Christoph Daum, prima parte a discuției cu Lead: „Nu văd nicio viziune, niciun ajutor, doar se distruge imaginea fotbalului românesc”
Ciprian Rus 28 noiembrie 2016Așteptam de mult interviul cu Christoph Daum. Am lăsat să treacă isteria complezentă de după prezentarea sa, apoi întâlnirea (pe care ne-o doream înaintea partidei cu Polonia) nu și-a mai făcut loc în agenda plină a selecționerului.
A rămas să ne vedem după ultimul meci al anului și poate că e mai bine așa. Pentru că, în locul picanteriilor sau a detaliilor de culoare, momentul ne-a obligat la o discuție sobră și, în final, centrată pe context, argumente și întrebări simple: mai poate avea Daum succes cu naționala României?
În față are meciul crucial cu Danemarca, în martie, în spate are patru jocuri grele și alte patru luni din care să ia cele mai bune concluzii. “Mereu mi-a plăcut să descopăr aspectul pozitiv dintr-un eveniment negativ”, ne-a mărturisit Christoph Daum.
Aflat în mijocul unor critici vehemente, Daum trebuie să facă tocmai asta: să caute lucrurile bune unde mulți vedem numai rele.
Daum ne-a întâmpinat la Casa Fotbalului, cu aerul ușor șăgalnic al omului care a văzut multe la viața lui. Îmbrăcat impecabil, cu o atenție intimidantă la detalii, vorbește franc, tăios, și îți întoarce întrebarea dacă suspectează că știi răspunsul la fel de bine ca el. Te provoacă să fii parte și tu, jurnalist sau suporter, la încercarea de a schimba ceva în fotbalul românesc. Subliniază tranșant lucrurile care îl deranjează aici – nu atât lipsa de eleganță a unora, cât lipsa de unitate din jurul echipei Naționale.
Într-un moment în care toate discuțiile se opresc la scor și la rezultat, interviul a alunecat înspre câteva dintre obsesiile pe care Daum continuă să le repete, chiar dacă rezultatele toamnei i-au furat ceea ce își dorea cel mai mult: liniștea și timpul.
Prima parte a interviului cu Christoph Daum:
„Ceea ce se petrece azi în fotbalul românesc nu e ceva ce ține de evenimente de acum 3-4 luni, ci e consecința unui sistem vechi de 10-15 ani.” – Christoph Daum