Cristina Neagu a povestit, într-o discuție cu Virgil Stănescu pentru podcastul SportED Talks, găzduit de fostul baschetbalist, despre cum trece prin perioada de incertitudine pe care o trăiesc acum sportivii, cum au fost ultimele luni de când a reînceput să joace după accidentare și cum vede revenirea în competiție după o astfel de pauză.
„E o stare de incertitudine, nu știm dacă o să mai jucăm sezonul ăsta și nu știu cum să-mi gestionez antrenamentele. Nu vreau să fac nici prea puțin, nici prea mult, pentru că dacă o să mai jucăm o să fie pentru o perioadă scurtă și trebuie să intru în formă foarte rapid. E ciudat, dar mă antrenez în fiecare zi, de luni până sâmbată, mi-am cumpărat tot felul de lucruri să mă antrenez cât mai bine.”
Cum vede handbalista reluarea competiției? „Sper că dacă se va relua campionatul și o să jucăm, sper ca totul să se termine la finalul lunii iunie și măcar în iulie să avem măcar o săptămână de vacanță, pentru că o să urmeze un an efectiv plin, din iulie până în luna august a anului 2021, dacă ne calificăm la Olimpiadă, nu văd când am mai putea avea timp liber. Pentru că toate competițiile care nu se joacă acum se vor juca până la urmă, undeva, cândva, așa că programul va fi foarte încărcat.”
Pentru cea mai bună handbalistă a lumii, pauza forțată cauzată de pandemie a venit într-un moment în care avea nevoie de odihnă. De când a revenit după accidentarea la genunchi din decembrie 2018, a jucat într-un ritm intens și avea încă dureri mari la genunchi. „La sfârșitul anului trecut, când am început să joc, probabil că nouă din 10 sportivi nu ar fi început să joace cu problemele pe care le aveam la genunchi, cu durerile pe care le aveam. Eu am zis: Vreau să joc, mi-am pus o orteză pe picior și am început să joc. Eram efectiv într-un picior, dar am făcut chestia asta.”
Dacă și-ar putea da un sfat, privind înapoi la începutul carierei, ar fi să fi avut mai multă grijă de ea. „Dar mă gândesc acum: Oare eu am grijă de mine acum, la 30 de ani? Mi-am rupt ligamentul acum un an pentru că eram foarte obosită și simțeam că nu mai pot să stau în picioare, dar era un meci care putea să te ducă în semifinalele campionatului european. Și am dat totul la o parte și am zis nu, eu joc oricum. Asta făceam și la 18 ani, asta făceam și la 20, asta fac și acum. Și dacă mi-aș spune: Ai mai multă grijă de tine, rezultatul ar fi același. Pentru că asta sunt eu, tot ce fac, fac cu pasiune și o fac 100%. Nu știu să fac la 50%. Am spus când m-am accidentat ultima oară că o să am mai multă grijă de mine pe viitor. Și acum eram foarte obosită, dar puneam orteza pe picior, intram în teren, pentru că asta sunt și lucrul ăsta n-o să se schimbe.”
La finalul discuției, handbalista le-a transmis oamenilor „să aibă răbdare și să avem încredere că o să trecem noi și peste asta, cum au trecut și alții înaintea noastră peste altele mai grele, o să ne reluăm într-o zi activitățile obișnuite, să fie sănătoși și să aibă grijă de ei. Și să profite mai mult de oamenii dragi, pentru că nu știi ce se întâmplă în viață. Azi îi ai, mâine nu-i mai ai. Ăsta e un lucru foarte important.”
Asculta întreaga discuție aici.
Foto: Anze Malovrh / kolektiff
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni