Debut fericit pentru Rapid: campioana României câștigă la Zagreb, în prima apariție din Liga Campionilor!

Lead.ro 10 septembrie 2022

Rapid București câștigă fără emoții cu Lokomotiva Zagreb, începe cu dreptul în Liga Campionilor. Și își oferă un debut frumos în cea mai importantă competiție de club din handbalul feminin.

A fost 31-27 (16-12 la pauză) pentru Rapid, un meci în care Lokomotiva n-a putut fi amenințătoare decât în primele 10 minute.

Campioana României a preluat conducerea pentru prima dată în minutul 8, când iberica Lopez a marcat pentru 5-4. Au urmat alte trei goluri consecutive, simple, toate înscrise pe contraatac, și Lokomotiva Zagreb – o echipă aflată în reconstrucție – s-a clătinat.

Aici, prin minutul 12, a devenit destul de limpede că Rapid este echipa (mult) mai bună. Și asta chiar dacă antrenorul Carlos Viver – aflat și el la primul său meci în Liga Campionilor – a ales să-și menajeze puțin câteva dintre jucătoare importante.

Cu toate astea, Alexandra Badea (6 goluri), Eliza Buceschi (tot 6), Lorena Ostase (4), Orlane Kanor (4) sau Alexandra Lacrabere (5) au avut o zi reușită azi, în fața unei echipe din Zagreb care a oferit nucleul echipei naționale a Croației în excelenta campanie de la EURO 2020, când croatele au întrecut toate așteptările și au câștigat medaliile de bronz.

Totuși, din lotul antrenat de Nenad Šoštarić au plecat șase-șapte handaliste valoroase, astfel că Zagreb (alături de Kastamonu) e o echipă fără multe pretenții în Grupa B a Ligii Campionilor. De fapt, acestea sunt și cele două adversare pe care Rapid știe că trebuie să le depășească într-o grupă din care mai fac parte Gyor, Metz, Esjberg, Buducnost și Storhamar.

Pentru Rapid, obiectivul inițial trebuie să fie calificarea în fazele eliminatorii, adică clasarea între primele șase echipe din grupa aceasta. Dar senzația e că Rapid poate fi pachetul surpriză din actuala ediție a Ligii Campionilor. Cu condiția ca echipa să reziste pe mai multe fronturi, mai ales că startul din competiția internă n-a fost bun: înfrângere în Supercupa României cu CSM, apoi un egal cu aceeași CSM în prima etapă a campionatului, dar și o înfrângere dură la Buzău.

Rapid – care anul trecut a câștigat al șaselea titlu național, după o pauză de 19 ani – are un lot solid, un antrenor foarte apreciat și o galerie puternică. „Rapid se va lupta pentru trofeul Ligii Campionilor. Chiar dacă suntem considerați outsideri, vom fi pregătiți. Europa va afla cine este Rapid”, a spus recent președintele Bogdan Vasiliu, care a câștigat competiția asta în 2016, cu CSM.

În următoarea etapă, pe 18 septembrie, Rapid va juca la București cu Metz.

Context

Rapid a pierdut nouă jucătoare în vară, însă Sorina Grozav (Tîrcă), esențială sezonul trecut, când a marcat 146 de goluri, Eliza Buceschi, Diana Ciucă, Alexandra Badea sau Gabi Perianu au rămas în Giulești.

Lângă ele, Carlos Viver le-a primit pe Lorena Ostase (de la Slatina), pe Orlane Kanor, unul dintre interii de bază ai Franței (venită de la Metz), pe portărița croată Ivana Kapitanovic (tot de la Metz), pe Irene Espinola Perez (inter, de la Neckarsulmer SU), Jennifer Gutierrez Bermejo (extremă, de la Borrusia Dortmund) și pe legendara Alexandra Lacrabere, care a câștigat tot ce-a fost de câștigat cu naționala Franței. Și se gândea probabil să se retragă la Chambray Touraine, înainte ca Rapid să o convingă să vină la București și să joace în Liga Campionilor.

 

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.