Din Australia, despre românce: după câteva înfrângeri grele și o victorie frumoasă, nimeni nu are timp să privească înapoi

Imediat după meciurile lor de marți, am reușit să vorbim cu cele patru jucătoare din România intrate în concurs. A fost o zi grea pentru Andreea Mitu, Irina Begu și Simona Halep, eliminate încă din primul tur, o zi bună pentru Alexandra Dulgheru, calificată în turul secund după victoria în fața australiencei Storm Sanders.

Așa cum îți imaginezi, dezamăgirea fetelor este foarte mare, dar toate sportivele privesc înainte cu optimism. De parcă ar fi atente ca dezamăgirea lor să nu fie contagioasă. Poate tocmai de-asta, discuția cu ele e reparatoare. Oferă echilibru.

Și tot din motivul acesta am ales să deschidem materialul acesta cu Alexandra Dulgheru și voioșia ei. După accidentările care au sâcâit-o în a doua parte a sezonului trecut, Alex e cât de poate de optimistă anul ăsta:

Alexandra Dulgheru: „Dacă sănătatea îmi permite, cred că pot să ajung din nou unde am fost, poate chiar mai sus”

Alexandra Dulgheru a reușit prima victorie a carierei la Australian Open, 6-4, 6-2 cu australianca Storm Sanders. O va întâlni pe Angelique Kerber în turul al doilea, în încercarea de a obține același personal best pe care-l are și la celelalte trei Slamuri, turul al treilea.

Într-o zi cu atâtea vești proaste, Alexandra Dulgheru a oferit singura veste bună pentru fanii români. Explicabilă voioșia cu care a venit Alex la discuția de după meciul câștigat cu wildcard-ul australian Storm Sanders și energia pozitivă pe care a adus-o în Press Room. Mai cu seamă că a fost și prima ei victorie a carierei la Australian Open.

Alexandra a controlat aproape total meciul contra australiencei cu nume războinic. Deși și-a pierdut de două ori serviciul, diferența de valoare dintre Alex și jucătoarea stângace clasată pe locul 355 a fost evidentă. Australianca a făcut 41 de greșeli neforțate, dintre care 23 pe rever și și-a pierdut de cinci ori serviciul.

Alexandra a părut să se simtă confortabil și și-a făcut jocul caracteristic, cu puncte inteligent construite și folosirea întregului teren. A servit constant și a câștigat 76% din punctele jucate pe primul și 41% din cele jucate pe al doilea. La sfârșitul meciului, a părut ușurată și bucuroasă: aceasta a fost prima ei victorie la simplu la Australian Open din cinci participări (2010, 2011, 2012, 2015). Felul în care a obținut-o, clar și fără consum inutil de resurse, a fost ideal: 6-4, 6-2 într-o oră și un sfert.

“Normal că nu a fost ușor. Junioarele sunt mereu foarte periculoase, nu știi la ce să te aștepți. Nu știi niciodată cum joacă, de obicei nu au nimic de pierdut și joacă foarte relaxate. Am întrebat câteva jucătoare despre ea și am fost un pic pregătită pentru stilul ei de joc, iar de restul mi-am dat seama pe teren. Am știut că trebuie să fiu concentrată de la început până la sfârșit”, ne-a spus Alexandra, care a completat că și-a asumat riscuri moderate și a avut răbdare să-și înțeleagă adversara. “Dacă începeam din prima să caut colțurile, poate că aș fi greșit”.

Victoria a ajutat-o pe Alex să înlăture un minus; Australian Open era singurul turneu de Grand Slam la care românca nu reușise să câștige vreun meci pe tabloul principal până acum. La toate celelalte a ajuns până în turul al treilea. “I-am spus antrenorului, chiar după ce am ieșit de pe teren că trebuie să sărbătorim seara asta, că am deja cinci meciuri de când nu trec de primul tur. Simt așa că mi s-a scos o piatră de pe inimă; bine, nici meciurile pe care le-am pierdut aici nu au fost pierdute cu oricine. Am avut un pic de ghinion aici, mereu cădeam cu cineva foarte bine clasat, sau când am căzut mai bine am avut o problemă de sănătate și n-am putut să joc. Australia nu mi-a priit, dar acum în sfârșit am rupt ghinionul”, zâmbește Alexandra din toată inima.

