Ambros Martin: „Atunci când jucăm relaxate, suntem foarte bune. Dar acum, că suntem atât de aproape de scopul nostru, avem emoții“

Andreea Giuclea 11 decembrie 2018

„Poate ne explică cineva de ce trebuie să jucăm două meciuri la rând într-un moment atât de important în competiție, când toate echipele luptă pentru ceva important“, a spus selecționerul Ambros Martin la conferința de presă, când a fost întrebat de meciul contra Ungariei de mâine, decisiv pentru calificarea în semifinale.

„Ungaria are un avantaj pentru că a avut o zi de pauză, noi trebuie să fim deștepți să dozăm efortul jucătoarelor, dar e cel mai important moment, și ar trebui să fie altfel; nu doar pentru scopul echipelor, ci și pentru spectacolul oferit.“

Timpul scurt de recuperare e cu atât mai important cu cât meciul cu Spania a fost dificil și nu i-a permis selecționerului să odihnească jucătoarele importante.

„A fost mai greu decât ar fi trebuit să fie azi, pentru că nu am putut roti jucătoarele, cum am fi vrut, și pentru că scorul a fost nefavorabil de la început. Am fi vrut să începem altfel, nu am putut pentru că Spania a gestionat foarte bine începutul, au jucat fără presiune și au arătat de ce li se spune luptătoare. Dar și noi am arătat acest spirit pe care l-am avut tot turneul și în ultimul an. Am luptat cu cele mai bune echipe pentru scopul nostru, așa că suntem fericiți, chiar dacă am suferit. Suntem fericiți și că în situațiile dificile am reacționat bine, echipa a arătat caracter și spirit luptător.“

Ce le-a spus jucătoarelor ca să le ajute să treacă peste greșelile din startul partidei? Să fie calme și să aibă încredere. „Tot timpul, calm și încredere. Asta repetăm mereu, suntem bune atunci când jucăm relaxate, chiar foarte bune, toată lumea a văzut asta. Dar acum, când suntem atât de aproape de scopul nostru, jucăm fără această relaxare, cu prea multe emoții. Nu presiune, emoții. Pentru că totul stă în mâinile noastre. Și pentru că totul e în mâinile noastre înseamnă că ne-am obținut dreptul să avem o zi proastă, să ratăm un meci. Pentru că am făcut o muncă așa bună în prima rundă ne-am obținut avantajul să depindem doar de noi.“

Despre meciul cu Ungaria, Martin spune că va fi un meci special, dar nu din cauza rivalității dintre cele două țări, ci pentru că România nu e într-o condiție fizică la fel de bună ca ele. „Nu vreau să folosesc asta ca scuză, trebuie să ne concentrăm, dar așa stă situația. Va fi un meci special și pentru că sunt două puncte importante în joc pentru ambele echipe.Vom încerca să câștigăm, normal. Știu că ne ajută și egalul, dar nu ne putem gândi așa, trebuie să jucăm și să pregătim echipa pentru victorie. Trebuie să fim ca noi, să jucăm cum am mai jucat, fără factori externi, știind că va fi foarte, foarte dificil.“

Întrebat dacă crede că România poate ajunge la Paris, spaniolul a spus că nu se gândește la asta. „E mai bine să nu te gândești, ci să joci”. Dar crede că în a doua repriză a meciului cu Spania, România a arătat din nou forma de la Brest. „Și când am obținut un avantaj am avut ghinion la niște aruncări și parade ale portarului, dar e adevărat că în a doua repriză am arătat bine și e important să subliniem asta, pentru că reacția echipei după prima repriză, mai ales la modul în care a jucat Spania, e importantă pentru încrederea în noi.“

FOTO: Sabin Malisevschi / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.