Povestea unui transfer “ratat” în Golf. Cum a ajuns Costel Gâlcă antrenor în Spania, după ce a fost respins de Steaua

La câteva luni după ce a încheiat socotelile cu Steaua lui Gigi Becali pe motive de nepotism, un antrenor român ajunge în Primera Division, la Espanyol Barcelona, și e prezentat drept un profesionist în presa spaniolă. Într-un fotbal care își exportă selecționerii și campionii în Golf, Costel Gâlcă e o excepție pe care ne-am dori-o trend.

Nimic despre muncă, totul despre Gigi

Era la fel de fiecare dată. O haită de microfoane hrăpărețe îi săreau la gât imediat ce meciurile luau sfârșit. Începeau întrebările cu și despre Gigi Becali, i se amintea că Reghe își reziliase contractul, că declară una sau alta pe la vreun talk show, că a ieșit cu câțiva dintre titularii săi la grătare, i se punea în vedere că are jucători impresariați ba de Prodanca, ba de nu-știu-ce apropiat de-al nu-știu-cui mai are interese să transfere pe nu-știu-unde pe nu-știu-cine.

Abia apoi urmau obișnuitele insinuări legate de arbitraje și delegări, de ofsaiduri și penaltiuri, existente sau doar închipuite. Pe urmă, nu se putea altfel, era înghiontit să dea replici tuturor celor – și erau, har Domnului!, atâția – care trimiseseră vreo ironie spre Steaua.

În toată hărmălaia, tonul său sobru, cuvintele măsurate și nuanțele discrete, ideile clare, repetate obsesiv, naturalețea cu care trecuse de la echipamentul de joc la costumul cel mai elegant, toatea astea construiau, săptămână după săptămână, etapă după etapă, imaginea unui tip stingher, inadaptat la “rigorile” fotbalului de la noi.

Cei mai mulți, înaintea sa, plecaseră capul la presiunile la care fuseseră supuși din partea patronului și a întregului alai de palat care îi cântă în strună. Câțiva, puțini, plecaseră, pur și simplu. Constantin Gâlcă s-a încăpățânat să ducă până la capăt acel ceva care părea să conteze cel mai puțin în vertijul mediatic din fotbalul românesc: munca sa, pasiunea sa.

Profeții, în deșert

Fost om important al “generației de aur” a fotbalului românesc, Gâlcă a câștigat sezonul trecut trei trofee cu Steaua ca antrenor, campionatul, Cupa României și Cupa Ligii, și a ratat dramatic, la loviturile de departajare, accederea în grupele Ligii Campionilor. Insuficient pentru a continua pe un post care fusese deja arvunit de către nașul Gigi Becali finului Mirel Rădoi. Gâlcă a acceptat – cum altfel decât elegant? – decizia patronatului și a privit mai departe, împăcat cu plusul de experiență și cu obiectivele bifate la CV.

Febrile, site-urile de sport și televiziunile de știri i-au găsit imediat câteva destinații exotice lui Costel Gâlcă. Preluarea lui Maccabi Tel Aviv era dată cu titluri la perfectul compus, dar campioana Israelului, prezentă în preliminariile Ligii Campionilor, era nu doar cea mai apropiată variantă, ci și cea mai onorantă. Avea să-i urmeze un lung pomelnic de echipe din Golf. Nu s-a adeverit, desigur, nimic, dar aici reflexul presei senzaționaliste chiar nu mai poate fi blamat. Căci, pentru un antrenor din România, orice succes sau orice eșec profesional este, fără excepție de ani buni de zile deja, o trambulină spre un contract bănos, cu șase zerouri în coadă, în Zona Golfului.

Ești selecționer și nu te mai înțelegi cu șefii federației? Îți încasezi bonusul gras din contract și fugi în Golf. Ai câștigat titlul și simți că meriți mai mult decât îți poate oferi cel mai bogat român din Top 300 “Capital”? Fugi în Golf, pe un salariu de vedetă din Vest! Te-ai certat cu patronul, ai ratat titlul, nu ți-ai încasat banii promiși, ai dat greș în calificări sau, pur și simplu, te-ai săturat de iernile grele, orice poate fi un bun motiv ca să antrenezi în fotbalul arab…

Pe urmele lui Ilie Balaci și a altor profeți în deșert, o întreagă cohortă de tehnicieni români a luat drumul Golfului. Numai în ultimul deceniu, România a exportat în fotbalul arab, printre alții, trei foști selecționeri – Pițurcă, Boloni și Răzvan Lucescu – și patru foști campioni naționali – Olăroiu, Andone, Petrescu și Reghecampf! Prin urmare, unde, dacă nu în fotbalul arab ar fi cadrat cel mai bine profilul unui antrenor român proaspăt campion, pus pe liber de patronul său?

