David Popovici câștigă argintul la 200 de metri liber la Mondialele de Înot în Bazin Scurt de la la Melbourne

Lead.ro 18 decembrie 2022

Calificat cu al șaselea timp în finala mondială la 200 metri liber, David Popovici a făcut o cursă excelentă duminică dimineață la Melbourne, reușind să obțină medalia de argint (1:40.79) , în ultima zi a Campionatelor Mondiale de Înot în Bazin Scurt (25 de metri).

Pornit de pe culoarul 7, a fost aproape locurile de podium la fiecare întoarcere și a atins peretele al doilea, după sud-coreeanul de 19 ani Hwang Sunwoo (1:39,72, un nou record al competiției), și urmat de britanicul Tom Dean (1:40,86), campionul olimpic din 2021 la această probă, în bazin lung.

Sunt aceiași trei înotători care au fost pe podium și la Mondialele în bazin lung de la Budapesta, când David a fost pe  1, Hwang pe 2 și Dean pe 3, și au primit medaliile de la același Ian Thorpe.

„Asistăm la o schimbare de gardă”, au spus comentatorii despre performanțele tinerilor înotători.

David se calificase în finală cu al șaselea timp, după o cursă foarte bună și în serii: era pe 4 înainte de ultimii 25 de metri, a recuperat și a câștigat seria cu timpul de 1:43:31. (La 200 și 400 de metri liber nu au loc semifinale,  doar serii și finală.)

La Melbourne, înotătorul de 18 ani a mai obținut o clasare pe 4 în finala probei de 100 de metri liber, la șapte sutimi de secundă de câștigătorului medaliei de bronz. Timpul său, 45,64, a însemnat și un record mondial de juniori, ultimul pe care-l stabilește, pentru că din ianuarie nu va mai fi junior.

În bazin lung, David e dublu campion mondial și european la 100 și 200m liber, și deținătorul recordului mondial la 100 m, dar competițiile în bazin scurt sunt diferite, mai ales pentru un înotător cum e David. „Este extrem de diferit pentru mine. Unora le place mult, mie îmi place mult mai mult în bazin lung pentru că am suficienți metri să prind viteză”, a spus înainte de plecarea spre Melbourne, când a anunțat că obiectivul său la aceste Mondiale e de a acumula experiență: „Eu încă trebuie să câștig experiență. Eu acum învăț, mai am foarte multe de învățat de la adversarii mei mai buni decât mine în bazin de 25 metri, așa că pentru mine acest Mondial este ca o călătorie în care învăț.”

Cu toate astea, înotătorul român arată că poate fi competitiv și la acest nivel, și că poate progresa într-un timp foarte scurt: anul trecut nu a reușit calificarea în finala la 200m liber la Mondialele în bazin scurt de la Abu Dhabi, iar acum a urcat pe podium. La Europenele (25m) de la Kazan (Rusia) a obținut aurul la 200 m liber.

Cu finala – și medalia – de duminică, David încheie participarea la Mondialele din Australia, dar și un an cu adevărat istoric.

 

 

Foto: Federația Română de Natație

 

View this post on Instagram

 

A post shared by ATLT (@atlt.ro)

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.