Avem scenariul, căutăm actorii: România a pierdut meciul, dar l-a câștigat pe Niță. 5 idei după înfrângerea cu Germania

Ciprian Rus 28 martie 2021

Suntem încă departe de fotbalul Germaniei, dar am demonstrat și calități. E primul gând după această înfrângere cu 1-0, un scor care putea fi și mai aspru, dacă Florin Niță nu ar fi apărat atât de bine.

Pe 31 martie, România se va deplasa în Armenia, acolo unde Islanda tocmai a fost învinsă cu 2-0. Cu o victorie miercuri, Naționala se poate întoarce pe trasa bună în preliminariile Cupei Mondiale din Qatar 2022. Ultima oară când România a fost prezentă la un turneu final al Campionatului Mondial? 1998.

Până acolo, uite primele idei după meciul cu Germania.

Avem scenariul, căutăm actorii

După ce mai bine de un deceniu am jucat cu închizători deghizați în decari sau aripi, un prim 11 precum cel propus de Mirel Rădoi împotriva unei superputeri mondiale ca Germania îți dă emoții încă dinainte de startul partidei. Criticat – culmea! – pentru dispunerea prea ofensivă din meciul cu Macedonia de Nord, selecționerul ne-a dovedit încă o dată că are idei clare despre felul în care vrea să arate România începând cu startul acestor preliminarii. Astfel că, deși a făcut patru schimbări, a păstrat și dispunerea în teren, și profilul pronunțat ofensiv al echipei.

De-acum e limpede: jucăm un 4-2-3-1 care se transformă într-un foarte ambițios și, implicit, riscat, 4-2-4, cu vârful și cei trei susținători ai lui din spate avansând imediat în pressing și cu Marin și Stanciu – puncte fixe – asigurând, pe cât posibil, echilibrul în spate.

În fața unei echipe deosebit de matură și stăpână pe ea precum Germania, pressingul acela cu patru oameni a avut rareori succes, iar majoritatea acțiunilor periculoase ale oaspeților au venit tocmai pe superioritățile provocate de rămânerea în spatele mingii a jumătate dintre jucătorii noștri de câmp. Asta a solicitat, automat, o apărare imediată extrem de vigilentă: cum, însă, apărarea noastră este în plin proces de reconstrucție, practic fără nici un titular clar în afara lui Chiricheș, trecut des prin clinicile de recuperare, tot greul a căzut pe portarul Niță, care a făcut un meci de primă clasă.

Prima impresie după acest 0-1 e că puteam să luăm mai multe. Dar poate că puteam și să egalăm, cu un plus de inspirație sau de insistență pe final. Iar scenariul lui Mirel Rădoi nu e rău deloc: chiar formată din jucători cu profil ofensiv, echipa noastră a alergat mult, a știut să sufere și a arătat câteva detalii încurajatoare pe contraatac și chiar pe atacul pozițional, cât a fost el, în ultimele 10 minute. Ce-i lipsește încă României – explicabil, după ce a jucat cu totul altceva atâta vreme – e un pic de rulaj în actualul sistem și, poate, mai multă inspirație a lui Rădoi în fixarea oamenilor care pot interpreta cel mai bine acest modul tactic care aduce foarte mult cu ce a jucat România la Europeanul de tineret de acum doi ani. În ultimul sfert de meci, cu Hagi trecut mai în centru și cu Pușcaș și Cicâldău proaspeți și incisivi, România a arătat mult mai bine decât în formula primului 11. Un semnal că, dacă facem mici retușuri, ideea lui Mirel Rădoi de a pune talentul la muncă poate să ne aducă mari satisfacții.

O întrebare: ne permitem să-l ținem pe Stanciu la închidere?

O singură discuție comportă, totuși, echipa lui Mirel Rădoi. Dacă singurele sale puncte fixe, Stanciu și Marin – doi dintre jucătorii noștri talentați și în formă foarte bună – nu sunt, cumva, sacrificați prin poziționarea la închidere. Ambii au muncit mult și cu Macedonia de Nord, și cu Germania, întrebarea e dacă nu cumva măcar Stanciu ar putea fi eliberat de sarcinile pregnant defensive, eventual prin urcarea lui Cicâldău în primul 11.

Niță, marele câștig

Una dintre marile probleme ale României la startul preliminariilor pentru Mondialul din 2022 era găsirea unui portar de siguranță după retragerea căpitanului Ciprian Tătărușanu. Cum Pantilimon și Ionuț Radu sunt rezerve la echipele de club, selecționerul a fost practic obligat să mizeze pe Niță. Portarul Spartei Praga a făcut un meci uriaș contra Germaniei. După jocul din seara asta, știm că avem răspunsul pentru postul de portar: Niță. Continuă, în schimb, căutările din linia de apărare.

Presiune pe meciul cu Armenia

După ce Islanda, echipă care ne-a scos fără drept de apel din drumul spre Europenele din această vară, a pierdut ambele meciuri din startul preliminariilor, grupa României începe să se complice. Asta cu atât mai mult cu cât ultima înfrângere a Islandei a fost în deplasarea din Armenia, acolo unde vom juca și noi în câteva zile. În acest context, o victorie în Armenia devine încă și mai importantă în acest moment. Cu 6 puncte din 9 posibile și cu înfrângere la limită cu Germania, startul Naționalei ar putea fi considerat unul pozitiv.

***

După primele două etape, grupa e condusă de Germania și Armenia, ambele cu câte cu 6 puncte. România și Macedonia de Nord au câte trei, iar Liechtenstein și Islanda sunt fără puncte.

La CM 2022 se califică direct primul loc din cele 10 grupe, locurile secunde urmând să dispute baraje. Lor li se vor alătura cele mai bune două câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor 2020/21. E vorba, desigur, de echipe care nu s-au calificat direct la turneul final și nici nu au intrat deja în play-off. Cele 12 echipe vor forma trei perechi de patru pentru semifinale și finală (decise într-o singură manșă). Iar cele trei câștigătoare vor merge la Cupa Mondială. Simplu, nu? 🙂

***

Primul 11 al României contra Germaniei

Desen de Ciprian Rus

Lista lui Rădoi pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022 din Qatar

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 1/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0)

FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0)

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0)

ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.