Australian Open, optimi: Filmul ”Pretendente contra favorite” continuă
Camelia Butuligă 23 ianuarie 2016Gata cu joaca, încep afacerile serioase, pe puncte multe și bani mulți, ”the business end of the tournament”. Nu că până acum a fost floare la ureche în Australia, deja au ieșit destule favorite grele: din primele zece la ora asta nu mai sunt pe tablou numerele 2, 3, 6, 8 și 9. Ultima mare surpriză a fost Garbine Muguruza, favorita 3, care a prins o zi proastă, iar adversara ei, tenacea și țâfnoasa Barbora Strycova, una genială. Asta e tot ce trebuie în tenis pentru ca munca ultimelor meciuri să fie egală cu zero și predicțiile revistelor serioase, gen New Yorker, care o dădeau pe Muguruza drept urmașa Serenei, să pară un pic cam premature.
Au ieșit destule favorite, dar au rămas suficiente pentru ca fiecare optime să conțină cel puțin una. De fapt, toate optimile conțin câte una, cu excepția meciului Sharapova-Bencic, unde ambele sunt favorite. Sorții nu au fost blânzi cu Maria la acest Slam…Probabil Belinda o să-și vândă scump pielea, dacă nu cumva o să aibă gânduri mai îndrăznețe de atât. După două meciuri ușoare, în două seturi, amândouă au fost puse la muncă în ultimul lor meci, pe care l-au câștigat în trei seturi. Deși e primul lor meci, și una și cealaltă vor intra pe teren turate și avizate de ce poate să facă adversara. Două stiluri diferite, ceea ce va transforma meciul, programat primul la noapte pe Laver, într-un spectacol pentru public.
Restul optimilor au toate în comun această caracteristică: o favorită contra unei nefavorite. Acum e acum pentru pretendentele care și-au făcut loc până aici: Gasparyan, Friedsam, Gavrilova, Beck, Strycova, Konta și Zhang. Câteva deja au victorii contra favoritelor mari și s-ar putea să mai adauge una la colecție în optimi. Totuși, aceste favorite pe care le înfruntă acum au ceva în plus față de cele care au căzut deja: au jucat suficient de bine pentru a ajunge aici. De asemenea, sunt mai obișnuite să se afle în această fază a turneului decât adversarele lor.
După Maria și Belinda, Serena o va lua în primire pe rusoaica Gasparyan și dacă totul îi va merge Serenei ca până acum, o va trimite destul de repede la vestiar. Gasparyan va trebui să facă meciul vieții ei sau va trebui să aibă un noroc fantastic pentru a o scoate pe Williams din turneu. Serena a mai bătut-o și anul trecut în turul unu la Wimbledon cu 6-4 6-1. Totuși, va fi interesant de văzut: Margarita are un tenis ofensiv și un rever cu o mână care rezistă destul de bine în schimburi încinse.
Următoarea optime o va supune pe Anna-Lena Friedsam unui examen destul de greu. Profesoara va fi Agnieszka Radwanska, aflată într-o dispoziție neiertătoare: Aga și-a câștigat toate meciurile în minim de seturi, inclusiv victoria contra lui Bouchard din turul doi. Meciul este programat ultimul pe Hisense Arena.
Ultima optime de mâine este cea dintre impasibila Carla Suarez-Navarro și expresiva Daria Gavrilova. Este programat primul în sesiunea de seară pe Laver, tocmai pentru a da posibilitatea australienilor să-și încurajeze recenta achiziție. Gavrilova a reprezentat Rusia până în 2014, când a emigrat în Australia și a devenit cetățean australian. După ce a scos trei jucătoare de forță consecutiv (Hradecka, Kvitova și Mladenovic), va fi interesant cum se va descurca în fața uneia de finețe.