Cu Cipri Deac, în vestiarul lui Dan Petrescu. „Nu cred că are viață în afară de fotbal. Dimineața e primul la stadion, seara, sincer, cred că Dan închide porțile în Gruia”
Ciprian Rus 7 ianuarie 2018Într-un an 2017 în care, începând cu succesul Viitorului în Liga 1 și continuând cu performanțele echipelor U19 și U21, tinerii au fost cei care au dat tonul în fotbalul românesc, un „veteran” trecut de 30 de ani a atras atenția tuturor, indiferent de ADN-ul de suporter de club, nu doar prin reușitele sale, ci și prin munca incredibilă din spatele unei reveniri impresionante în prim-planul fotbalului nostru.
Acum un an și ceva, când România începea calificările pentru Rusia 2018, Ciprian Deac juca pe undeva prin Kazahstan. Om de bază la CFR în anii de glorie ai echipei, Ciprian devenise un personaj „de culoare” în reportajele de presă premergătoare deplasării Naționalei la Astana.
Un an după, Cipri Deac încheia calificările printr-un gol marcat Danemarcei, la Copenhaga! În spatele golului din Danemarca și al pasei de gol contra Turciei, la Cluj, stau alte cifre excelente în Liga 1: șapte pase de gol (liderul campionatului la acest capitol), patru goluri și două penaltiuri obţinute.
Ciprian Deac e sufletul CFR-ului, liderul liderului din Liga 1. Joacă cu un entuziasm pe care rar îl vezi la cele mai tinere vedete din campionat și abia așteaptă să revină în cupele europene, dacă se poate chiar în Champions League, unde a fost cu Clujul în anii cei mai buni ai echipei din Gruia.
*
Ciprian, te gândeai anul trecut, pe vremea asta, că CFR Cluj va reveni în forță în Liga 1, nu doar din punct de vedere sportiv, ci și ca o forță financiară?
Sincer, când am venit nu mă gândeam la asta. Eu am venit mai mult pentru domnul Iuliu Mureșan și pentru Vasile Miriuță, cu care vorbeam zilnic și care îmi spuneau care e situația la echipă. Nu m-a interesat deloc partea financiară, am venit la Cluj cu sufletul deschis. Voiam să ajut, pentru că echipa se lupta pentru un loc de „play-off”. Echipa nu era pe un loc de „play-off”, dar, cu jocurile pe care le-am făcut la începutul acestui an am reușit să intrăm în „play-off” și să ne și luptăm la campionat la un moment dat.
Ai renunțat la condiții foarte bune când ai venit din Kazahstan…
Am renunțat la condiții la care mulți fotbaliști de la noi nici nu visează. Aveam un contract mare acolo. Am venit pentru că așa am simțit. Chiar am stat și am analizat recent deciziile pe care le-am luat în viață și cred că au fost toate decizii bune, la vremea lor. Simțeam că mai am de dat foarte mult fotbalului, am simțit că pot să revin în fotbalul bun, pentru că acolo nu era un nivel care să mă satisfacă.
Cum ai regăsit nivelul de aici?
Față de ce se juca în Kazahstan, e altă lume! La noi sunt mulți jucători tehnici, sunt echipe care pun mingea jos, pasează, acolo e un fotbal foarte agresiv, în forță, cu multe contacte dure.
S-au schimbat multe la CFR de când ai venit… Ai avut inclusiv o ofertă tentantă de a merge la FCSB, acum lupți contra lor pentru titlu.
Încă de când am intrat în „play-off”-ul sezonului precedent, am auzit discuții că clubul era în negocieri cu investitori serioși, iar președintele Mureșan îmi spunea să rămân, pentru că sigur o să fie foarte bine la club. Și uite că a avut dreptate! Am mers pe mâna lui.
A venit Dan Petrescu, au venit mulți jucători noi. Ce au adus ei în plus la echipă?
