc. „Am vrut să fie alături de mine toți cei care au contribuit la călătoria mea. Domnul Ioan Macoveiciuc e primul antrenor care mi-a pus racheta în mână. Eu cu dânsul n-am avut un moment în care să-l celebrez la modul în care trebuia să fie celebrat. A fost foarte emoționat și mă bucur enorm că i-am oferit acest moment, și mi l-am oferit și mie, că nu apucasem să am un schimb de mingi cu dânsul și să-i mulțumesc în cadrul ăsta, în fața unui stadion, fanilor, a sportului.”

„Cu domnul Radu Popescu am lucrat un pic mai târziu în carieră. Amândoi sunt în continuare antrenori de copii. Au plecat sâmbătă dimineața, după meci, să fie prezenți la Cupa Litoralului, pentru că o iau de la capăt cu alți copii, deși au 71 și 73 de ani.”

În discuția cu jurnalistul Mihnea Măruță, Horia a vorbit despre relația sa cu fiecare invitat din meciul de vineri seară:

„Domnul Macoveiciuc m-a văzut bătând mingea la perete la Școala Sportivă și m-a pus pe teren, am făcut primele schimburi peste fileu. Când a văzut că pot să joc și-mi place, mi-a oferit atenția de care aveam nevoie atunci ca să mi se dezvolte această pasiune pentru sport și tenis. Aveam șase ani. Mi-a oferit atenție, mi-a oferit din cunoștințele lui, și un lucru foarte important, mi- oferit modele. Mereu ne-a oferit modele de oameni care au făcut performanțe și care aveau valori personale foarte înalte: atenție, dăruire, generozitate, comunicare, încredere, calm. Spunea mereu: fii ca Pavel, fii ca Stelică, fii ca Omer, și noi tot timpul încercam să ajungem acolo.”

L-a avut pe teren și pe Andrei Pavel, alături de care a jucat dublu și care l-a ghidat ca un frate mai mare. „Îmi oferea din echipamentul lui, avea grijă să mă hrănesc bine, îmi racorda rachetele, într-un moment în care nu aveam resurse să mă ocup prea bine de toate. Și acum e rândul meu, și eu simt la fel, să ofer din ce am celor tineri care au nevoie și simt că își doresc să trăiască această experiență. Aceste cunoștințe, stare, atitudine, se transmite. Și sunt recunoscător că am avut modele de educatori care să mă învețe în direcția asta și să transmit asta mai departe.”

L-a avut alături și pe Gabriel Trifu, pe care l-a cunoscut în America, la Academia lui Nick Bollettieri. „La fel, a avut grijă să fie acolo dacă aveam nevoie de ceva. Mai târziu a devenit prieten, mentor, mă sfătuia să iau decizii importante și aveam nevoie de cineva în momentele alea. Plecam pe un drum în care nu cunoșteam prea multe și a fost acolo în multe momente de dificultate. Mereu m-a încurajat spre a încerca, spre a avea încredere, spre curaj. Față de închidere, neîncredere, frică, stat acasă, pasivitate, care bloca toată experiența. Și în continuare fac acest lucru, e un frate mai mare pentru mine. E căpitanul echipei de Cupa Davis și m-am bucurat că a fost alături de noi pe teren, a fost o recunoaștere a prieteniei, a energiei create, a cunoașterii transmise.”

A fost Bethanie Mattek Sands, pe care o cunoaște din perioada junioratului și cu care a câștigat titlul de Grand Slam la dublu mixt la Australian Open. „Pentru fiecare jucător de tenis e apogeul, e cel mai înalt podium. Și eu jucasem trei finale, și ea două, și împreună am depășit acel preag. După acea performanță, în amândoi s-a trezit acel sentiment de încredere și curaj că se poate.“

A fost și Robert Lindstedt, care și-a luat o zi din noul rol, de antrenor, să-I fie alături, „în timpul unui turneu important, de la Queens, unde elevul lui a jucat sâmbătă după-amiază. A venit de joi seara, a plecat sâmbătă la prima oară. E genul de prietenie care s-a creat.”

A fost și Patrick Mouratoglou, alături de Simona Halep. „Ne-am bucurat de prezența lui în festival, are multe de împărtășit, multe cunoștințe. Chiar dacă ziua mea de vineri a fost incredibil de aglomerată, am vrut să fiu la masterclassul lui și mi-a confirmat de ce e antrenorul Simonei în acest moment. Ne-am bucurat că a vrut să joace, are o tehnică frumoasă, a fost o joacă a tenisului. Ne-am bucruat că a fost aici și a simțit din eveniment, cred c-a rămas cu o amintire foarte plăcută și sunt mari șanse să revină.“

A fost și Simona Halep, alături de care a crescut, la Constanța, și știa că vrea să încheie acest meci: „Voiam ca ultimul meci pe teren să fie alături de Simona, să încheiem acest meci împreună, și cu gândul la acel parcurs olimpic pe care nu l-am avut, că n-am fost acolo.”

