A doua medalie pentru România la Rio! Horia Tecău și Florin Mergea sunt în finala olimpică la dublu

În aceeași zi în care fetele de la spadă au adus prima medalie a delegației României la Jocurile Olimpice, tenisul românesc sărbătorește și el o medalie. Florin Mergea și Horia Tecău i-au învins pe americanii Johnson și Sock, 6-3, 7-5, în semifinale și s-au calificat în meciul pentru medalia de aur.

În finală, Florin și Horia îi vor întâlni pe spaniolii Rafael Nadal și Marc Lopez.

Ca în mai toate meciurile precedente, Florin și Horia au pornit furios, concentrându-se să facă break-ul pe primul serviciu al adversarilor. Tactica asta i-a ajutat să preia de fiecare dată controlul repede și să pună piciorul în prag; tenisul de dublu, adesea decis la câteva puncte, prețuiește mult break-urile, în special când ambele echipe servesc bine. Americanii n-au servit atât de grozav în primul set și curând aveau să mai înfrunte alte mingi de break, la 2-5. N-au reușit decât să amâne imprevizibilul, iar setul s-a încheiat așa cum a început, cu un serviciu solid al lui Horia.

În condițiile în care terenul a fost excesiv de lent, a ajutat că ai noștri au fost incredibil de constanți pe serviciu. Practic, n-au oferit șanse de break perechii americane, ceea ce le-a redus acestora opțiunile. Cum servele alor noștri au fost de neatins, meciul s-a purtat pe cele ale lui Johnson și Sock. Însă sentimentul cu care am trăit în permanență era că nu-i decât o chestiune de timp până când apare break-ul și în setul al doilea. Asta pentru că băieții noștri au returnat bine și, în general, au fost peste la fiecare capitol. Începând cu lucrurile mari – rapiditatea cu care s-au conectat la meci, coeziunea echipei, determinarea, motivația – și continuând cu cele tehnice – micile finețuri specifice dublului, alegerile tactice oportune, intercepțiile la fileu, raliurile purtate excelent de pe baseline, sincronizările, schemele de joc. Toate astea au conturat imaginea unei echipe incredibil de bine pregătite, ajunsă în formă maximă la momentul oportun.

În condițiile astea, break-ul de la 5-5 în setul secund a părut firesc; după o perioadă neutră a jocului, Florin și Horia au forțat la retur. Au fost aproape la 4-4 și au reușit un game mai târziu, prin execuția ultimului. Câteva minute mai târziu, sărbătoreau alături de echipă cea mai importantă performanță reușită împreună.

Cum era de așteptat, meciul n-a mai avut încărcătura celui precedent, dar Florin și Horia arată că la acest turneu pot câștiga indiferent de condiții sau de public. Le mai rămâne să mai câștige o dată, ca să-și îndeplinească obiectivul asumat și pregătit din timp. Și să intre în istorie într-un fel cum foarte puțini jucători de tenis au intrat: cu o medalie de aur la Jocurile Olimpice.

Ar fi – și va fi, indiferent de culoarea ei – o medalie grea, nu doar pentru că bilanțul delegației României la aceste Jocuri Olimpice este așa cum este, ci pentru că vine să întărească, să sublinieze perioada excepțională prin care trece, de ani frumoși deja, tenisul românesc. Pentru ei, în particular, n-ar putea fi un moment mai special. Amândoi vin de departe, amândoi au traversat rute diferite, dar s-au raliat ca să împlinească un destin comun. Și mai e un unghi din care performanța lor e specială: ferestrele lor de glorie ca echipă erau limitate, în condițiile în care (deocamdată) nu joacă împreună în circuit, iar la Cupa Davis nu pot aduce mai mult de un punct echipei. Jocurile Olimpice erau unica oportunitate și au folosit-o din plin.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro