Marea dezbinare: înfrângerea cu Polonia ne arată ruptura dintre fani, Naționala lui Daum și cercurile de influență din enervantul nostru fotbal

“Împreună” a fost mesajul afișat de tribuna a doua la startul celui mai greu meci de pe teren propriu al echipei Naționale în preliminariile pentru Rusia 2018. Dar nici galeria României și nici savanta noastră lume a fotbalului nu au fost de-adevăratelea alături de echipa națională împotriva Poloniei.

Nu a fost nevoie decât de o greșeală în lanț a alor noștri și de câteva minute de buimăceală în fața unui adversar puternic și organizat pentru ca petardele să explodeze pe teren, iar șarjele de mortiere să bubuie infernal la pauză în studiourile televiziunilor de sport, pe site-urile de specialitate și pe conturile de rețele sociale ale unor chibiți mai mult sau mai puțin încrâncenați decât “oameni de fotbal” de la noi.

Christoph Daum a luat trei goluri de la Lewandowski și compania, laolaltă cu o mână de petarde din partea unor suporteri fără pic de discernământ, care i-au timorat pe ai săi și i-au scos din ritm fix când începuseră, în fine, să joace. Cât despre ce a încasat în studiourile TV, aici scorul ia proporțiile unui joc de rugbi între o echipă de amatori de pe la noi și selecționata Noii Zeelande.

Atât arsenalul filtrat în tribunele de pe “Arena Națională”, cât și atitudinea și tonalitatea majoității vocilor chemate să analizeze partide arătau anticipație. Poftă. Ca și cum multă lume abia aștepta ca echipa să greșească și ca selecționerul să-și rupă picioarele. Nu e vorba aici de nici o teorie a conspirației: e doar constatarea că nu suntem, că nu am fost “Împreună”.

După 20 de ani de bâjbâieli și după ce n-am mai jucat fotbal de calitate la nivel de primă reprezentativă de aproape 10, de pe vremea lui Mutu și Chivu, am început, în toamna aceasta, după dezamăgirea de la EURO 2016, un proces de reconstrucție sub îndrumarea unui antrenor străin. Mai mult decât orice, aveam nevoie să fim “Împreună”. Cea mai gravă concluzie după România – Polonia 0-3 e că nu suntem.

Puncte puține, certitudini și mai puține

Pe lângă susținere și înțelegere, Christoph Daum mai avea nevoie de ceva: de timp. Ratarea lui Stanciu de la Cluj, penaltiul din prelungirile cu Muntenegru, a golit jumătate de clepsidră. Blestematul meci de pe “carpeta” de la Astana, cu jocul dur al gazdelor și cu arbitrajul ostil, care ne-a privat de măcar un penalti, a mai mâncat și el din puținul credit pe care i l-a acordat aripa neaoșă a fotbalului românesc. Ce-a mai rămas, dacă mai rămăsese ceva, s-a dus în primele 15 minute ale partidei cu Polonia.

Spuneam în avancronica partidei că, mai mult decât pentru calculul de clasament, partida cu Polonia trebuia câștigată tocmai pentru ca Christoph Daum să își “cumpere” timp și liniște. Nu a reușit asta, iar acum proiectul de reconstrucție al lui Daum (susținut ferm de președintele FRF Răzvan Burleanu) va continua “the hard way”.

După patru meciuri în grupă, avem puține puncte (5) și încă mai puține certitudini. Urmează meciul cu adevărat decisiv cu Danemarca de la București, pe care îl vom juca fără spectatori, apoi deplasările infernale din Polonia, Danemarca și Muntenegru.

E încă mult de jucat și, poate, de sperat. Vrem ca Naționala să se schimbe, dar noi nu vrem să ne schimbăm deloc. Ne e la fel de comod să stăm instalați în prejudecățile noastre, precum le e mijlocașilor noștri să paseze în spate în loc să dribleze sau să găsească o deschidere isteață pe culoar. Ne doream o Națională avântată și curajoasă, dar, ca niște copii răzgâiați, ne-o doream cadou, aici și acum. Cel mult până de Crăciun, pusă sub brad de Moș Daum.

Ce ar trebui să schimbăm noi

Înainte să apuce – dacă va mai apuca – Christoph Daum să schimbe ceva la Națională, trebuie să ne schimbăm noi. Nu îl putem blama pe neamț pentru tot răul care a crescut și crește de ani de zile în fotbalul românesc, cocoloșit în ironiile noastre benigne și în miserupisme de genul “Batem, nu batem, semințele are mâine același gust”.