A fost și tatăl Simonei: „Domnul Stere e pionul principal în cariera Simonei, e motorul din spate, care a făcut totul posibil, a crezut cu tot ce-a avut în realizarea Simonei, și ne-a arătat tututor ce se poate face când crezi până la capăt într-un proiect, într-o experiență de cel mai înalt nivel.”

A fost și Emil Boc, primarul Clujului: „De fiecare dată când jucam Cupa Davis aici nu numai că ne susține și facilitează venirea aici, dar e în primul rând și e cel mai gălăgios om din galerie și simți acea energie, simți că ești dorit aici, încurajat.”

A fost și tatăl său, un alt moment neprogramat, dar extrem de emoționant. „Faptul că domnul Stere a intrat pe teren m-a încurajat să-l chem și eu pe tata, care n-ar fi venit altfel. Și am trăit un moment special de recunoaștere pentru părinții noștri. Eu n-am mai jucat alături de tatăl meu de la 9 ani, ieri îmi spunea la micul dejun că vrea să se reapuce de tenis. Pe lângă că a simțit de pe teren ce trăim noi, acest moment pe care-l urmărea din lojă.”

Ultimul moment al serii a fost însă cel mai special pentru Horia. A fost singurul lucru pe care-l vedea când își imagina meciul său de retragere: să fie cu copiii pe teren, chiar dacă nu știa cum se va întâmpla. Când prezentatorii Răzvan Simion și Dani Oțil i-au dat microfonul și i-au spus: „Ai 10 minute să faci ce vrei, a știut că asta vrea. Știa că e 22.30 și s-ar putea să nu mai fie mulți în tribune, deși îi auzea din teren, în momentul în care i-a chemat lângă pentru o poză și i-a văzut venind în valuri, a văzut și cum s-au albit la față agenții de pază. „Mă bucur că s-a putut gestiona momentul astfel încât să nu însemne decât bucurie, entuziasm, joacă și recunoștință. Acești copii au rămas cu această amintire, o vor purta cu ei toată viața.”

Despre ce urmează:

„Mă bucur de tenis în continuare, dar acum simt că tot ce mi-a fost oferit să le împărtășesc celor care au nevoie mai mult. Intrând un pic în experiența asta de antrenor, lucrând cu copiii din când în când, dând sfaturi celor tineri sau acum din rolul din echipa de BJK, simt ce împlinire îmi oferă acest rol, de a împărtăși, de a vedea că poți să influențezi performanța și starea unui copil sau jucător prin sfaturile pe care le transmiți, sau bucuria de a face ceva nou și de-a reuși. Pentru mine trăirea este dacă nu la fel, un pic mai mare decât cea de jucător, când ești singur pe teren. E o confirmare clară că e momentul să fac acest pas, nu mă mai gândesc deloc la cariera de jucător, niciun procent din mine. Pentru că simt că mă împlinește această nouă etapă.“

Despre colaborarea dintre Simona și Mouratoglou

„E omul potrivit pentru Simona în momentul ăsta care s-o ajute să-si regăsească pasiunea, entuziasmul pentru tenis, bucuria de a se antrena, de a juca, de a fi mai deschisă și a împărtăși din viața personală, pentru că el e foarte extrovertit, împărtășește foarte mult, și încet, încet văd că și Simona începe să facă acest lucru, ceea ce e minunat pentru oamenii care o urmăresc. La fel, are nevoie de încredere și de cunoștințele lui. Patrick e un tip care vrea să câștige, el nu alege un jucător care nu mai poate, nu mai crede în el, și faptul că a ales să lucreze cu ea înseamnă că încă crede că poate câștiga un turneu mare, poate să fie acolo în top și își dorește asta. Împreună sunt într-un punct bun, are toate ingredientele, și timpul ne va arăta asta.”

Despre Sports Festival

„Orice practicant de sport ar trebui să fie aici, e un festival care nu e doar pentru sportivi, e pentru copii, pentru părinți. Părinții au neoie de un cadru să le arate copiilor ce înseamnă să faci sport, ce-ți oferă. Pentru copii e minunat că pot juca, pot experimenta și să vadă ce le place, își pot vedea idolii. Și eu când eram mic aveam nevoie să văd, aveam nevoie de imagini, de povești, să citesc, ca să încep să visez să ajung undeva, să cred că pot câștiga la Wimbledon, și acest festival oferă acest lucru. Iar profesioniștii, cum sunt eu, Simona, Patrick, avem nevoie, toți ne hrănim cu entuziasmul pe care-l vedem aici, cu energia asta. Ne place sportul, mișcarea, toți plecăm de aici cu energia de a face lucruri, de a crea lucru la fel de frumoase.”