„CSM București e Leicester-ul handbalului. Uneori numele tău e pur și simplu pe un trofeu.” Câteva concluzii după Final Four

Andreea Giuclea 12 mai 2016

E una din cele mai frumoase povești ale sportului, cea a underdog-ului pornit într-o cursă nu cu șansa a doua, ci cu ultima, și care o termină primul, depășind pe parcurs adversari mai puternici, bugete mai mari, istorii mai lungi, fani mai numeroși, și peste toate, propriile așteptări și obiective. Am văzut-o recent în Anglia, unde Leicester a început sezonul cu gândul de a evita retrogradarea și l-a terminat campioană.

Weekendul trecut, la Budapesta, CSM București a oferit o versiune asemănătoare, cum observa comentatorul televiziunii EHF Tom O’Brannigan: „CSM București e Leicester-ul handbalului. Nimeni nu le-a dat nicio șansă, și au câștigat. Uneori numele tău e pur și simplu pe un trofeu.”

„E pur și simplu incredibil”, spunea și Nemanja Savic, un jurnalist sârb care văzuse Budućnost ca favorită, la final, privindu-le înmărmurit pe fetele din București cum ridicau trofeul sub o ploaie de confetti.

Stăteam lângă el și mi se părea la fel de incredibil. Pentru că nici eu nu crezusem. Nici când am plecat spre Budapesta, nici după victoria cu Vardar, nici când Győr a primit un penalty cu 20 secunde înainte de final. Abia când Torstenson a marcat golul egalizator în ultimele 5 secunde, am înțeles că poate de data asta n-o să fie ca alte dăți. N-o să cedeze pe final, n-o să obosească, n-o să le copleșească miza, cum eram obișnuită cu alte echipe românești care au fost de multe ori aproape de rezultate mari, dar n-au găsit energia, liniștea, claritatea sau curajul să facă ultimul pas, ăla important. Istoria de suporter român, sau felul pesimist de-a fi, mă convinsese că e mai bine să fiu o sceptică surprinsă decât o încrezătoare dezamăgită. În ultima vreme, însă, tenisul, iar acum handbalul mă învață să am încredere.

Dincolo de pesimismul meu, statisticile nu erau de partea CSM-ului la începutul sezonului: lipsa de experiență în Liga Campionilor, slaba coeziune a echipei, care juca împreună doar de un an, un antrenor nou, echipe mult mai experimentate în față. În final, tot ce a părut să fie potrivnic CSM-ului a fost până la urmă de partea lor. Lipsa de experiență s-a transformat în lipsă de presiune, ceea ce a dus la o descătușare care le-a dat aripi; echipa a demonstrat că s-a sudat în ultimele luni, tocmai datorită momentelor grele, ale înfrângerilor și criticilor; antrenorul – și el lipsit de presiune, fiind la cel mai important rezultat –, a văzut totul ca o provocare de a-și demonstra valoarea. Și a reușit.

Uitându-mă la bucuria lor, sinceră și plină, la pașii de samba de pe scenă, la lacrimile de descătușare, la privirile încă ușor uimite de ce-au realizat, m-am gândit că poate victoria cea mai frumoasă e aia care te ia prin surprindere, în care nu-ți dă nimeni șanse, de care n-ai presupus de la început că ți se cuvine. Pentru că în felul ăsta nu câștigi doar un meci, un trofeu sau o medalie, ci schimbi ceva în ceilalți. Îi faci să creadă în tine, și poate și în ei.

Câteva lecții cu care am rămas după acest Final Four:

Cum să crezi

E o diferență între lipsa de presiune de care au vorbit jucătoarele CSM-ului, pentru că își îndepliniseră obiectivul, și lipsa de încredere. Poate nu se gândeau că au foarte multe șanse, dar asta nu înseamnă că n-au crezut în ele. Își cunosc foarte bine valoarea și, oricum, niciodată nu intri pe teren fără să-ți dorești să învingi, spunea Aurelia Brădeanu.

52

Oricât de neaștepată a fost calificarea în finală – sau poate tocmai de asta -, fetele au simțit că ăsta e momentul lor. A zis-o poate cel mai bine Grubisic: „Am avut sentimentul că nu avem nimic de pierdut, dar și că poate n-o să ne mai întâlnim cu șansa asta, așa că am zis să ne aruncăm cu totul înainte.” Așa cum le-a zis Rasmussen, au mers înainte fără să le intereseze ce spun specialiștii, adversarele, statistica; nici măcar tabela de marcaj care le arăta că sunt conduse. Și ne-au arătat că doar așa faci pasul final, cel mai greu, care face diferența dintre cine pierde și cine câștigă: mergând înainte, nu paralizând sub importanța momentului. Pentru că nu ajunge să-și dorești și să știi că meriți, trebuie să și ai puterea să-ți iei ce-i al tău.

Cum să te bucuri

Acelați comentator EHF a părut șocat de imaginea pe care a văzut-o în jumătatea de teren a CSM-ului înainte de executarea penalty-urilor. Înconjurat de jucătoare, Rasmussen pregătea ordinea în care vor trage, și toată lumea râdea. „Incredibil, Rasmussen râde cu echipa lui, uitați-vă cât sunt de relaxați!”

La final, când l-a întrebat de momentul ăsta, Rasmussen a zis că „dacă te gândești prea mult, strici experiența și distracția. Și ce trăim acum e distractiv. Iar cheia e să te relaxezi, să nu-ți fie frică să pierzi și să ai puțin noroc.”

CSM-ul a părut să se bucure de fiecare moment al acestui Final Four. Jucătoarele au venit la interviuri relaxate și glumind, au râs la antrenamente, au venit la arenă înainte de meciuri ascultând muzică și cântând și ne-au arătat cum e să te bucuri de handbal.

Cum să formezi o echipă

După ce-am văzut transformarea prin care a trecut naționala României la Campionatul Mondial, ne-am bucurat să vedem și CSM-ul găsind un drum comun spre victorii. Li s-a reproșat că sunt o echipă artificială, formată din jucătoare vedetă aduse laolaltă, dar au arătat, atunci când a contat, că au găsit un scop comun. Le-au unit momentele grele, înfrângerile și criticile („Nu doar victoriile ajută ca o echipă să se sudeze, și înfrângerile. Poate mai mult înfrângerile, că acolo ai mai multe de învățat”, ne spunea Cristina Vărzaru), apoi victoria cu Rostov-Don, care le-a arătat ce bine pot juca împreună. Le-a ajutat încrederea cu care au revenit de la echipele naționale cu care s-au calificat la Jocurile Olimpice și liniștea dată de revenirea pe teren a Linei Jørgensen, care a lipsit o bună parte a sezonului.

Totul s-a legat atunci când a contat, iar la Budapesta s-a văzut ce bine se simt și ce mult le place să fie împreună. La o oră și ceva după terminarea finalei, Rasmussen și Grubisici erau încă în sala de presă, dând interviuri peste interviuri, printre care apucau doar să spună: „Trebuie să merg la echipă”, „Vă rog, vreau doar să fiu cu echipa.”

41 (1)

Cum îți construiești o identitate

Dincolo de faptul că vine fără presiune în spate, o echipă cu o istorie scurtă are și dezavantajul unei identități neconturate clar. În februarie, la un meci al CSM-ului în Liga Campionilor, am stat de vorbă cu câțiva fani care spuneau că vin la meciurile importante, atrași mai ales de starurile internaționale pe care le văd pe teren sau pentru că știu că echipa are nevoie să fie susținută, dar că nu simt încă un sentiment puternic de apartenență față de o echipă așa tânără.

Team-managerul Nicolae Luca ne spunea același lucru înainte de plecarea la Budapesta: că CSM are nevoie de timp, de constanță în rezultate și de handbal calitativ pentru ca spectatorii să se atașeze și să se identifice cu echipa.

Spuneau unele voci și că nu se simt reprezentați de o echipă cu atât de puține românce. La final, pe scena unde și-au primit medaliile, erau o mulțime de steaguri ale României, nu doar pe umerii jucătoarelor din țară. Rusoaica Ekaterina Vetkova și daneza Jørgensen, printre altele, erau înfășurate în tricolor, pentru că au câștigat Liga cu o echipă din România. Așa cum au zis organizatorii: „București from Romania won!” Nu Bucharest, București, pentru că ăsta e numele care rămâne în istorie.

Cum ajuți la dezvoltarea handbalului feminin

„A fost una din cele mai frumoase finale din istorie”, au spus organizatorii la final. Iar asta înseamnă mult pentru un sport care încă se luptă să atragă sponsori, public și popularitate. De asta a fost introdus formatul Final Four, pentru a construi și în jurul handbalului feminin spectacolul și buzz-ul care atrage atenție la masculin. Cu show-urile lui de lumini, muzică live și dans, evenimentul a fost transmis în 17 țări și a umplut o sală de peste 10.000 de oameni.

13217378_10153733159248666_8738055111245308708_o

Dar în comparație cu ce se întâmplă la băieți, mai e loc de îmbunătățit. „Acolo totul e mai mare”, ne-a spus Tom O’Brannigan, fost jucător în naționala Irlandei. Sala e dublă ca mărime, la fel numărul jurnaliștilor, al fotografilor, al camerelor de filmat, interesul publicului e mai mare. E adevărat că și ce se întâmplă pe teren e, poate, mai atractiv – intensitatea și ritmul jocului sunt mai ridicate, sunt mai multe goluri, mai puține greșeli, spune comentatorul: „Meciurile sunt mult mai intense, e totul sau nimic în semifinale. Știu că și femeile știu asta, dar bărbații parcă pleacă la război, nu sunt niciodată meciuri frumoase, pentru că vrei doar să câștigi. E vorba de ritm, putere, mărime.”

Irlandezul, care comentează preponderent meciuri masculine și se alătură doar Final Four-ului feminin, își pune întrebări  despre cum e perceput un bărbat care vorbește despre sportive: „Oare pari condescendent, ironic, încurajator?” Crede că nevoie de bărbați care să vorbească despre sportul feminin, dar în același timp, e de acord cu ce spune Novak Djokovic pe tema recompenselor egale în tenis: „fetele trebuie să lupte pentru ele.”

Tocmai de asta, evenimentul din weekend a însemnat un pas înainte pentru handbalul feminin. A fost una din cele mai bune ediții, cu echipe echilibrate care au arătat meciuri de calitate, faze spectaculoase, un rim alert. Și o finală decisă în prelungiri, la penaltyuri, care l-a convins pe O’Brannigan că handbalul feminin merită un comentator full-time, care să călătorească la toate etapele, să comenteze meciurile săptămână de săptămână, cum face el în turneul masculin.

„Unii spun că handbalul feminin e un joc total diferit de cel masculin, dar nu e așa. E doar un stil diferit și, într-un fel, e mai bun, pentru că nu ține doar de viteză și putere. E o versiune mai artistică a jocului și cel mai mare compliment pe care îl pot face echipelor din acest FINAL4 e că au crescut nivelul față de ce-am văzut anul trecut, fără să piardă din partea emoțională, din sufletul pe care îl aduce handbalul feminin. Au găsit un mod de-a îmbina frumusețea cu atleticismul.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.