Corespondență din Paris
Ziua marii defilări pariziene din deschiderea JO a început cu ploaie măruntă și nori joși. A continuat cu metrouri oprite, cu perturbări ale traficului feroviar din cauza unui atac cibernetic, cu stații de metrou închise, cu emoții în rândul sportivilor și spectatorilor, cu agitație pentru forțele de ordine.
A continuat cu forfotă în sala de presă, cu nenumărate cozi și controale, cu străzi pustii în centru, dincolo de centura roșie, unde doar cei cu coduri QR puteau trece.
A început să plouă, iar în tribunele din Trocadero, pregătite pentru spectacolul de final, s-au împărțit pelerine și s-au deschis câteva umbrele. De sub singurul acoperiș, Macron și Bach au făcut cu mâna.
Apoi a început.
Zinedine Zidane a apărut pe unul din ecranele imense, ducând flacăra olimpică, și s-au auzit aplauze puternice.
Bărcile au început să curgă pe Sena, cea a echipei refugiaților primind și ea aplauze călduroase.
Și a început să plouă tot mai tare, și au apărut tot mai multe pelerine. Bărcile au continuat imperturbabile, chiar dacă unii spectatori, câțiva jurnaliști și oficiali au început să plece, căutând o gură de metrou deschisă și salvatoare.
Dar nicio ploaie din lume nu putea stinge emoția pe care a adus-o ceremonia de deschidere gândită de francezi. Una care a atins toate notele, care a fost premiată pentru îndrăzneala aproape arogantă de a organiza defilarea a celor aproape 6000 de sportivi și oficiali nu pe un stadion, convențional, ci pe Sena, pe 85 de ambarcațiuni, cu riscuri de toate felurile, de la logistice la cele de securitate.
Energia a crescut pe măsură ce am avansat în playlistul exuberant și în cele 12 etape gândite de directorul artistic, Thomas Jolly, cel care a transformat întregul Paris într-o scenă pentru un spectacol despre care se va vorbi mult timp, o scenă în care Pont Neuf, Luvru, Place de la Concorde și, bineînțeles, Turnul Eiffel, au fost piesele principale.
A fost energic, colorat, divers. Exuberant. A fost câte o picătură din tot ce înseamnă Franța, de la cultura-i fără egal la muzică, de la istorie la modă, de la arhitectură la can-can. A fost Lady Gaga, a fost Aya Nakamura, o artistă franțuzoaică ce exprimă poate cel mai bine cât de frumoasă e diversitatea. A fost Imagine, reinterpetat de Juliette Armanet. La Marseillaise ne-a dat fiori. A fost Freed from Desire, de la Gala, acest imn al stadioanelor de peste tot din lume. A fost până și DJ-ul român Edward Maya, cu al lui Stereo Love, unul dintre numeroasele hituri de eurodance și muzica electronică – aceasta din urmă în particular un capitol la care francezii au scris istorie – selectate pentru a servi drept background pentru defilarea tot mai veselă a sportivilor. Dincolo de hituri, a fost o coloană sonoră, cea compusă pentru eveniment, demnă de Oscar.
A fost una dintre cele mai tinerești și electrice ceremonii de deschidere văzute vreodată. Iar ploaia sâcâielnică a devenit, cumva, vindecătoare. Până și discursul lui Tony Estanguet, titratul fost sportiv, președintele Comitetului de Organizare al Paris 2024, a sunat proaspăt, interesant și, ca mai toate lucrurile din această festivitate, a sunat cât se poate de, uhm, franțuzește. Pentru că doar un francez putea spune despre Jocurile Olimpice, în inima Parisului, că “să iubești Jocurile înseamnă să le curtezi 100 de ani ca să se întoarcă în Paris“.
Spre imensa noastră onoare, minunata delegație a României, plus Stereo Love, n-au fost singurele prezențe românești. Abia ne-am liniștit după surpriza plăcută de la apariția lui Rafael Nadal pe ultimii pași ai traseului Flăcării Olimpice, când Nadia Comăneci, însăși ea, a apărut pentru a face parte dintr-o imagine legendară: Nadia, Rafa, Carl Lewis și Serena Williams, patru monștri sacri, purtând Flacăra către Grădinile Tuileries.
Thomas Jolly mai avea câțiva ași în mânecă. Teddy Riner și Marie-Jose Perec au aprins Flacăra Olimpică, înălțată apoi la cer într-un balon spectaculos. Iar Celine Dion, legendara Celine Dion, a închis un show grandios în cel mai emoționant mod cu putință.
Și toate astea, și câte și mai multe, sunt posibile datorită sportului. Toți acești oameni, toate aceste energii, au fost aduse la un loc datorită sportului. Datorită scrimei, canotajului, baschetului, atletismului, înotului, fotbalului, tenisului. De asta e bun și e frumos sportul. Pentru că ne arată ce-i mai frumos din umanitate. Ne oferă sentimente, trăiri și experiențe mai mari decât noi înșine. Și ne arată cât de multe putem face atunci când suntem cu toții, împreună.
Bravo, Paris.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
