Lilia Cosman: „A fost greu să plec de acasă, dar participarea la Jocurile Olimpice merită sacrificiile pe care le-am făcut”

Andreea Giuclea 27 iulie 2024

După două ediții consecutive de la care a lipsit, echipa feminină de gimnastică a României e din nou prezentă la Jocurile Olimpice în concursul pe echipe. Una din gimnastele care a contribuit la această calificare e Lilia Cosman, o sportivă cu o poveste aparte. 

S-a vorbit mult, în timpul Europeanului de fotbal, despre jucătorii din naționala României crescuți în diaspora. România are și în lotul olimpic de gimnastică o sportivă crescută în afara țării. Lilia Cosman s-a născut în Michigan și a început gimnastica la 4 ani, pentru că voia să facă tot ce face sora ei mai mare. Amanda n-a continuat, dar Lilia a rămas îndrăgostită de gimnastică. „A fost pur și simplu asta”, spune mama ei, Angelica Cosman, pentru Lansing State Journal: „Nu era nimic altceva”.

La 8 ani, a fost prima oară în vizită în cantonamentul lotului de gimnastică de la Deva, unde a făcut un antrenament. S-a întors în 2022, la 15 ani. S-a legitimat și s-a mutat la Deva, departe de părinți, pentru visul de a concura pentru România la Jocurile Olimpice.

S-a adaptat în țara părinților ei, pentru că aceștia ei au vorbit mereu acasă în limba română. Angelica (inginer) și Emil (analist politic) au emigrat în SUA în 2001, iar Lilia are dublă cetățenie. E elevă la Michigan Connections Academy, o școală publică online, își face temele printre antrenamente și vorbește zilnic pe FaceTime cu părinții. Bunica și mătușa ei, care locuiesc în România, o vizitează cât de des pot.

„E un copil cu un potențial fantastic”, spunea antrenoara de la Deva, Liliana Cosma, la începutul lui 2023. „Îi place foarte mult ceea ce face și își dorește din suflet să concureze pentru România. Sunt foarte fericită și mă bucur pentru ea, pentru că este de puțin timp la noi, dar s-a adaptat extraordinar de repede”.

La Campionatele Mondiale din toamna lui 2023, Lilia a contribuit la calificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Paris, după o pauză de 12 ani. După concursurile de selecție organizate în acest an de Federația de Gimnastică, a fost aleasă în echipa care va reprezenta România la Paris, alături de Ana Bărbosu, Sabrina Voinea, Amalia Ghigoarta și Andreea Preda. „Am avut acest obiectiv întreaga mea viață și mă concentrez să fac tot ce e nevoie pentru a-l atinge”, spunea ea în 2023.

„Mă simt foarte fericită, e un vis îndeplinit”, a spus după ce a aflat că va face parte din echipa olimpică. „A fost greu să plec de acasă, dar merită sacrificiile pe care le-am făcut.”

Mama ei abia așteaptă s-o vadă concurând la Paris, și speră să se bucure de experiență: „Nu sunt îngrijorată că se va accidenta. Sunt îngrijorată pentru că a muncit din greu și vreau să se descurce foarte bine. Sper să rămână fidelă sieși și să se bucure până la capăt”.

**

Sportul care a adus cele mai multe medalii olimpice României va avea din nou emoții în ziua calificărilor pe echipe, după o pauză de 12 ani. Echipa feminină de gimanstică va intra în arena Bercy din Paris pentru concursul de calificări pe 28 iulie, în prima subdiviziune (10.30 ora României), cu obiectivul calificării în finală. Româncele sunt printre cele mai tinere concurente de la Paris, toate fiind debutante la o ediție olimpică.  Lilia e mezina lotului, va împlini 17 ani pe 6 august.

În afară de Lilia,toate gimnastele au făcut parte din programul „Țară, țară vrem campioane!”, inițiat în 2014 de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom. E un proiect unic care a presupus înființarea a șase centre de gimnastică în țară, unde 200 de fete selectate în urma unei caravane naționale s-au antrenat conform unei viziuni comune, sub coordonarea celor doi foști antrenori. Cele mai valoroase au fost apoi selecționate în centrele olimpice de juniori, iar ulterior la loturile naționale și olimpice.

La Paris, echipa României e antrenată de Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuțiu, Corina Moroșan și Daymon Jones.

La masculin, România e reprezentată doar de Andrei Muntean, antrenat de Marius Berbecar. Pentru Andrei e a doua participare, după ediția din 2016, de la Rio, unde s-a clasat pe locul 6 la paralele. Antrei concurează în calificări la paralele pe 27 iulie (ora 12:00), în prima subdiviziune.

 

Foto: Emilia Nicolae/FRG, COSR

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.