Nimic despre Gigi, totul despre muncă

Au trecut luni bune de la despărțirea lui Costel Gâlcă de Steaua, iar veștile despre plecarea sa în Golf s-au mai rărit. Din vreme în vreme, câte o știre deplângea, totuși, situația fostul stelist. În contrast cu tonul bocit al intro-ului, Gâlcă încerca, de fiecare dată, să explice că totul e în regulă, că nu poate semna cu oricine și în orice condiții, că merge prin Europa de Vest să mai învețe și că oferta cea bună va veni la vremea ei.

Pe 14 decembrie, după doar câteva zile de zvonistică, Costel Gâlcă este numit antrenor principal la fosta sa echipă de club din Primera Division, Espanyol Barcelona. După ce Cosmin Contra a fost nevoit să părăsească pe Getafe, aflată în mare criză financiară, România are, din nou, un tehnician într-o ligă de top din Europa! O surpriză pentru toată lumea, dar și un premiu pentru răbdarea, pentru profesionalismul și pentru (auto)exigența de care Gâlcă a dat dovadă atât ca fotbalist, cât și ca antrenor.

“Sosirea sa a fost o surpriză, pentru că numele lui nu apărea în listele scurte vehiculate de presă. Cu toții credeam că va veni un antrenor mai în vârstă, mai experimentat. Însă el se afla deja de luni de zile în contact cu clubul, mai ales agentul său”, îmi confirmă, de la Barcelona, unde e corespondent al cotidianului sportiv “AS” pe lângă clubul Espanyol, jurnalistul Alberto Martinez. Imediat ce a transmis către redacția din Madrid știrea numirii lui Gâlcă, Alberto Martinez a și început să sape după referințe despre antrenorul român. Așa a dat, chiar la Barcelona, peste Raul Longhi, fostul scouter al Mallorcăi, cel care l-a adus pe Gâlcă în Spania, acolo unde mijlocașul nostru avea să rămână nu mai puțin de zece sezoane.

“După ce urmărise un video, antrenorul Mallorcăi m-a trimis în România să-l văd pe Gâlcă. Era un mijlocaș cu pasă lungă, putere de muncă și viziune de joc. Îndeplinea profilul căutat, deci am transmis recomandarea de transfer. A fost mereu foarte atent, foarte profesionist, muncea extraordinar. Nu îl cunosc ca tehnician, dar dacă are aceleași obiceiuri pe care le avea ca jucător, va fi un mare antrenor”, sună caracterizarea lui Longhi. E plină presa spaniolă de articole despre Costel Gâlcă. Și în toate e vorba despre muncă…

Portretul profesionistului la tinerețe

„Esențial în aducerea sa a fost faptul că fusese jucător la Espanyol, un jucător iubit, de care lumea își aducea aminte cu drag. Directorul sportiv valorizează acest gen de profil de antrenor”, îmi spune corespondentul “Diario AS”. La concurență, în “Marca”, foștii coechipieri din cei patru ani (1997-2001) ai lui Gâlcă la Espanyol întregesc portretul pe care îl creionase Alberto.

“Muncitor, inteligent, cu idei clare” sunt câteva din definițiile propuse de Pacheta, Posse, Serrano sau Capdevila.

“Citea foarte bine jocul, iar ăsta era deja un indiciu că va deveni un bun antrenor”, crede Pacheta. “Ca jucător, era un om cu principii foarte clare, iar ca antrenor a arătat asta încă de la prezentarea sa”, îl laudă Posse.

Fostul căpitan al lui Espanyol, Capdevila, evidențiază și el caracterul lui Costel: “Nu era genul cu care să faci glume. Era tăcut, timid, dar mereu avea o părere când era cazul”.

“A stat toată săptămâna să urmărească înregistrări cu Espanyol. A fost să vadă echipa a doua și să vorbească cu oamenii simpli din club. La meciuri, s-a agitat, mai să alerge pe teren. În numai șase zile, a contaminat și a revitalizat grupul. Nu mai e omul rece și aseptic, cum îl defineau antrenorii și colegii de vestiar pe când juca, ci un pasionat, un <<estudioso>>, un profesionist. Vrea să se facă plăcut, vrea să evolueze și vrea să rămână la club. Impresia pe care a lăsat-o e bună. E ofensiv și ambițios, iar asta place în acest moment. Toți l-au primit aici cu brațele deschise”, rezumă Alberto Martinez primele zile ale lui Gâlcă la Barcelona.