Când am citit prima oară în presă că vine Dan Petrescu, nu îmi venea să cred. Știam că Dan Petrescu e un antrenor foarte bine cotat. Zic <<cum e posibil să vină în România? A antrenat echipe mari, cu bugete și salarii care nu se compară cu ce e la noi.>> Dar când s-a confirmat știrea, mi-am dat seama că la club se vrea ceva serios, că Dan Petrescu nu venea dacă nu se fixau obiective mărețe.
Cât de exigent e Dan Petrescu? Cum se lucrează cu el?
Din exterior toată lumea îl vede ca extrem de exigent. Dar din interior, vă spun, e un antrenor extraordinar de bun, un om deosebit, și toți jucătorii au prins drag de el. E un antrenor cum mai rar am văzut, își dedică, efectiv, viața fotbalului. De când a venit la Cluj, nu cred că a avut viață în afară de fotbal. Dimineața e primul la stadion, seara pleacă ultimul. Eu, sincer, cred că el e cel care închide porțile stadionului din Gruia. E un antrenor foarte dedicat și merită apreciat pentru ce face pentru fotbalul nostru. Nu e deloc întâmplător în faptul că a ajuns să antreneze în Rusia echipe de top, pentru că face o treabă extraordinară!
Au fost multe discuții că jocul nu mai e la fel de spectaculos ca înainte. Până la urmă, lumea a ajuns să aprecieze faptul că sunteți o echipă care se apără fantastic, care ia gol extrem de greu. Care e secretul? Cum lucrați apărarea?
Eu unul m-am săturat de spectacol și să nu câștig nimic. Nu jucăm chiar așa de inestetic cum zic unii. Avem al treilea atac din Liga 1 și prima apărare. Nu facem spectacol, nu câștigăm cu 5 sau 6-0, dar eu zic că demonstrăm forță cu jocul nostru și cred că avem un joc exact, sigur, știm ce vrem de la fiecare meci.
Vine acest pragmatism al vostru și din experiența pe care o aveți mulți dintre jucătorii de bază?
Secretul e că noi ne apărăm chiar și cu atacantul. Toată echipa face o treabă excelentă, mă uit după meciuri la statistici și fiecare jucător aleargă foarte mult, iar asta se vede și în rezultatele echipei.
Cum te simți la mijloc lângă Culio și Hoban. Păreți, toți trei, la prima tinerețe, tu și Hoban ați revenit la Națională, dacă era un pic mai tânăr, Culio ar fi fost și el, probabil, naturalizat…
Cu Culio am mai jucat, știam ce fel de jucător e. Hoban, în ciuda vârstei, cred că e unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din țară. Eu unul mă simt foarte bine să știu că e mereu în spatele meu.
CFR Cluj câștigă la Chiajna cu 1-0 prin penalty-ul marcat de Ciprian Deac 71' și e pe primul loc, la șase puncte de locul doi, Craiova. pic.twitter.com/hiW5Uec9V7
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) September 17, 2017
V-ați așteptat să fiți pe locul 1 la final de an? Au fost, totuși, multe schimbări la echipă, nu aveați omogenitate.
Cred că nici cel mai entuziast suporter nu se aștepta să fim pe locul 1. Suntem o echipă nouă, au venit 20 de jucători… Numai cine nu înțelege fotbalul poate spune că se poate face performanță de azi pe mâine. E foarte greu să faci o echipă peste noapte, iar ceea ce a reușit Dan Petrescu e fantastic. De anul viitor vom juca și mai bine, s-au creat relațiile de joc și cred că asta ne lipsea. Vom fi o echipă puternică și ne vom bate acolo sus.
Față de alți ani, sunt mai multe echipe implicate la titlu. E și Craiova lângă voi și FCSB. Cum vezi competiția asta?
Având în vedere că se joacă în sistem „play-off”, cred că toate echipele din Top 6 vor avea șansa lor după înjumătățirea punctelor. Eu zic că și FCSB, și Craiova, și Astra, și Viitorul pot trage la titlu. Va fi o luptă foarte strânsă.
