Crina Pintea: „Întotdeauna sunt lucruri de pus la punct, dar cred că e important să luăm lucrurile bune și să construim meci de meci”

Andreea Giuclea 4 decembrie 2021

Corespondență din Castello

Când Oana Borș a ratat prima aruncare pe poartă, în primele ei minute la un Campionat Mondial de senioare, Crina Pintea a încurajat-o de pe bancă, cu mâinile în aer. „Haide, Oanaa!”. Câteva clipe mai târziu, tânăra extremă de 18 ani de la Baia Mare era din nou în fața porții. Mai hotărâtă, de data asta a înscris, dar n-a apucat să se bucure de primul ei gol, suferind o accidentare dureroasă la aterizare.

„A vrut sa intre mingea aia cu totul în poartă și mi s-a părut că s-a sacrificat pentru acel șut, a spus, după meci, Crina Pintea jurnaliștilor români prezenți la Castellon. Când a văzut-o de pe margine căzând la pământ, căpitanul și liderul României (în absența Cristinei Neagu) și-a dus mâinile la cap. Alte jucătoare și-au acoperit fața cu tricoul sau au încercat să-și ferească privirea. „Am simțit oarecum durerea ei, îmi pare foarte rău că i s-a întâmplat lucrul acesta, mai ales după ce-a înscris primul gol cu echipa națională de senioare. Când îți auzi colega de echipă că plânge cu o durere așa mare, nu e ușor, simți până în vârful degetelor ce simte și ea”, a mai spus Crina.

Accidentarea Oanei era în gândul tuturor jucătoarelor după victoria cu Naționala Iranului, de care nu s-au putut bucura pe deplin. „Sperăm să nu fie grav, să fie bine, pentru că e tânără și avem nevoie de ea”, a spus Lorena Ostase.

„Oana e colega mea la Baia Mare, mi s-a rupt sufletul când am văzut-o”, a spus și Cristina Laslo. E un copil extraordinar de talentat, e la o vârstă atât de tânără încât nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă cu ea acum. Nu știm rezultatul, așteptăm vești.”

După ce și-au privit tânăra colegă scoasă de pe pe teren cu targa, jucătoarele României au încercat să se scuture și să revină în teren. Era important să pornească cu dreptul acest turneu. „Ne-am dorit victoria, am obținut-o și am început cu dreptul acest campionat. Neavând meciuri amicale în pregătire, cred că a fost un start bun și îmi doresc ca și următorul meci să fie tot cu victorie”, spune Laslo, care a fost aleasă și MVP-ul meciului, despre care spune că „e un premiu indivdiual, dar am avut echipa lângă mine, am facut tot ce-am pregătit la antrenament, m-am simțit bine pe teren și le mulțumesc colegelor. Îmi doresc să câștige echipa și să ne bucurăm la final, indiferent că primim premiu sau nu.”

 

„Era o victorie așteptată, speram să facem un meci bun, să luăm cât mai puține goluri și să ne pregătim pentru ce e mai departe”, a spus și pivotul Lorena Ostase. „E prima lor participare la un campionat și trebuie să le respectăm. Dar e vorba doar despre noi, despre unitatea grupului și cum să devenim mai puternice, deocamdată în momentele astea, dar o să vină momente mai grele și atunci trebuie să demonstrăm ce putem. Îmi place că echipa e tânără, nouă. Putem crește cu multe în jocul nostru, nu am avut meciuri amicale și trebuie să o luăm pas cu pas de acum încolo.”

„E o victorie”, a concluzionat și Crina Pintea. „Am făcut și lucruri mai puțin bune, dar eu mă bucur de cele bune. Fiind primul meci, și pentru unele jucatoare e chiar primul, se simte uneori emoția. Întotdeauna sunt lucruri de pus la punct, dar cred că e important să luăm lucrurile bune și cu astea să mergem mai departe și meci cu meci să construim. Noi ne-am dorit foarte mult să jucăm pentru noi, jocul nostru. Nu vreau să subestimez pe nimeni, respectăm orice adversar, dar e o echipă care a venit aici să se bucure de handbal.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.