Învățături după zece ani de umblat prin munți. În caz că ești la început de potecă

Încercam să-mi amintesc, săptămâna trecută, lucruri din primele ture la munte și refuzam să cred că au trecut zece ani de atunci. Abia după ce i-am calculat de vreo trei ori, i-am acceptat ca trecuți. N-am avut un tortuleț cu lumânări care să marcheze perioada asta importantă din viața mea. Calculând însă mai departe, pe la jumătatea lui martie 2017, când am schimbat oficial prefixul de experiență, eram prin creasta Pietrei Craiului rașchetată de vânt, încercând să-mi fixez colțarii într-un horn înzăpezit. Sărbătoream cum se cuvenea.

Pe fiecare an mai sunt câțiva oameni care-mi scriu să mă întrebe de-ale muntelui și nu pot decât să mă simt flatată, dar am încercat să am mereu grijă ce dau mai departe, pentru că ce merge pentru mine, nu merge neapărat și pentru celălalt. Totodată, sunt și informații despre care cred că sunt unanim valabile și visez să le respectăm cu toții. Mai jos am încropit o listă de lucruri pe care eu le-am învățat pe propria-mi piele și care pot fi utile pentru cineva aflat la început de drum vara asta. Dar cu ce să încep?

Cu începutul vostru, desigur

Înainte să vă gândiți la investiții în echipament, zic să vă decideți cu cine mergeți. Asta după ce v-ați hotărât să mergeți – că scuze ne găsim la nesfârșit să evităm să facem lucruri. Ar fi frumos să reușiți să corupeți unul sau doi prieteni/colegi, iubitul/iubita care să vă însoțească, pentru că nu e loc mai bun pentru închegarea relațiilor ca o potecă de munte. Nu cred că natura trebuie vândută prea tare, deși e adevărat că nu funcționează pentru toată lumea. E acolo, e revigorantă, e și enervantă câteodată, dar mereu ne întoarcem la ea, într-un fel sau altul. La un singur search pe Google sau în app-stores găsiți bloguri de călătorii pline de informații, hărți și aplicații cu traseele marcate, deci lucrurile sunt destul de simple pentru cine își dorește să plece într-o aventură.

Dacă vă doriți tare să mergeți undeva și chiar nu aveți cu cine, sau v-ați săturat să vă rugați de unii ori de alții cum des e cazul, susțin în continuare că rămâne sfântă platforma Carpați.org. E veche, a avut dintotdeauna un format tare obositor ochiului, dar rămâne cea mai apropiată comunității de montaniarzi și alpiniști și are o rubrică specială pentru ture, unde se organizează ieșiri atât pentru începători cât și pentru avansați (fiecare plătește doar costurile pentru propria persoană).

Mai sunt și tot felul de alte grupuri pe Facebook și, bineînțeles, sumedenia de ghizi și agenții care organizează, contra cost, ture săptămânal. Aveți grijă în ce ghizi vă încredeți. Sunt oameni cu atestate, dar care nu au grijă să-și țină grupul unit și lasă oameni în urmă pentru că nu s-au gândit să-i întrebe înainte de excursie dacă au condiție fizică minimă. Sunt ghizi – cu sau fără atestate de ghid – care duc 50 oameni o dată, vara sau iarna, iar asta n-a avut sens niciodată, în nici un context. Nu mai poate fi vorba de siguranță în grupuri de 50 oameni, nici nu înțelegi mare lucru din oamenii cu care petreci una-două zile și nici de natură nu te mai bucuri 100%, pentru că atunci când ridici capul din pământ vezi doar un mare monom în față.

Dacă într-adevăr nu aveți timp să vă organizați, căutați ghizii care nu merg cu mai mult de zece oameni pe munte, cu care încăpeți la povești la aceeași masă, cu care să puteți lega o prietenie din care se pot naște, de ce nu, ture noi. Poate veți plăti cu 50 lei mai mult, dar să nu așteptăm să se întâmple (iar) vreo tragedie ca să ne gândim la mai bine. Indicat ar fi ca după câteva ture ghidate, dacă vă prinde microbul, să începeți să vă organizați singuri, să vă luați rucsacul în spinare și să porniți la drum, că satisfacțiile vor fi mult mai mari, iar bloguri cu descrieri sunt destule.

