Suficient: Franța își vede de treabă, câștigă cu Peru și se califică în optimile de finală

Lead.ro 21 iunie 2018

La Ekaterinburg, în a treia capitală a Rusiei, cum mai este cunoscut acest bogat oraș din apropierea Munților Urali, Franța a primit misiunea să-și arate al doilea chip. Imaginea chinuită din meciul cu Australia n-a fost pe placul nimănui. Așa că francezii – fuduli cum îi cunoști – s-au îngrijit să se prezinte mai bine. Au reușit. Măcar într-o măsură.

Cu Giroud și Matuidi intrați în locul lui Tolisso și Dembele – ineficienți cu Australia -, echipa lui Deschamps a părut mai rotundă încă din start. Griezmann și Mbappe au putut să coboare mai spre mijloc, unde neobositul Kanté și-a jucat perfect (ca de fiecare dată) rolul de măturător: fiecare minge rămasă liberă a fost a lui, fiecare spațiu nerevendicat a trecut sub steagul lui.

Și unde acum câteva zile au avut nevoie de mult noroc pentru a culege toate punctele, acum francezii au controlat începutul de joc bine și foarte bine. Pogba, tuns regulamentar (și ce surpriză e asta!), a ocupat imediat ceilalți doi metri uitați de Kanté la mijlocul terenului, iar Peru, care ne-a încântat cu creativitatea ei în meciul cu Danemarca, s-a scotocit de idei în fața patrulei franceze.

Abia după trei-patru situații bune pentru Franța a reușit și Peru să ajungă în careul advers, de unde Guerrero a risipit o șansă pe cât de bună, pe atât de rară. Și Peru a plătit imediat: o nouă recuperare ofensivă a lui Pogba, care l-a deschis perfect pe Griezmann, a cărui minge spre poartă a fost încetinită de portarul Gallese, numai pentru ca tânărul Mbappé să o împingă peste linie și să-și deschidă astfel conturile în Rusia. 

Până aici, Franța a reușit să ne amintească de ce pierde atât de rar împotriva echipelor sud-americane: ultima dată i s-a întâmplat în 1978, în fața Argentinei, iar de atunci au mai trecut opt meciuri grele – în patru dintre ele nu a primit gol, iar unul e nemuritor: 3-0 cu Brazilia, la Paris, în finala Cupei Mondiale.

În Rusia, Franța se uită din nou spre finală. Orice altceva îi va enerva la culme pe severii ziariști din umbra lui Deschamps, aprig criticat după înfrângerea cu Portugalia din finala Euro 2016. O echipă căptușită peste tot cu jucători excelenți, și asta de ani buni, Franța caută cu îndârjire un nou trofeu – 18 ani au trecut de la ultima ispravă. Asta e deja prea mult, iar prea mult înseamnă nu doar foame, ci și presiune.

Asta s-a simțit în a doua repriză cu Peru. Animați de cei mai grozavi fani de la Cupa Mondială, dar și de gândul că o altă înfrângere e sinonimă cu eliminarea, sud-americanii au revenit de la vestiare cu și mai multă intenție. Au bătut cu insistență la ușa Franței, au încercat și geamul – printr-o rachetă care a nimerit încheietura barelor – dar francezii n-au deschis. Atenți, harnici și lipsiți de orice spirit de aventură, Griezmann și Mbappé au apărut mai des în propria jumătate, și apoi au trecut pe bancă, odihniți pentru ocazii mai bune: în ultimele 15 minute de la Ekaterinburg, nimeni n-a mai avut nevoie de serviciile lor.

Franța va juca cu Danemarca cu gândul să-și câștige grupa. Până acolo, ne-a arătat doar mostre din marfa pe care vrea să o vândă aici. Când vor pune totul pe tarabă? Greu de spus, dar n-am vrea să ratăm ziua cu pricina.

 

Articol în curs de actualizare

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.