Continuarea interviului este pe Treizecizero

Simona, după eliminarea de la AO: „N-am de ce să fiu descurajată. O să merg mai departe. Înapoi la antrenamente și cu gândul spre următoarele turnee”

Simona Halep a vorbit despre cum se simte după eșecul de la Melbourne și a încercat să-l pună în context, bazându-se, pentru revenire, pe ce știe că a lucrat în intersezon. „Eu cred cu tărie că sunt pe drumul cel bun, dar îmi trebuie timp și încredere și răbdare”. Simona se pregătește de Fed Cup și spune că vrea să fie alături de echipă „cât pot eu de mult și de bine”

Simona a folosit conferința de presă ca pe un prilej să-și reamintească sieși și să reafirme cu voce tare o serie de idei în care crede, pe care le spune și atunci când câștigă și de care se agață pentru echilibru atunci când pierde. “Oricine poate câștiga, oricine poate pierde, trebuie să accept asta. E doar un meci, doar o zi, dar urmează multe alte meciuri și nu trebuie să mă descurajez că am pierdut un Grand Slam. Mâine e o nouă zi și trebuie să o iau de la capăt”. De-a lungul discuției, avea să transmită acest lucru de mai multe ori și în mai multe feluri, dar dacă i-ai urmărit declarațiile din ultimii trei ani, vei fi știind că nu e nimic nou. Asta spune mereu, așa crede, așa face. Face parte din pachetul cu care a câștigat și a pierdut. E felul ei de a face față emoțiilor extreme și de a nu-și pierde capul, indiferent de fierbințeala clipei, în momente în care verdictele pică repede, iar cuvintele grele sunt împărțite cu multă dărnicie. Ceea ce n-o împiedică să simtă din plin amarul înfrângerii. La aproximativ o oră după ce a pierdut cu Shuai Zhang, în cea mai mare surpriză a turneului feminin, Simona spune fără ocolișuri ce simte: “Sunt foarte dezamăgită. E greu. Dar mergem înainte”.

Vorbește calm, la fel de echilibrat ca și acum două zile, doar privirea îi trădează supărarea. E al treilea Grand Slam din ultimele patru în care Simona nu trece de primele două tururi și asta face și mai greu să găsească vreo parte pozitivă în ceea ce tocmai s-a întâmplat. Dar românca se leagă de reperele pe care i le dă munca de la antrenamente. Sunt acele certitudini pe care noi, ceilalți, nu le vedem cu ochiul liber. În ele își pune încrederea ca să treacă peste acest moment neplăcut. “Cu siguranță, tot ce am muncit în offseason trebuie să … De fapt, le am pe toate, că la antrenament joc bine, îmi trebuie un pic de încredere, îmi trebuie meciuri”.

Ce am muncit în offseason trebuie să dea rezultate, mai devreme sau mai târziu – probabil că voia să spună Simona înainte de a se opri. O întrebasem dacă găsește ceva reasigurator în pregătirea de dinainte de sezon. La urma urmelor, când „pui bine” în ceea ce faci, trebuie să se întâmple tot bine într-un final, nu? Vezi la ea același tip de frustrare ca la Irina Begu, ceva mai devreme: frustrarea că planul din vacanță nu a putut fi dus la capăt în condiții grozave la primele turnee. Doar exprimarea diferă – Irina lăsase un pic loc emoțiilor, Simona și le-a păstrat pe ale ei doar pentru ea – dar concluzia e aceeași la ambele fete. La antrenament, totul merge cum trebuie, dar jocul oficial, cum știe orice jucător de tenis, comportă un alt tip de viteză și o altă emoție, iar ritmul se capătă greu și se pierde repede.

“La antrenamente totul e foarte bine. La fel și de dimineață. Dar contează că nu am meciuri în picioare. Am început anul cu ceva probleme, poate de aceea am fost un pic jos mental”.

Acel “un pic”, coroborat cu ziua foarte bună a chinezoaicei, a adus-o la o conferință pe care nu și-o dorea așa. Simona are grijă să dea credit adversarei și să nu lege eșecul de propriile-i probleme de sănătate. Vorbește și despre cum a pregătit meciul cu o jucătoare pe care o învinsese 6-1, 6-1 la precedentul meci, respingând ideea că n-ar fi urmărit-o pe chinezoaică. “Am știut ce trebuie să joc, ce trebuie să fac, m-am uitat la meciurile ei, o știam, dar azi a fost mult mai solidă decât îmi imaginam. Cred că și eu i-am dat voie să-și facă jocul. A avut încredere. A avut trei meciuri deja la activ, din calificări. E meritul ei că m-a bătut. A fost mai bună azi și m-a învins pe merit”.

Am întrebat-o și la ce s-a gândit în primele minute de după final și ce și-a dorit atunci să fi făcut altfel în timpul meciului, iar continuarea materialului este pe Treizecizero

Dezamăgită de eliminare și de accidentare, Irina Begu vorbește despre intențiile viitoare: „Să fiu mai agresivă. Tot ce am clădit nu se duce peste noapte”

În ciuda eliminării suferite la Australian Open, Irina Begu are în continuare planuri mari pentru 2016. Își dorește să prioritizeze și să găsească vârfurile de formă la turneele mari. Mai mult, informația importantă este că își dorește să adauge un plus de agresivitate în joc și că a lucrat la asta în pauză.

În analiza sezonului 2015 făcut de Irina Begu, unul în care ea a reușit o sumedenie de premiere personale, și-a îmbunătățit masiv rezultatele la Slamuri, a câștigat un titlu și a urcat în Top 30, Treizecizero scria că “asta îi rămâne de cucerit Irinei anul viitor: să creadă că are jocul necesar pentru a învinge jucătoarele mari. Va trebui să se pregătească sufletește pentru mai multe meciuri maraton sau pe muche de cuțit, deoarece singura certitudine contra jucătoarelor de top este că victoriile contra lor va trebui să fie smulse”. Și că “2015 a fost fundația. 2016 poate fi anul în care Irina poate înălța o construcție formidabilă pe această fundație.”

Din păcate, avântul luat de Irina pe final de an și mai apoi consolidat în intersezon a întâmpinat rapid un obstacol nedorit. Accidentarea suferită la Shenzhen a deraiat-o pe Irina de pe planul inițial, obligând-o acum la un alt tip de challenge: acceptarea unei frustrări teribile, răbdare și convingerea că poate să revină rapid la nivelul ei obișnuit.

Aceeași accidentare a scos-o rapid din calcule și la Australian Open, unde anul trecut reușea să atingă pentru prima dată optimile de finală. Și nu-ți trebuie multe secunde ca să-ți dai seama, atunci când Irina ajunge la discuția cu Treizecizero de după înfrângerea din primul tur cu Johanna Larsson (6-3, 6-2), cât de afectată e de acest rezultat.

Încă de la serviciu Irina nu a putut s-o pună în dificultate pe Larsson, care a făcut multe pagube cu returul și a avut nu mai puțin de 11 mingi de break (dintre acestea, a fructificat patru). Spre comparație, Irina a avut doar o șansă de break, convertită. Un meci cu multe greșeli necaracteristice ei, chiar și la lovituri de rutină, in care Irina nu a arătat un tonus foarte bun.

