Alina Rotaru încheie pe 7 finala la săritura în lungime: „Mă gândesc și la următoarea ediție, la Los Angeles”

Corespondență Lead.ro din Paris

Când i s-a strigat numele și a intrat pe imensa arenă colorată în mov din nordul Parisului, Alina Rotaru a zâmbit luminos și a salutat publicul cu ambele mâini în aer. E zâmbetul sportivei care practică atletismul în primul rând pentru ea; pentru că o împlinește, pentru că o face fericită, pentru că îl îndrăgește de mică. E zâmbetul sportivei ajunsă la maturitate, care știe să se bucure de momentul unic pe care-l trăiește: o finală olimpică pe un stadion impresionant, pe cea mai mare scenă a lumii, unde doar cei mai buni dintre cei buni ajung. E zâmbetul sportivei care știe de unde a plecat să ajungă în această seară de vară la Paris. E zâmbetul sportivei care își îndeplinise un prim obiectiv: calificarea în prima finală olimpică a carierei, și venise să încerce să-și atingă și următorul vis: o medalie.

Calificarea în finală, reușită din a treia săritură (6,63 m), fusese un prag important pentru atleta de 31 de ani, aflată la a treia participare olimpică. În 2016, la Rio, s-a clasat pe 18, iar în 2021, la Tokyo, pe 17.

Față de primele două ediții, la Paris a ajuns într-un moment mai bun. Are mai multă experiență, s-a maturizat, relația cu antrenorul ei s-a sudat. Vine după un sezon 2023 bun, probabil cel mai bun al carierei, care i-a adus și prima medalie la seniori: bronzul mondial de la Budapesta, unde a reușit o săritură de 6.88m lungime. Și vine cu încrederea dată de o săritură foarte bună reușită în Grecia, cu câteva săptămâni înainte, de 6.94m.

Al doilea obiectiv al Alinei era să se califice în primele opt din cele 12 care au luat startul. Pentru asta, a avut trei sărituri. În prima, a sărit 6,46, fiind a zecea. A discutat câteva detalii cu antrenorul ei, Mihai Corucle, apoi a încercat din nou, sărind însă tot 6,46. După o pauză oferită de finala probei de 200 metri masculin – câștigată de Letsile Tebogo din Botswana –, Alina revenit pe pistă pentru a treia încercare. A reușit o săritură mai bună, de 6,65m, care a urcat-o pe locul 6, îndeplinindu-și astfel și al doilea obiectiv: a avansat în finala de opt, unde a avut șansa altor trei încercări de a urca pe podium.

Era însă o sarcină dificilă, pentru că adversarele ei stabiliseră standarde greu de atins, în frunte cu americanca Tara Davis-Woodhall, care a sărit 7.10. A patra săritură a Alinei fost de 6,55m, apoi de 6,67m și 6,50m, încheind pe 7 finala câștigată de Woodhall. Pe locul 2 s-a clasat Malaika Mihambo  din Germania (6.98), iar pe 3, Jasmine Morre, tot din SUA (6.96).

Alina a încheiat concursul așa cum l-a început, zâmbind, la fel cum a venit și în zona mixtă, unde a vorbit despre cum s-a simțit pe pista de concurs: „Astazi a fost un pic cam greu, nu prea m-am regăsit pe această pistă. Dar am încercat, de la săritură la săritură, să fie mai bine, dar se pare că norocul n-a fost de partea mea. Planul meu a fost astăzi să vin cât mai aproape de prag, adică să prind pragul cât mai bine, nu ca în calificări. Și se pare că primele două sărituri au fost la fel ca în calificări, de pe tartan, deci planul de acasă nu prea a funcționat. Apoi a trebuit iar să mă lupt cu mine din a treia încercare să intru în primele opt, și mi-a reușit. Iar apoi normal că mi-am dorit să atac medalia, dar nu a fost să fie. La ultima săritură am așteptat vântul și tot a fost -1,1 din față. Chiar dacă m-am dat eu și încă puțin mai în față, și mai în față, dar nu.”

Despre cum a afectat-o rapiditatea pistei, a spus că „M-a afectat foarte mult, pentru că nu am ajuns pe prag. De la săritură la săritură am alergat și mai rapid și mi s-au scurtat pașii, fiind mai rapizi, și nu am mai ajuns pe prag. Se putea și mai bine, dar eu sunt mulțumită și mă gândesc și la următoarea ediție, la Los Angeles.”