Avem antrenor, dar cum stăm cu echipa? Cum arată „eligibilii” Naționalei înaintea debutului lui Edi Iordănescu
Ciprian Rus 1 februarie 2022„Am multă încredere în ceea ce înseamnă potenţialul fotbalistului din România, potenţialul echipei naţionale, cred în marja de creştere a echipei naţionale”, spunea noul antrenor al echipei Naționale la conferința de presă în care a fost prezentat de oficialii Federației Române de Fotbal.
Câteva ore mai târziu, Ladislau Boloni – cu numai câteva zile înainte mare favorit la banda tehnică a Naționalei – explica fanilor primei reprezentative că, deși credea că poate scoate mai mult de la jucătorii din generația de azi, realitatea e că Românei îi lipsesc – și nu de ieri, de azi, ci de la Adi Mutu și Cristi Chivu încoace – jucătorii de mare valoare.
Ca de obicei, adevărul pare să stea undeva la mijloc. Cu mulți jucători tineri venind din spate, e clar că România are încă potențial neexploatat. Pe de altă parte, remărcile lui Laci Boloni, care nu s-au vrut îndreptate spre jucători, invită la realism. Iar realitatea e că Naționala nu mai are fotbaliști care să țină afișul la cluburi mari, din campionate puternice. Puținii care sunt în ligi de Top5 în Europa sunt la echipe medii sau mediocre, iar cei care sunt la echipe ce trag la titluri sunt în ligi de eșalonul al doilea.
Până la urmă, pe cine se bazează Edward Iordănescu în încercarea sa de a readuce fotbalul românesc în elită? După o iarnă destul de agitată, cu multe noutăți, și spre bine, și spre mai rău, am făcut un tur de orizont al jucătorilor pe care i-am putea vedea sub comanda noului selecționer. Am ales 30 de nume: majoritatea se regăsesc pe listele de selecție ale ultimelor două meciuri importante ale Naționalei de anul trecut, cel cu Germania și cel cu Macedonia de Nord din preliminariile Cupei Mondiale.
*
Florin Niță
Considerat cel mai bun formalist român al anului trecut, portarul Florin Niță, care a făcut câteva meciuri excelente în poarta Naționalei în preliminariile pentru Qatar 2022, trece printr-o situație ingrată la Sparta Praga, unde nu mai joacă de șase meciuri. A fost schimbat după un derbi de clasament (0-4 cu Slovacko) care venea în consecuția altor câteva etape în care echipa sa a încasat mai mult de un gol pe meci, iar în noua formulă Sparta are patru victorii pe linie, deci niciun motiv să schimbe ceva. La 34 de ani, Florin nu își permite să mai stea pe bancă, dar fereastra de transferuri de iarnă nu i-a adus o soluție mai bună decât Sparta. Cu o imagine foarte bună în țară, Niță n-ar avea nicio problemă să își găsească un contract bun în Liga 1.
Andrei Rațiu
Văzut, în ultima vreme, ca o soluție pentru banda dreaptă a Naționalei, fundașul crescut în Spania s-a transferat în Segunda Divison, la Huesca, unde joacă meci de meci și are și două pase de gol în actualul sezon. Șansele unei promovări cu Huesca par iluzorii, așa încât mult doritul său salt spre Primera va mai întârzia.
Adrian Rus
Este integralist la MOL Fehervar de câte ori este apt de joc. Are continuitate, iar asta s-a văzut în încrederea de care a dat dovadă de fiecare dată când a fost folosit la Națională, inclusiv în exigentul meci contra Germaniei, în care a jucat aproape fără greșeală. Aflat pe locul 4 în liga maghiară, într-un moment în care fotbalul vecinilor are mai multe realizări decât al nostru, Adrian trebuie evaluat ca jucând la un nivel mai ridicat decât cel din fotbalul nostru intern.
Vlad Chiricheș
La 32 de ani, Vlad are parte, în sfârșit, de un sezon constant, fără deja obișnuitele lui accidentări. Departe de primele locuri, dar fără emoții de retrogradare cu Sassuolo, căpitanul Naționalei poate aduce din liniștea sa în vestiarul „tricolorilor”. Dacă va fi ocolit de probleme medicale, poate fi unul dintre oamenii de bază în mandatul lui Edi Iordănescu.
Andrei Burcă
Fost elev al selecționerului în mandatul acestuia la CFR Cluj, Andrei are avantajul că Edi îi știe foarte bine calitățile. Cum nu s-a transferat în străinătate, în ciuda mai multor discuții, rămâne titular la Dan Petrescu, iar asta e deja o garanție pentru Națională.