Dilemele antrenorului român

Trecerea lui Costel Gâlcă la Espanyol redeschide discuția despre condiția antrenorului român de fotbal. Un fotbal care deplânge absența unor jucători în ligile mari ale Europei în epoca post-Chivu și Mutu nu se poate lăuda decât cu o mână de antrenori validați de fotbalul mare după Revoluție: Lucescu senior în Italia, Turcia și Ucraina, Boloni în Portugalia și Franța, Rednic în Belgia sau Contra în Spania. În rest, aventuri mai mult sau – de fapt – mai puțin convingătoare prin Rusia, Turcia, Grecia, Ungaria sau Polonia…

Cu o carte de vizită șubredă în Occident și cu condiții discutabile într-o ligă locală confruntată cu grave probleme financiare, de management și de imagine, antrenorul român de fotbal are de luptat, pe de o parte, cu propria-i conștiință profesională și, pe de altă parte, cu tentația câștigurilor facile din Golf.

“Decât să preiau o echipă din România și să ajung la cheremul unui patron care habar nu are de fotbal, prefer să stau deoparte”, îmi mărturisea, acum câțiva ani, Gabi Balint. Dar nu toți au flerul analitic și nici răbdarea lui Gabi. Cazul Mirel Rădoi, al cărui debut pripit la Steaua a însemnat un pas cu stângul în noua carieră, e cel mai proaspăt exemplu.

Frustrați de condițiile proaste din țară, mulți tehnicieni aleg calea Orientului. China, bunăoară, acolo unde antrenează Dan Petrescu. “Eu nu înțeleg ce vreți să facă un antrenor: să stea în România, să nu primească bani și să fie înjurat sau să câștige bani pentru familia lui? Dacă rămâne aici și ia campionatul, rămâne cu medaliile, dar nimeni nu-l plătește, pentru că nu-s bani. Atunci, el trebuie să decidă. Dacă vrea numai performanță, e problema lui. Dacă vrei să mergi în Occident și ai luat campionatul în România, să nu crezi că ai oferte. Toți zic: <<Ai cîștigat în România. Și ce>>?”, se apără Dan Petrescu, într-un interviu acordat Dolce Sport.

Trecut și el prin varii experiențe exotice după ce a luat trei titluri în țară, Ioan Andone susține că asocierea fotbalului din Golf cu cămilele ține de prejudecățile răutăcioase ale chibiților. “Să știi că nu e chiar așa cum crede lumea. Sunt și acolo bani și condiții, ai ocazia să lucrezi cu jucători excepționali și să antrenezi echipe care ar lua fără probleme campionatul românesc. E o experiență din care câștigi ca profesionist”, îmi povestește Ioan Andone.

Și totuși, experiența spune că Golful nu a fost, până acum, o trambulină spre fotbalul mare pentru antrenorii români, care, cu excepția lui Olăroiu, și-au umplut doar conturile, nu și vitrinele cu trofee. Dacă stabilitatea financiară dobândită în fotbalul arab se va răsfrânge, cândva, pozitiv asupra cariererei lor sau asupra fotbalului românesc, asta rămâne de văzut.

Până atunci, realitatea e că antrenorii români nu sunt bine văzuți în Occident. O recunoaște și Ando. “Undeva, trebuie să fie și vina noastră. Dar, sincer, nici nu am avut ocazia să lucrăm în campionatele de top. La Gâlcă, e vorba și despre șansa de a fi jucat la Espanyol. Credeți că altfel l-ar fi cerut în Primera după doar un an de antrenorat în România? Și el, ca și Contra, a lăsat o impresie bună acolo încă de pe când juca. Cred că asta poate fi o șansă pentru antrenorii noștri din <<generația de aur>>, s-ar putea să mai vedem dintre ei în anii viitori în campionatele tari în care au jucat, pentru că abia ce au ajuns la maturitate ca tehnicieni. Mă bucur mult pentru Costel și îi doresc multă baftă, pentru că, dacă el va reuși acolo, atunci cota noastră va crește și vom avea de câștigat toți ceilalți antrenori români”, spune Andone.

*

Departe de dilemele orientale colegilor săi din țară, un antrenor român e zilele acestea pe prima pagină a ziarelor de sport din Spania. Costel Gâlcă tocmai a ținut, sâmbătă seara, în șah, 0-0, Barcelona lui Messi, Neymar și Suarez, cel mai bun atac din istoria Primerei, rezultat cu care a dat peste cap topul campionatului spaniol.

Presa spaniolă descoperă cu uimire transformarea jucătorului rece și distant într-un antrenor pasionat și dezinhibat. Tânărul stingher de la conferințele de presă ale Stelei pare să-și fi găsit, în fine, locul. Dreptul la replică pentru știrile despre Golf și petrodolari a întârziat câteva luni. Dar a venit.