Ce victorie importantă! SCM Râmnicu Vâlcea face un meci grozav, câștigă la Odense, își face curaj pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor

Lead.ro 7 februarie 2021

SCM Râmnicu Vâlcea găsește toate răspunsurile potrivite, reușește cel mai bun meci al său din actuala ediție a Ligii Campionilor și câștigă în deplasare cu Odense, 26-25.

Victoria asta e importantă și pentru clasamentul Grupei B, unde SCM a urcat pe locul 6, dar mai ales pentru moralul unei echipe vâlcene care se pregătește de un duel similar în optimile de finală: indiferent de numele adversarei din acea dublă eliminatorie, SCM Râmnicu Vâlcea și-a demonstrat astăzi că are destule argumente pentru a se măsura cu cele mai bune echipe din Champions League.

Federația Europeană (EHF) nu a anunțat încă cum se va face clasamentul final al grupelor. Sunt mai multe echipe cu meciuri restante pe care nu le vor putea juca mai târziu de 14 februarie, data la care faza grupelor va fi încheiată. În condițiile astea, se vorbește de două variante: fie împărțirea punctelor la numărul de meciuri jucate (Vâlcea și Vipers sunt echipele cu cele mai puține jocuri), fie calificarea în optimile de finală după clasamentul din 14 februarie, indiferent dacă unele echipe au jucat mai mult decât altele.

Meciul

Cu doar două victorii în primele nouă meciuri – una cu Podravka, cealaltă cu Buducnost -, SCM Râmnicu Vâlcea a ajuns în Danemarca cu ambiția să demonstreze că poate juca la nivelul arătat de fruntașele Grupei B. Iar comparația cu Odense – o adversară foarte puternică, însă nu la fel de tare (sau în formă) ca CSKA, Gyor ori Brest – a venit la timp: o înfrângere aici ar fi lăsat-o pe Vâlcea la un pas în spatele locului 6, ocupat înaintea etapei de Borussia Dortmund, însă un rezultat bun le-ar fi dat jucătoarelor lui Florentin Pera încrederea că sunt deja pregătite pentru optimile de finală, unde vor avea o dublă eliminatorie contra locului 2 sau 3 din Grupa A.

Animate poate și de gândul acesta, vâlcencele au început fantastic meciul cu Odense: tânăra Daciana Hosu (23 de ani) a apărat din toate pozițiile, până a băgat spaima în experimentatele ei adversare, apărarea din fața ei a făcut trei-patru intercepții care au stricat schemele de pasare ale danezelor, iar atacul – coordonat de inspirata Liscevic – a găsit suficiente spații în solida apărare a lui Odense. Rezultatul? SCM s-a desprins prima dată la 5-2, apoi a fugit la 10-4, după 20 de minute impresionante.

De aici și până la pauză, Abbingh, Groot, Bidstrup sau Hojlund și-au mai revenit, Odense a găsit și ea trei goluri consecutive (de la 12-7 la 12-10), însă Minevskaja și Elghaoui au colaborat superb pentru a-și trimite echipa la vestiare cu un avans de trei goluri: 13-10, după una dintre cele mai bune reprize ale lui SCM în actuala ediție a Ligii Campionilor.

Așa cum îți amintești, Vâlcea a mai condus-o și pe Gyor după prima repriză, 17-15, și tot în deplasare, însă jucătoarele lui Pera n-au putut ține ritmul în partea a doua.

Cu lecția asta învățată, SCM a început repriza secundă cu intensitate foarte bună. Apărarea s-a repliat suficient de iute pentru a împiedica atacurile rapide ale lui Odense, Hosu a scos alte patru-cinci mingi în primele 10 minute de la reluare, iar Vâlcea și-a menținut fără emoții avansul: 14-11, 15-12 și apoi 16-13.

Însă lucrurile s-au schimbat brusc. Cu două eliminări de două minute primite foarte repede, Vâlcea s-a văzut prinsă din urmă în următoarele șase minute, când Odense a egalat la 18, după o cursă de urmărire pornită la 2-3.

Mai mult, profitând de o altă eliminare de două minute a lui SCM, nordicele s-au desprins ele la 20-18, dând senzația că meciul s-a schimbat cu totul.

Cu atât mai lăudabilă a fost reacția lui SCM, care, ajutată de intervențiile Dianei Ciucă, intrată și ea în poartă, a răspuns perfect și a intrat în ultimele 10 minute ale meciului egala lui Odense: 20-20.

Într-un final foarte tensionat, în care Florentin Pera a ales să atace mai mereu fără portar, în șapte contra șase, Vâlcea a găsit alte câteva goluri cu totul speciale, demne de highligts-urile acestei etape, iar Diana Ciucă, cu a patru ei paradă în doar nouă aruncări, a oferit șansa desprinderii la două goluri cu patru minute înaintea finalului.

Șansa aceea a fost ratată, Odense a egalat imediat, însă Vâlcea nu s-a pierdut nici aici. Cu mult curaj și la fel de multă inspirație, Liscevic a pătruns pentru golul unei victorii cu adevărat importante: 26-25, la capătul unui meci care o duce pe SCM pe locul 6, cu un punct peste Dortmund.

Mai important, Florentin Pera și jucătoarele lui și-au dovedit că indiferent de adversara pe care o vor avea în optimile de finală, vor avea șansele lor de calificare în sferturi

Mai ales dacă poarta va ține așa cum a ținut azi – când Daciana Hosu și Diana Ciucă au avut un procentaj de 39% al mingilor apărate -, și dacă Liscevic va rămâne în forma în care este acum.



Pentru SCM Râmnicu Vâlcea urmează meciul de acasă cu Brest, pe 14 februarie, ultimul din faza grupelor.

Până acolo, la Vâlcea se va vorbi în continuare cu mult inters despre construcția echipei pentru sezonul următor. De pildă, Tribuna Vâlceană a anunțat recent că Sorina Târcă (21 de ani), Elena Dache (23 de ani) și Lorena Ostase (23 de ani) ar fi semnat deja cu SCM. Celor trei tinere intrate deja în circuitul Naționalei – Ostase cu mai mare succes – li s-ar alătura din vară și trei handbaliste cu experiență: Cleopatre Darleux, portărița lui Brest, Manon Houette, extrema lui Metz – dar le știm și din echipa națională a Franței, chiar dacă Manon a lipsit de la EURO 2020 -, respectiv Sonia Frey, centrul Austriei și a lui Esjberg.

Ele ar trebui să le înlocuiască pe Fraga Fernandez și Marta Lopez, care s-au înțeles cu Rapid, dar și pe portărița Batinovic, care ar fi semnat cu Gloria Buzău. Mineskaja și Aardahl – foarte bune și azi, cu Odense – vor pleca și ele de la Vâlcea.


În Grupa A, CSM București a câștigat sâmbătă cu Esjberg, o victorie care a dus-o la 13 puncte din 11 meciuri. CSM s-a apropiat din nou de lupta pentru podiumul unei grupe conduse în continuare de Rostov și Metz. Și tocmai cu Metz – pe 13 februarie, în deplasare – va juca CSM București următorul ei meci de Liga Campionilor.

 

Foto main: Ionut Buharu/Sport Pictures

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.