Min. 88 GOOOOOOL ROMÂNIA! Ciprian Deac înscrie din interiorul careului. Urmăriți meciul Danemarca-România, pe TVR 1 și pe TVR HD! pic.twitter.com/Flsj0Lf1Ne
— StirileTVR (@StirileTVR) October 8, 2017
Cum ai simți revenirea în circuitul echipei naționale?
A fost ca un bonus pentru mine. Am muncit foarte mult, am fost serios. Eu tot timpul zic că dacă ești serios și muncești, Dumnezeu îți dă ce e mai bun. A fost o mare plăcere să intru din nou în atmosfera Naționalei după atâția ani. Nici o echipă de club nu îți poate da senzațiile pe care le trăiești în tricoul Naționalei.
Cum ai trăit golul din Danemarca?
Înaintea meciului, îmi puneam niște semne de întrebare, pentru că nu mai jucasem de mult un meci internațional. Aveam emoții să văd la ce nivel sunt, de fapt, pentru că veneam din Kazahstan, iar CFR-ul, având probleme cu insolvența, nu juca în Europa. Eu cred că în acest moment mă ajută și experiența, e clar că nu mă mai pot pierde așa de ușor. E fantastic să știi că ai înscris și că acasă 20 și ceva de milioane de oameni se bucură împreună cu tine!
#AcelMomentCând revii la națională după 6 ani de pauză și reușești să marchezi primul gol sub “tricolor”!!#Extaz #Fericire #CiprianDeac????????❤️ pic.twitter.com/mlWr544I0Z
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) October 8, 2017
Lucrezi foarte mult ca să fii în formă. Lumea apreciază asta. De unde găsești motivația de a trage tot mai mult de tine?
Sincer, cred că e și frica că se apropie momentul când trebuie să pui ghetele în cui. Parcă vreau să mă mențin în formă prin multă mișcare și printr-o alimentație foarte atentă. Când simți că nu mai poți, o simți din pricina organismului, care nu te mai ajută. Eu vreau să joc cât mai mult timp, pentru că îmi place enorm ceea ce fac. Am văzut tot felul de declarații că arăt ca un culturist. Eu nu vreau să demonstrez nimănui nimic, nu am ce arăta nimănui, nu pozez pentru reviste. Eu tot ce fac, fac pentru că asta mă ajută pe teren.
Ai reușit să-i convertești pe cei mai tineri la stilul tău de viață și de antrenament?
Foarte mulți tineri jucători de la noi intră în sala de forță și asta nu poate decât să mă bucure. Și Dan Petrescu le cere să intre înainte și după antrenamente în sala de forță. El știe ce înseamnă să muncești și să ai un organism foarte bine antrenat.
Ciprian Deac în ultimele două partide la națională:
???? 2
???? 1
⚽️ 1???????????? pic.twitter.com/J5ZQYM2PXK
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) November 10, 2017
Tu simți cum te ajută antrenametele pe teren?
Sincer, cum mă simt acum nu m-am simțit nici la 20 de ani. Mă simt extraordinar. Îmi pare rău că mi-am deschis ochii destul de târziu, pe la 24 de ani, după ce am ajuns în Germania, la Schalke. Până atunci nu eram un om care să intre în sala de forță, care să fie atent la alimentație, la odihnă. Acolo am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat profesionist. Acolo și atunci m-am schimbat!
Se vorbește foarte mult în ultimul timp despre naționalele U19 și U21 și sunt speranțe că se naște o nouă generație bună în fotbalul românesc. E și regula cu jucătorul U21. Tu cum simți acest moment? Ești optimist pentru viitorul fotbalului nostru?
Regula U21 s-a văzut și la naționala de tineret. Chiar i-am urmărit, sunt una dintre cele mai bune generații din ultimii ani și le-aș dori din suflet să se califice la Euro. Chiar avem o echipă de tineret foarte valoroasă, cu jucători care vor ajunge la echipe foarte bune și la Naționala mare.
Clasamentul #Liga1România după 22 de etape. pic.twitter.com/LZk1jDXA9V
— Liga 1 România⚽️???????? (@Liga1_Romania) December 18, 2017
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni