Două medalii de bronz la Europenele de judo din Rusia. Monica Ungureanu este la prima medalie importantă din carieră și e calificată sigură la Rio

Ciprian Rus 22 aprilie 2016

În calendarul preolimpic foarte încărcat al competițiilor de judo, în care Grand Prix-urile și Grand Slam-urile se succed tot la câteva săptămâni, iar premiile în bani sunt mereu o atracție pentru un sport aflat încă departe de abundența din tenis sau fotbal, Campionatul European care se desfășoară zilele acestea la Kazan, în Rusia, aduce, în plus, motivația prestigiului.

O medalie continentală e ceva ce oricine își dorește în palmares, aici calculele tehnice și strategiile de pregătire a marelui eveniment de la Rio de Janeiro din vară, Jocurile Olimpice, contează prea puțin. Astfel că, deși lipsită de câteva sportive de top din afara Europei, competiția de la Kazan, cel mai tare campionat continental din judo din lume, e un test important pentru a vedea unde sunt sportivele noastre în cursa lor pentru medaliile de la Rio.

Andreea pe podium

Campioană europeană en-titre, Andreea Chițu (categoria 52 de kilograme) nu a reușit să își apere medalia de aur obținută anul trecut. În semifinala contra franțuzoaicei Pricilla Gneto, Andreea a fost victima unuia dintre cele mai spectaculoase ippon-uri din concursul feminin, astfel că a pierdut șansa de a-și măsura puterile cu principala ei adversară pentru un aur la Rio, sportiva kosovară Majlinda Kelmendi.

Dublă campioană mondială, Kelmendi s-a impus în fața lui Gneto și și-a trecut în palmares al treilea titlu european. Având în vedere forma foarte bună a kosovarei, pentru Andreea Chițu devine foarte important ca, până la Rio, să își păstreze o poziție de top în clasamentul categoriei, pe care momentan îl conduce, pentru a nu se intersecta cu Kelmendi în fazele inițiale ale competiției.

În condițiile în care Corina Căprioriu (cat. 57 kg), vicecampioană olimpică și mondială, a pierdut meciul de debut, iar Loredana Ohâi a cedat, la rândul său, în runda inaugurală, a căzut pe umerii Monicăi Ungureanu (cat. 48 kg) să îndeplinească obiectivul fixat de Federația Română de Judo, anume cucerirea a două medalii la Kazan.

Monica pe podium

După ce a câștigat ultima competiție a categoriei, Grand Prix-ul de la Tblisi, Monica Ungureanu confirmă forma bună în care se află și elimină orice dubiu privind prezența sa la Jocurile Olimpice. Ungureanu a pierdut în semifinale în fața puternicei judoka belgiene Charline van Snick, cea care avea să își apere, de altfel, titlul european la Kazan. În meciul decisiv pentru bronz, Ungureanu a trecut de Valentina Moscatt și a obținut prima sa medalie din carieră la o compeție majoră.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.