Vă puteți înscrie și la școli de munte, de vară sau de iarnă, în funcție de ce vreți să învățați. Pentru școli ar trebui să vă documentați și mai bine, să vorbiți cu cineva care a mai trecut prin cursurile lor și are o părere obiectivă. Dacă porniți pe un drum mai lung cu cineva, atunci compania chiar trebuie să fie de calitate. Căutați școli organizate în module din care să învățați lucrurile treptat, într-o ordine logică. Din povestirile apropiaților care au ajuns pe la diverse școli de un weekend, am rămas cu gustul superficialului și al lipsei de organizare. Și, la urma urmei, cât poți acoperi în două zile?

Să fim alerți

Cu oricine ați hotărât să mergeți, gândiți, chiar dacă sunteți duși. Să aveți idee unde sunteți, ca zonă, în ce parte a masivului, care sunt cele mai apropiate orașe/ sate.

E foarte util să aveți un curs de prim-ajutor făcut, sau să știți măcar principalele manevre.

Să aveți numărul salvamont în telefon, care e special conceput foarte simplu, 0-SALVAMONT (da, aveți și aplicație). E bine să anunțați Salvamontul pe ce traseu mergeți, indiferent dacă e unul ușor sau greu, dacă sunteți mulți sau puțini. Recunosc că e o regulă pe care am cam ignorat-o și eu mult timp, dar înțeleg că nu e făcută degeaba (în special iarna) și ușurează mult lucrurile în cazul unui accident.

Vorbind de aplicații, foarte bună de avut este „Munții Noștri” (hărți din masivele românești), urmând să descărcați harta masivului în care urmează să mergeți (dar sunt multe altele, chiar internaționale).

Să anunțați măcar o persoană de acasă pe ce traseu mergeți.

Plătiți taxele de intrare în parcuri, interesați-vă cum funcționează, în funcție de masiv. În Crai sunt automate care emit chitanțe, în Buila am plătit la Cabana Cheia și așa mai departe. Orice text de genul „de ce să le dau ăstora, că oricum nu fac nimic” sau „oricum Salvamontul e degeaba” sunt doar texte teribiliste. Sunt oameni care-și fac treaba mai bine ca alții, într-adevăr, dar orice marcaj sau refugiu folosit înseamnă că ați profitat la un moment dat de resursele puse la dispoziție de administrația parcului. Știu că e frustrant că nu primim des bonuri pe la cabane, că nu știm pe ce exact se duc banii noștri, dar hai să înțelegem și că nu se poate să fie totul gratis.

Refugiile

Noi avem niște cutii de tablă montate pe sub creste sau la liziera pădurii, cu scopul de a ajuta montaniarzii aflați la nevoie: pe care-i prinde noaptea sau viscolul. Nu sunt ținute sub cheie și nici nu e cineva care să le păzească non-stop sau care să ceară bani pentru ele. Majoritatea mizează pe bunul simț al oamenilor care le trec pragul, bun simț care se subțiază pe zi ce trece.

De câte ori nu le-am găsit pline de ambalaje, de peturi, de gunoaie. Nu voi înțelege niciodată cât de greu e să-ți cari conservele goale la vale, dacă le-ai cărat la deal pline. Se presupune că nu ajung decât oamenii frumoși la 1700 – 2000 + metri, că natura te înfrumusețează oricum, dar nu e numai așa. Luați cu voi ce puteți, când puteți, chiar dacă nu e al vostru. E al nostru, al tuturor muntele. E ca și cum veniți acasă după mult timp și cineva v-a făcut mizerie în sufragerie. E enervant că nu aflați imediat cine, dar veți face curat. Să trecem peste copilăreasca supărare de tipul „dar n-am fost eu”, pentru un bine mai mare.

Puteți la rândul vostru să faceți poze cu gunoaiele găsite, să le încărcați pe net, să amintiți și voi că nu se face așa ceva. Poate în 50 ani o să fim și noi civilizați, chiar când nu e nimeni cu ochii pe noi.

Închideți refugiile când plecați, că dacă voi ați prins o zi frumoasă, mâine poate plouă, poate ninge și vrem să păstrăm refugiile uscate.

În România luăm refugiile drept cabane, ne facem traseele în funcție de ce refugii avem pe drum, ca să dormim în ele peste noapte. Nu costă nimic, de ce n-am face asta? N-o să vă interzică nimeni, dar nu sunt construite pentru asta și sunt discuții interminabile pe marginea lor. Tot ce vreau să rețineți e că în caz că în miez de noapte vin persoane într-un refugiu, voi, cei veniți de la ora 16:00, sunteți obligați să le faceți și lor loc, pentru că se subînțelege că ei sunt mai bătuți de soartă decât ați fost voi când v-ați oprit acolo din proprie voință. Din cauza asta e bine să aveți un cort la voi, pentru că nu știți niciodată cum prindeți refugiile pline. Chiar la nevoie – nu știi cu cine e nevoie să intri în conflict, așa că mai bine să fii independent. E bine totodată să știi care poate fi următoarea cabană la care v-ați putea opri, să vă sfătuiți dacă mai aveți gaz să continuați.

Eu am pățit-o de curând. Am ajuns primii la Grind II, unul din refugiile de pe creasta Craiului, la peste 2000 metri. Era 14:00 și eu cu doi prieteni avusesem un ritm magnific pe toată nordica. Voiam să rămânem la refugiu, să prindem un apus în creastă, era și luni și mizam pe faptul că nu vor fi probleme, pentru că în weekenduri se aglomerează. Ne-am întins cu sacii de dormit la soare, să ne bucurăm de ziua frumoasă, să tragem un pui de somn și în timpul somnului nostru de frumusețe, au tot venit oameni, și străini și români. Eram deja vreo nouă oameni, ori pe tabla din Grind II nu încap confortabil mai mult de șase oameni. La nevoie șapte/ În stil de sarmale, probabil mai mulți.

Am făcut sfat și oricât tânjeam după apusul din creastă, nu ne-a convenit gândul de a ne lipi spatele și fundurile de alții. Nu că nu am fi oameni prietenoși, dar voiam să ne și odihnim, nu să ne învârtim ca un pui pe rotisor. Nimeni nu avea cort și s-au făcut toți că nu observă suprapopularea. Sau i-a furat peisajul de creastă prea tare. Pe la 18:00 am decis, ca să evităm orice discuție, să coborâm la Grind I, aflat la altă oră de coborâre din creastă. Eram pregătiți să coborâm și la mașini în caz de urgență. Despre asta e vorba, să ai mereu soluții de back-up. Noi nu am mai cărat cort, dar știam că suntem într-o formulă în care putem să-i mai dăm picioare 3-4 ore, în caz de nevoie.

Echipamentul 

Am tot întâlnit sau auzit despre oameni care sparg 2000 lei în magazinele de haine de munte pentru o primă tură de două ore până la o cabană. Mi-ar plăcea să nu mai cădem în capcana asta. Pentru o tură de trekking de câteva ore, vara nu vă trebuie decât o pereche de pantaloni comozi, niște bocanci care să țină glezna țeapănă și un rucsăcel. Normal că pe măsură ce creșteți, veți avansa, că tricouri tehnice, că Vibram în talpă, că waterproof, că windstopper, că Goretex, dar aflați dacă vă place mai întâi, urcați-vă-n mașină, în tren sau în ce vreți, pentru că știu persoane care și-au luat lucruri scumpe peste care acum se pune praful. „Dar cine știe când o să le folosesc”, vine replica românească. Știu că se poartă acum să ai echipament asortat, colanți nu-știu-de-care și geci de la firme mari și simțim nevoia să arătăm ce avem noi ca să acoperim de fapt ce nu putem face, dar să înțelegem că nu asta e important, că muntele nu e despre hainele de firmă. Poți să ai pantaloni de 1000 lei pe tine, dacă nu înveți cum să calci, tot o să scrântești ceva.

E bine să vă faceți o listă scrisă cu ce trebuie să aveți la voi, ca să fiți siguri că nu uitați ceva, mai ales dacă nu sunteți obișnuiți cu astfel de activități. Spun asta pentru că eu nu fac niciodată liste și mereu mă trezesc că am uitat ceva. Halal exemplu sunt eu, dar fă ce zice popa, nu ce face popa, așa parcă era? Sunt totuși niște lucruri de bază care n-ar trebui să lipsească din nici un rucsac.