Alin Toșca
Trece printr-o perioadă bună la Gaziantep, unde e integralist de opt meciuri. La 29 de ani, este o soluție pe partea stângă a Naționalei, fie ca fundaș central, fie ca fundaș de bandă.
Ianis Hagi
În mijlocul unui sezon foarte bun la Rangers, Ianis Hagi a suferit o accidentare gravă – ruptură a ligamentelor încrucișate anterioare de la genunchi -, care îl va ține departe de gazon jumătate de an. Edi Iordănescu a declarat că va lua cât de curând legătura cu jucătorul, a cărui lipsă o va simți în paranteza de meciuri din Nations League din vara aceasta. O pierdere importantă pentru Națională, unde Ianis a strălucit deja în câteva rânduri, mai cu seamă prin golul spectaculos împotriva Germaniei.
Nicolae Stanciu
Unul dintre cei mai buni fotbaliști români ai ultimilor ani, Nicușor Stanciu a fost protagonistul unui transfer-surpriză în această iarnă. Evoluțiile apreciate de la Slavia Praga, deopotrivă în campionat și în Europa, nu l-au propulsat, din păcate, la o echipă din fotbalul mare, ci în campionatul chinez, la o echipă cu un nume bincunoscut în ultima vreme, chit că nu din rațiuni fotbalistice: FC Wuhan. Chiar dacă Stanciu spune că a fost împins de nevoile clubului praghez să accepte mutarea, plecarea în China înseamnă un uriaș pas în spate pentru fotbalistul de 28 de ani. Într-un context pandemic încă neclar, rămâne de văzut cât de mult sau cât de ușor se va putea baza Iordănescu Jr pe serviciile lui Nicu Stanciu.
Răzvan Marin
Integralist în aproape toate partidele în Serie A, Răzvan Marin este, la 25 de ani, o certitudine și la nivelul campionatului italian, și la nivelul primei reprezentative. Din păcate, nici Cagliari, nici Naționala nu trec prin cele mai bune momente, circumstanță care îi frânează progresia pentru moment. Sărit de Mirel Rădoi în unele meciuri în care încerca formule mai ofensive la mijloc, Răzvan poate redeveni un punct fix în formula mai echilibrată pe care a promis-o Edi Iordănescu.
Valentin Mihăilă
E numele momentului în fotbalul românesc, după ce a fost transferat, sub formă de împrumut, de Atalanta. Extrema scapă de blestemul ligii secunde italiene, unde s-a înfundat alături de Dennis Man, și are șansa extraordinară de a lupta pentru un loc pe podium în Serie A și pentru un loc în Champions League sezonul viitor. Într-o echipă cu poftă de fotbal și sub comanda carismaticului Gian Piero Gasperini, Valentin poate deveni, în jumătatea aceasta de sezon, jucătorul pe care România îl tot așteaptă de la Adi Mutu încoace. E în cel mai bun moment și în cel mai bun loc ca să demonstreze ce poate.
George Pușcaș
Unul dintre liderii generației de podium de la Euro 2019, George Pușcaș nu își găsește cadența nici în acest sezon. Cu doar două goluri în acest sezon pentru Reading, Pușcaș schimbă aerul în ultima zi de „mercato” și merge, împrumutat, la Pisa, în Serie B, unde va trage pentru promovarea în prima ligă italiană. Cum ducem mare lipsă de atacanți, Edi va încerca, probabil, să îi dea minute la Națională, în speranța că va profita de ele ca să-și întărească moralul.
Andrei Vlad
Face un sezon amestecat la FCSB, alternând paradele spectaculoase cu golurile parabile. Deși a fost printre cei mai buni „tricolori” la ultimul European U21, nu are încă experiența pentru a fi o garanție la Naționala mare.
Cristi Manea
Are concurență puternică la CFR Cluj, dar face față cu brio și este pregătit tot timpul pentru a fi selecționat. Nici el nu reușește să facă, din păcate, pasul decisiv spre fotbalul de top din Europa, rămânând un fotbalist foarte bun de Liga 1.
Andrei Ivan
După două experiențe neconcludente în străinătate, Andrei Ivan face un sezon personal bun în tricoul unei echipe a Craiovei care nu mai e, însă, la nivelul anilor trecuți. Pofta sa de gol și prezențele legate în primul 11 îl fac însă un pretendent important la un loc în atacul Naționalei lui Edi.
Alexandru Cicâldău
A început bine la Galatasaray, dar merge tot mai prost, pe măsură ce echipa se afundă în subsolul clasamentului. Partea bună e că joacă meci de meci, deci e pregătit, măcar fizic, pentru convocările la Națională. E departe însă de visurile turcilor, care sperau să se îmbogățească rapid din revânzarea sa, undeva în Occident.
Alexandru Maxim
Intrat mai târziu în sezon, după o accidentare gravă, Alex e titular incontestabil la Gaziantep, pentru care se remarcă destul de des, având 4 goluri și 4 pase decisive. Nu și-a prea găsit locul în echipă cu ultimii selecționeri, poate Iordănescu Jr va scoate mai mult de la el.
Nicușor Bancu
La 29 de ani, pare să joace aproape de nivelul maxim de exprimare sportivă. La Craiova, are un sezon în nota echipei, care a abandonat deja lupta pentru titlu. Rămâne de văzut dacă profilul său mai avântat pe atac este pe placul noului selecționer.
Claudiu Keșeru
Fostul golgheter al ligii bulgare a început în forță sezonul cu FCSB, cu 4 goluri și două pase decisive în primele cinci etape. De atunci, nu mai are nicio reușită personală și a intrat în dizgrația temperamentalului patron Gigi Becali. La 35 de ani, în acest context, șansele sale să revină la Națională sunt tot mai slabe.
Alex Mitriță
Pe locul 2 cu PAOK, antrenat de fostul selecționer Răzvan Lucescu, Alex Mitriță are un sezon amestecat în Grecia. A lipsit vreo opt etape din cauza unei accidentări și n-a mai marcat din septembrie. Dacă Lucescu Jr îl readuce în formă bună, Iordănescu Jr nu va ezita să îl selecționeze.
Olimpiu Moruțan
Nu-i lipsesc reușitele la Galata, doar că ele sunt umbrite de parcursul catastrofal al echipei. Are doar două titularizări în ultimele cinci jocuri și trebuie să tragă tare să joace cu noul antrenor pentru a nu fi pierdut pentru Națională.
Ionuț Nedelcearu
E la retrogradare cu Crotone, în Serie B, unde joacă cu regularitate. O experiență grea pentru Ionuț, care e unul dintre oamenii de bază de la Națională.
Mario Camora
Titular incontestabil la CFR, cu care are un sezon intern ireproșabil, dar cu care n-a mai excelat, ca-n alți ani, în Europa. A fost căpitan sub Iordănescu Jr, de văzut dacă selecționerul îl va prinde în proiectul său la Națională.
Dragoș Nedelcu
Talentatul jucător produs de școala de la Viitorul nu își găsește locul. Are parte de o experiență neconcludentă în 2. Bundesliga și pare că destinul său e, din nou, Liga 1.
Dennis Man
S-a vorbit mult despre un împrumut al său în Serie A, din păcate însă nu a avut norocul colegului Valentin Mihăilă. E limpede că nu se simte bine la Parma, iar asta nu are cum să nu îi afecteze cariera la prima reprezentativă a României.
Marius Marin
Titular la Pisa, care face un sezon excelent în Serie B, fiind pe locul 2 în clasament, cu șanse reale de promovare. Momentul bun l-ar putea propulsa și mai mult la Naționala mare pe fostul căpitan de la U21.
Jovan Markovic
Are 6 goluri la Craiova, dar nu joacă foarte mult. Revenirea la sa Națională s-ar putea să mai dureze.
Andrei Cordea
Important la FCSB, unde e titular cu regularitate, va avea de tras mai mult pentru a-l impresiona pe Edi Iordănescu, care l-a avut deja câteva etape sub comanda sa.
Deian Sorescu
A scăpat de coșmarul de la Dinamo și a ajuns la Rakow, locul 3 în Polonia. Cu siguranță un loc mai bun pentru a-și pune în valoare calitățile.
Florin Tănase
Liderul celor de la FCSB are 9 goluri în campionat și e unul dintre numele importante din Liga 1. E cu gândul la un transfer în străinătate, dar eforturile sale de a atrage atenția l-ar putea impresiona și pe Edi Iordănescu.
Octavian Popescu
În formă bună în ultima vreme, ultima perlă scoasă la vânzare de Gigi Becali a marcat câteva goluri spectaculoase. Chiar dacă îi lipsește experiența, poate primi șansa lui la Națională.
Fotografii de Razvan Pasarica, SPORT PICTURES
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni