Ambros Martin: „Văd un viitor frumos pentru echipa noastră, e doar începutul”. Fetele, dezamăgite, dar încrezătoare: „Nu avem timp să ne plângem”

Andreea Giuclea 6 decembrie 2016

Jucătoarele României au ieșit de pe teren dezamăgite, unele chiar cu ochii în lacrimi, după meciul pierdut în fața Norvegiei, 23-21, în debutul Campionatului European. În declarații, fie în zona mixtă, fie la conferința de presă, atât ele cât și antrenorul Ambros Martin au vorbit despre frustrarea de a fi mai mereu aproape de Norvegia, adesea la unul, două goluri, dar și de lucrurile bune cu care rămân. Atitudinea a fost bună, au luptat până la sfârșit, dar simt că trebuie să învețe să gestioneze mai bine momentele cheie ale jocurilor importante.

„A fost un meci greu, pierdut la o diferență destul de mică, cred că puteam să câștigăm. Nu știu dacă mai aveam nevoie de timp de pregătire, timpul nu ne așteaptă, trebuie să dovedim acum, pentru că mai târziu să nu regretăm”, a spus interul stânga Cristina Zamfir.

„Greșelile mici făcute în momente nepotrivite au decis acest rezultat”, crede și Melinda Geiger. „Dar e important că am luptat până la sfârșit, asta mă bucură foarte mult. A fost foarte greu, pentru că ele aleargă foarte mult și trebuie tot timpul să alergi după ele, și fizic, și după scor. Fiecare echipă are jucătoare noi, noi le avem pe ale noastre, ele pe ale lor. Dar ați văzut că jocul lor e cam la fel, mereu pe viteză, mereu atacând poarta.”

Denisa Dedu, portărița de 22 de ani care a avut câteva intervenții reușite, crede că România s-a bătut de la egal la egal cu Norvegia, campioana mondială. „Am pierdut iar cu Norvegia, din păcate, dar mă bucur că am arătat un handbal de calitate, cred că ne-am bătut de la egal la egal cu ele, le-am pus probleme. A fost primul meci, poate lipsit un pic de șansă, poate anumite situații nu le-am gestionat cum a trebuie. Dar dacă vom avea aceeași atitudine, cred că vom reuși să îndreptăm lucrurile care n-au funcționat. Sunt o echipă valoroasă, dar nu sunt de nebătut.”

La conferința de presă, selecționerul Ambros Martin a spus că e mulțumit de cum a jucat noua sa echipă împotriva Norvegiei, o echipă care a fost în top în ultimii 10 ani. „Lucrurile mici au făcut diferența, ele au avut un ritm mai bun, echipa e mai sudată, sunt obișnuite să joace de mult timp împreună. Dar văd un viitor frumos pentru echipa noastră, e doar începutul, e un drum lung, trebuie să luăm meci cu meci.”

Unde vede Martin cheia meciului? „În ambele reprize le-am dat ocazia să se distanțeze la trei goluri, și e foarte greu să faci asta când joci cu Norvegia. Dar am încercat până în ultimul moment să revenim. Meciul a fost în mâinile noastre, dar nu am profitat de lucrurile mici care au contat și au făcut diferența.”

„Să nu uite nimeni – că uneori uităm -, cine sunt ele, dar și cine vrem noi să fim. Trebuie să ne recuperăm rapid, să știm să gestionăm înfrângerea, să n-o lăsăm să ne afecteze. Și să simțim suportul pentru echipa asta care luptă tot timpul contra celor mai bune echipe din lume.”

Ce lucruri pozitive pot fi extrase? „Întâi, cu faptul că am fost foarte aproape de o echipă așa de bună. Mentalitatea noastră a fost foarte bună, faptul că am revenit și ne-am apropiat chiar și când am fost conduse cu 5 goluri. Depinde de noi cum gestionăm momente ca acestea. Și când ceva depinde de noi, e bine, pentru că e în mâinile noastre, contează munca pe care o depunem în timp. Din păcate, aici nu avem mult timp, dar cred că sunt multe lucruri bune cu care rămânem din acest meci.”

„Dacă vrem să fim cei mai buni trebuie să jucăm împotriva celor mai buni”

Eliza Buceschi (23 de ani) e tristă că România a pierdut, din nou, cu Norvegia. „Faptul că înfrângerile sunt mereu la diferența de unu, două goluri, nu se cauzează ghinionului, ci faptului că nu putem gestiona momentele importante la fel de bine ca și ele. Da, ele au mai multă experiență, dar trebuie să învățăm din meciul ăsta. În două zile jucăm un meci important, cu campioana olimpică Rusia, dar dacă vrem să fim cei mai buni trebuie să jucăm împotriva celor mai buni. Dacă vrem să câștigăm o medalie, tot trebuie să jucăm contra Rusiei și Norvegiei, așa că nu trebuie să ne mai plângem că am picat în grupă cu ei. Nu avem timp să ne plângem, nu vreau să mă gândesc prea mult la meciul de azi. Trebuie să ne îmbunătățim jocul și să încercăm să câștigăm.”

Ca și Ambros, și Eliza spune că atitudinea din meciul de luni seară e un semn încurajator. „Am fost puțin supărate după meciurile din perioada de pregătire de la Cluj, dar azi am jucat mai bine, și am jucat contra Norvegiei, nu oricărei echipe.”

Antrenorul Norvegiei, Thorir Hergeirsson, a simțit și el că meciul a fost echilibrat. „Am jucat împotriva României cred că de șase ori în ultimelele 13 luni, și majoritatea partidelor au fost strânse, la unu-două goluri. Pare că echipele sunt egale. Văd că Ambros a lucrat la sistemul defensiv și cred că pe viitor va arăta și mai bine. A fost o luptă grea și corectă.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.