Aveam să aflăm rapid explicația. Accidentarea, așa-i? “Da, încă nu m-am refăcut. Am crezut că sunt 100 la 100 refăcută, mai bine spus am sperat că sunt 100 la 100 refăcută, însă problema pe care am avut-o la Shenzhen încă îmi dă dureri de cap. Mă simt mult mai bine când fac anumite exerciții și m-am antrenat aproape de maxim, însă nu pot să zic că m-am simțit cum trebuie pe teren și de aceea nu am putut să dau azi totul așa cum mi-am dorit eu”.

Irina oftează și detaliază ce s-a întâmplat. “La genunchi m-am accidentat. Câteva zile nu am putut nici să merg, am făcut un RMN, eu am crezut că situația e un pic sub control, însă atunci când ești în circuit și nu acasă, poate recuperarea este mai puțin bună precum mi-aș fi dorit eu să fie. Însă asta este. Am încercat tot ce pot ca să fiu aici aptă și să joc cel mai bun tenis al meu. Am intrat în teren cu gândul de a câștiga. La antrenament m-am simțit bine. Însă efortul pe care îl faci în timpul unui meci este diferit față de antrenament. La unele mișcări simțeam durerea, a intervenit și frica de a nu înrăutăți situația și nu am fost eu cum aș fi vrut să fiu pe teren”.

Frustrarea Irinei este maximă, pentru că își pusese mari speranțe în acest start de sezon. Când o auzi povestind cu câtă inimă a muncit în vacanță, îi împărtășești suferința. “M-am pregătit foarte bine în iarnă și am muncit foarte mult și sunt un pic dezamăgită pentru că aveam alte așteptări și îmi doream să joc bine la turneul acesta. Este și Grand Slam-ul meu preferat și sunt dezamăgită. Dar sunt sportivă și știu că în viața noastră există și lucruri mai puțin bune, cum ar fi accidentările. Atunci trebuie să lupți și să treci peste, să fac tot ce pot ca să depășesc acest moment”.

“Un pic” este un understatement. Irina apasă pe cei doi de “foarte” și lasă vocea jos când spune că Australia e Slamul ei preferat și că o necăjește mult că n-a putut ajunge, în ciuda tuturor eforturilor, la capacitatea maximă la ora primului tur.

Are ochii roșii, așa că nu te poți abține să n-o încurajezi și să-i spui că o să fie bine, că anul e lung și nu are cum să nu atingă curând, după ce se va înzdrăveni, tenisul ei cel mai bun. Încuviințează: “Eu îmi doresc. Încerc să fiu cât mai pozitivă și să fac lucrurile să meargă și să mă recuperez cât mai bine, dar nu întotdeauna depinde de mine. Și nu întotdeauna este așa cum ne dorim”.

Continuarea interviului este pe Treizecizero

Andreea Mitu lucrează la mixul potrivit: „Sunt mai activă pe teren acum, dar am nevoie de meciuri. Nu plec cu capul jos, încerc să învăț din fiecare înfrângere”

Andreea Mitu a fost eliminată de o adversară în zi de grație, Julia Goerges, și rămâne cu nemulțumirea că nu reușește să prindă continuitate și ritm în meciuri. În schimb, spune că a reușit să adauge cu succes câteva îmbunătățiri în jocul ei, în special pe deplasare și pe serviciu.

“Am nevoie de meciuri. E cu dus-întors. Ești pe acolo, la limita Top 100. Sunt meciuri grele pe care le pierzi așa, la câteva puncte ici-colo, dar nu poți să ai continuitate. Nu plec de aici cu capul jos și încerc să învăț cât mai multe din fiecare meci, să fie o înfrângere constructivă”. Andreea închide cu zâmbetul pe buze și pe o notă optimistă o discuție pe care o începuse aproape înlăcrimată. După câte bucurii ne-au adus fetele în ultimii ani, o astfel de zi, cu trei eliminări și multe priviri lungi, e aproape nefirească.

