Christoph Daum: „Problemele cu care ne confruntăm în fotbal sunt și problemele din societate. De aceea, trebuie să lucrăm să stabilizăm țara”
Ciprian Rus 30 noiembrie 2016În continuarea interviului exclusiv acordat Lead (partea întâi, partea a doua, partea a treia), Christoph Daum ne spune cum găsește România după ce s-a mutat, practic, în țara noastră după preluarea echipei naționale. Îi place țara și oamenii, dar spune că „fotbalul este o oglindă a societății”. Face, apoi, câteva observații interesante despre feedback-ul primit de la tineri din România.
„Fotbalul este un microcosmos al societății, iar problemele cu care ne confruntăm la fotbal sunt la fel și în societate. De aceea spun că trebuie să lucrăm la structuri mai bune pentru a stabiliza mai mult țara. Vorbesc cu tineri și ce mă întreabă primul lucru este cum i-aș putea ajuta să-și găsească un job în Europa de Vest. Sunt copii foarte educați și mă doare că nu cred în viitorul acestei țări. Am întâlnit însă și tineri convinși de viitorul mai bun al României și încerc să îi ajut cât pot în această credință într-un viitor mai bun”.
Urmărește aici discuția pe acest subiect:
Discuția se mută apoi pe plan tactic; Daum explică pe îndelete care-i filosofia sa în ce privește sistemul de joc.
În funcție de cum se desfășoară meciul, trebuie să faci adaptări și ajustări. (…) Ce e iarăși foarte important pentru mine e să creștem viteza de tranziție. Sunt două tipuri de viteză: viteza fizică de mișcare, dar, mai importantă, e viteza de gândire.
Urmărește discuția, cu ideile lui Daum despre atmosfera de la echipă și despre meciurile care urmează:
Prima parte a interviului este aici: „Nu văd nicio viziune, niciun ajutor, doar se distruge imaginea fotbalului românesc”
A doua parte este aici: „Credeam că România este o țară care are mare grijă de viitorul ei fotbalistic. A fost o totală surpriză ce am găsit”
A treia parte este aici: „Mereu spun că trebuie să te ridici de la pământ de fiecare dată când cazi la pământ. Și o dată în plus”.