Am putea începe, de exemplu, prin a fi mai atenți la dublele noastre standarde. Dragoș Grigore a fost bun la EURO, printre cei mai siguri și mai constanți jucători ai echipei noastre, acum, brusc, după un meci (într-adevăr, catastrofal), e prea bătrân și joacă și în Golf. Adică exact în fotbalul unde activează, de-acum de-o viață, cea mai vehiculată soluție în locul lui Daum, Cosmin Olăroiu, și unde au eșuat, în ultimii ani, un al favorit la banca Naționalei, Laurențiu Reghecampf, dar și foștii selecționeri Victor Pițurcă, Laci Boloni și Răzvan Lucescu.

Apoi, am putea fi mai atenți la cercurile de interese pe care le reprezintă cei care îl critică cel mai dur pe Daum. Jocul României s-a schimbat puțin de la venirea neamțului, dar vechile metehne ale fotbalului nostru s-au schimbat și mai puțin de atunci.

Ce ar trebui să schimbe Daum

Una dintre marile greșeli ale staff-ului federal și un mare ghinion pentru noul selecționer Christoph Daum a fost faptul că nu a avut la dispoziție, de la preluarea mandatului, nici un meci amical în care să testeze diverse soluții tehnico-tactice. A fost nevoit să improvizeze încă din primul meci, la Cluj, și nu i-a ieșit. Apoi, sub presiunea grupei de calificare, a rămas blocat în structurile singurului meci bun făcut de România în mandatul său, cel de la Erevan, cu Armenia.

Cea mai mare problemă contra Poloniei a reprezentat-o apărarea. Grigore și colegii lui de linie au intrat timorați, au greșit mult și au fost mereu în alertă, prea des în urma adversarilor direcți. Panica aceasta s-a transmis imediat de la mijloc în sus și, pe acest fond de nesiguranță, a venit primul gol, care i-a blocat, repede și definitiv, pe ai noștri.

Prima observație cu privire la apărare este că ea nu a mai jucat nicioadată un meci în această alcătuire. Benzar și Toșca sunt noi la echipă, iar Chiricheș abia a revenit după o absență mai lungă. Cuplul Chiricheș – Grigore, cel care ne-a calificat la EURO drept echipa cu cea mai bună apărare, este acum cel mai chestionat. Dar soluțiile – Moți, Săpunaru sau Tamaș – au arătat și ele destule slăbiciuni în meciurile internaționale din toamna aceasta. Continuă cu acest sistem și ia greșelile lui Grigore drept o zi proastă, sau revoluționează de tot apărarea? E doar una dintre dilemele lui Christoph Daum pentru iarna aceasta.

Apoi e problema mijlocului. Pierdem posesia foarte ușor și avem greutăți serioase la costrucție. Poate aduce ceva nou aici Daum în perioada următoare? Pintilii e accidentat, iar înlocuitorii săi, Hoban și Prepeliță, au și ei limitările lor. Hoban are o vârstă, iar Pintilii, trecut și el de 30, ar putea reveni în fotbal cu forma lui Bourceanu, sub potențialul necesar Naționalei. Răzvan Marin e tânăr și poate crește, dar în meciurile cu miză nu a reușit să aducă plusul pe care ni-l doream cei care nu țineam morțiș la demonstrația că Daum nu e bun de nimic.

În spatele vârfului, tripleta formată din foști steliști, oameni care se cunosc bine și care au jucat și joacă împreună, trebuie să aducă mai mult în faza ofensivă. Popa, Stanciu și Chipciu nu reușesc încă să lege jocul României, iar singurele lor sclipiri apar mai cu seamă în acțiuni individuale. Nu a prea fost cazul contra Poloniei, iar asta s-a văzut. Ideea e că ceva mai bun nu prea avem pe respectivele posturi…

Miza foarte mare a lui Daum pe mijlocașii ofensivi l-a pus pe neamț în situația de a juca cu un singur vârf. Soluția cu versatilul Stancu n-a funcționat, pentru că au ajuns puține mingi spre el, în schimb am abuzat de mingi aruncate pe sus, unde îi era imposibil să se bată cu fundașii adverși. Conflictul dintre viziunea lui Daum și posibilitățile limitate arătate de fotbaliștii noștri se vede cel mai bine în atac, unde selecționerul preferă mereu un om de contre (Andone) sau un extra-mijlocaș (Stancu) pentru a masca lipsa de consistență a jocului nostru de pase.

Christoph Daum are un singur meci la dispoziție, amicalul de joi, 15 noiembrie, cu Rusia, pentru a răspunde la măcar câteva dintre multele dileme ridicate de jocul echipei Naționale. De atunci și până în martie, la meciul cu Danemarca, va rămâne singur să mediteze la ce se mai poate schimba. Singur va fi și în timpul meciului, pentru că stadionul va fi gol împotriva danezilor. Acel “Împreună” întrupat de miile de oameni de la tribuna 2 va fi atunci doar o amintire dintr-o seară de toamnă în care, pierdută în ceața petardelor, lumea fotbalului românesc s-a dovedit mai dezbinată ca oricând.