Andreea era necăjită că n-a apucat să facă mai multe azi. La fel ca și Irina, spune că s-a pregătit bine în iarnă și că începuse anul cu un mindset foarte pozitiv. Dar a avut ghinionul să nimerească peste o adversară care a prins o zi mare. Știm cu toții că Julia Goerges, deși foarte inconstantă, are un tenis imparabil când este conectată la meci și azi a fost una din acele zile. A avut 15 ași (!), majoritatea trântiți în momente esențiale ale meciului, în special când Mitu flirta cu ideea unui rebreak care să relanseze meciul. De cealaltă parte, Andreea a avut cifre bune peste tot la serviciu (mai puțin la ași, unde a reușit doar unul) și a avut trei șanse de break, dar nu a reușit să fructifice niciuna. Un meci terminat cu 6-3, 6-4 în puțin peste o oră, dar în care, paradoxal, românca n-a stat rău. “Sunt bulversată total. A dat cu ochii închiși și i-a intrat tot. Cu siguranță că se putea și mai bine din partea mea, dar cred că au fost multe game-uri strânse și la avantaj. Nu cred că am irosit șansele de break. Nu am putut să anticipez prea bine la retur, am tot încercat s-o ghicesc, mă duceam mai în spate, mai în față, știam că servește mult în afară, m-am dus acolo, dar tot nu puteam să pun înapoi. De servit, am servit bine, am pus primul în teren, chiar nu sunt supărată de cum am servit”.

Andreea se uită la un meci în care a avut puține lucruri rămase de făcut. După cum n-a avut nimic de făcut când a așteptat cinci ceasuri să se termine Chardy – Gulbis, meciul de dinainte, motiv pentru care s-a încălzit și pregătit de câteva ori, până când a renunțat. A servit bine și și-a câștigat majoritatea serviciilor confortabil. Când a apucat să intre în punct, a câștigat majoritatea raliurilor care au depășit patru mingi, informație pe care i-a confirmat-o și Adrian Marcu după meci.

Problema Andreei este cu ritmul. Spune de mai multe ori că are nevoie de meciuri în picioare, și de victorii, evident. De asemenea, că nu prinde puțină continuitate ca să poată să aplice în meciuri schimbările pe care le-a încercat în pauza dintre sezoane. Mai scurtă decât a altor jucătoare, pentru că Andreea a avut și meciuri de ligă în Franța, meciuri tari, care i-au prins bine.

“Am lucrat foarte mult la serviciu. Se simte. Încă îmi trebuie serviciul doi, dar primul e deja mai agresiv”. Andreea se însuflețește și apasă pe alte îmbunătățiri pe care ea le resimte comparativ cu anul trecut: “Am jucat foarte bine la antrenament, am returnat mult mai bine acum. Servesc mai bine, mă mișc mai bine, sunt mai activă pe teren. Sunt sănătoasă, n-am nicio durere, a fost chiar foarte ok pregătirea”. Va încerca, săptămâna viitoare, la un 50k din Franța, să acumuleze aceste meciuri de care are nevoie. După, este înscrisă la Rio, Acapulco și Monterrey.

În plus, va continua să joace și mai mult dublu, alături de Patricia Țig, cu care se înțelege tot mai bine. “Nu suntem niciuna jucătoare de dublu, dar joc cu Patricia din ce în ce mai bine, ne înțelegem bine. Am scăpat printre degete o șansă la Shenzhen (n.a. semifinale). Patricia mai are un pic să intre și ea în prima sută, încercăm să jucăm la aceleași turnee”.

Intenția este să-și păstreze, în paralel cu încercările de a-și dinamiza și varia jocul, un clasament care să-i permită în continuare accesul pe tablourile importante. “E bine că-s sănătoasă, n-am accidentări, sunt pozitivă, asta e tot ce contează”, spune Andreea. “Încă mă lupt să-mi dau seama cum e la acest nivel”, continuă ea, dând glas unor gânduri care par să indice spre principala ei provocare de acum.

Continuarea interviului este pe Treizecizero