Frontala cea de toate zilele, măcar o lanternă; fiți siguri că aveți și pe telefon instalată aplicația de lanternă. Pe munte funcționează principiul redundanței, e bine să ai variante de back-up în orice situație, chiar dacă inițial ați pornit doar pentru 2-3 ore. Nu se știe niciodată unde, cum ajungeți, din neatenție la drum, din cauza marcajelor rare sau dacă cineva nu se simte bine și trebuie să mergeți într-un ritm mai încet. Gândiți-vă mereu la scenariile imposibile și fiți pregătiți pentru ele.

Fluierul e bun atât pentru chemat ajutoare, regrupat sau făcut gălăgie prin pădure pentru urși. Mai toți rucsacii vin cu unul incorporat, dar le găsiți și separat.

E bine de avut și o hartă printată cu zona în rucsac, în caz de baterii moarte la telefoane sau marcaje șterse.

Apa sfântă, mai ales vara. Să fie sticla de doi litri cel puțin, dacă mergeți la ture de o zi întreagă, dar documentați-vă dacă aveți izvoare pe traseu. În Piatra Craiului știm că se face setea rău de tot o dată trecută liziera pădurii, așa că iubitorii de calcar cară apă de jos, legume și fructe care să mai taie din sete.

Nu faceți ca mine să cărați borcane cu zacuscă doar pentru că e zacusca mamei bună. Dacă faceți creasta Făgărașului legată, credeți-mă că se va simți fiecare gram pe urcările și coborârile alea interminabile de pe cocoașa muntelui. Vreți să fiți light. Sau cât se poate de light-ish într-o tură de-o săptămână. Fructe uscate, batoane, nuci, supe la plic.

Aveți grijă ce și câte haine cărați. Dacă sunt sintetice, se vor usca mai repede, așa că le puteți purta și a doua, a treia zi. Să nu uitați de principiul straturilor, mai bine să aveți mai multe și subțiri, decât una și groasă, ca să puteți pune/ da jos repede, în funcție de situație (desigur fiecare strat are rolul lui protector, dar asta e altă discuție).

Să nu uitați nici să vă lăsați niște sandale la mașină (sau să le luați cu voi dacă mai aveți loc). Fie vară, fie iarnă, nu e nimic mai revigorant ca momentul în care-ți eliberezi tălpile din temnițele alea în care colcăie ore/ zile bune și nu e nimic mai dureros să-ți dai seama că trebuie să le ții în continuare închise, pentru că n-ai schimburi. Aici vin într-ajutor și șervețelele umede. Înțelegeți voi procesul.

Vara, de neînlocuit sunt și: crema de soare, ochelarii și o bandană de pus pe cap.

Bețele de trekking s-ar putea să vă ajute mult genunchii, mai ales la coborâri.

Profitați de Decathlon, totul este la prețuri mai mult decât rezonabile pentru începători și nu numai (nu, nu suntem plătiți pentru reclamă). Mie-mi place magazinul ăsta că e mai terfeleală-friendly. Adică mi se rupe sufletul la fiecare fulg care mai iese dintr-o geacă de puf pe care am dat mai mulți bani iarna trecută, dar dacă știu că ceva e luat la prețuri decente de acolo (sau chiar găsit într-un SH mișto), mă relaxez și mă bag pe oriunde.

Trebuie reținut și că lucrurile rămân obiecte. Ajutați pe cineva la nevoie, dacă vedeți că au fost mai neorganizați, oferiți un băț, un polar, o caisă, luminați-le calea la nevoie, important este să ajungeți cu toții întregi la destinație. Predicile mai târziu.

Trusa de prim ajutor, desigur. Să fie măcar o fașă, niște plasturi, pastile de dureri de cap și greață, dezinfectant.

Știu că atârnă extra, dar acum că le avem, power-bank-urile sunt bune de avut în rucsaci. Măcar unul pe grup.

Corturile

Cărați un cort dacă vreți the full experience. O să doară mai mult la spate, normal, dar și să te trezești pe sus, pe undeva, într-o găleată de stânci, bate tot.

Dacă aveți un cort împrumutat și e prima oară când urmează să montați, exersați în curte, parc sau sufragerie înainte, pentru binele tuturor. Pot lipsi bețe, cuie, sau cine știe, chiar tenta. E bine să previi, ca să știi cu ce completezi și nu numai din cauza asta. Poate o să fie noapte când îl pui, e util să știi din timp ce vine unde, ca să nu piezi de două ori mai mult timp.

Acum, ca glumă sau nu, pentru fete circulă vorba că se face întotdeauna  loc într-un cort sau altul, așa că n-ar trebui să ne facem probleme, dar mie mi-a plăcut mereu să-mi car partea de cort în spate (chiar dacă împrumutată), nu să merg pe spatele altora. Depinde de cât de independente țineți să fiți. Eu am ținut și țin enorm la asta. E adevărat că tipii vor fi mereu mai puternici, asta este, dar ne putem oferi și noi să cărăm un primus, o bucată de cort sau o coardă, dacă tot o să profităm de ele.

Alte câteva

Indiferent dacă stai în fața sau în spatele grupului, fii alert. Numără-ți oamenii din când în când, să nu dea cu virgulă, dacă sunt oameni care-o iau la fugă, atrage-le atenția că au venit în grup, nu la maraton. Dacă se duc oricum, ai grijă ca voi restul să rămâneți uniți. Uită-te după marcaje chiar dacă mergi pe urmele altora, să fii sigur că sunteți bine și ia-ți repere din când în când.

Jucați-vă, încercați să cunoașteți muntele pe mai multe părți. Vara, iarna, pe creste, pe sub ele, la cort, la cabane, la escaladă sau alpinism, pe o tiroliană, pe o bicicletă sau pe schiuri, cu parapanta (ehe), la concursuri de alergat sau cum vreți voi. Nu știți de ce vă veți îndrăgosti iremediabil, nu știți ce vă poate readuce pe linia de plutire dacă aveți nevoie, ce vă poate provoca să vă autodepășiți, să scoateți ce aveți mai bun în voi, să vă reconstruiți ca individ separat de cel care se așează la birou sau care trece seara pragul casei.

O dată ce (dacă) v-ați îndrăgostit de o bucățică sau alta, căutați mereu să fiți în preajma oamenilor care fac asta de mai mult timp, de la care aveți de învățat. Da, un fel de mentorat. Tot ce ține de munți e un soi de valiză plină cu informații care se dă zestre din generație în generație, pentru norocoșii care găsesc și zăbovesc pe lângă oamenii ăia mai buni și mai înțelepți, cu răbdare să explice și începătorilor care au urechi pentru ascultat.

Oricât de mult ați evolua, sper să nu picați în cel mai periculos păcat, aroganța. Pe măsură ce creșteți, veți deveni automat mai curajoși, anumite bucăți de echipament vă vor trimite pe trasee mai grele cu siguranța de sine mai groasă, unele lucruri vor deveni banale. Poate veți da de oamenii potriviți, la momentul potrivit, dispuși să facă aceleași sacrificii ca voi. Dar nu uitați de unde ați plecat și aveți mare grijă pe cine băgați pe ce trasee, odată ce avansați. Una e să poți tu, și una e să ai așteptarea să poată și altcineva care e la început același lucru. Țineți cont că persoana respectivă își pune toată încrederea în voi și e responsabilitatea voastră să nu fiți aroganți, să nu conduceți pe un traseu doar ca să arătați ce puteți voi.

Nu vă credeți atotștiutori, întotdeauna avem de învățat, chiar și de la alții mai noi pe munte, chiar dacă sunt învățături de tipul așa nu. Fiți la curent cu ce mai apare în materie de echipament, cine ce reușite mai are – români sau străini, pentru că n-a stricat nimănui să fie informat și niciodată nu știi de unde vine motivația. Verificați prognozele și nu ignorați alertele Salvamont, indiferent dacă sunteți voi de părere că își fac treaba sau nu.

Cam atât cred că am avut de spus (deocamdată). A! Să nu tăceți. Dacă sunteți într-o situație în care vi se pare că cineva pune grupul în pericol pe un anumit traseu, vorbiți răspicat, chiar dacă se presupune că sunteți conduși de oameni cu experiență mai mare. Poate întrebările voastre vor avea răspunsuri logice, poate supuneți la vot anumite lucruri, dar să vorbiți. Cel mai important aspect rămâne deci, compania pe care ne-o alegem. 

La fel de important e să ne amintim la fiecare pas ce mici suntem și că ne mulăm pe starea de spirit a naturii, nu invers.

PS: Pățaniile de pe munte ar ocupa probabil cărți întregi, dar dacă aveți întrebări concrete despre trasee, școli, ghizi sau altele, lăsați un comentariu și răspundem cât putem de repede.