Dragoste în vremea pandemiei. Despre singurul leac care ne poate readuce împreună: „Hai, România!”

Nicicând nu a fost mai risipit fotbalul românesc. Steliștii de odinioară sunt azi FCSB-iști de „Arena Națională” și CSA-iști de „Ghencea”, Craiova, „unica iubire”, e ruptă în două, CraiOlguța și echipa lui Mititelu’, iar pe parcursul lungilor procese de paternitate a gloriei din anii ’80 vechii suporteri vor fi abandonat ambele grupări din ziua de azi; Clujul s-a rupt și el după renașterea CFR-ului și după căderea în abis a Universității, locul marilor orașe – Timișoara, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Galați – a fost luat, în Liga 1, de tot felul de „sateliți” ai Bucureștilor și ai intereselor din jurul său.

Deschiderea spre noi, după ’90, a fotbalului occidental ne-a făcut martori ai mirajului marilor ligi europene. Asta ne-a stâmpărat dorul după fotbalul din anii noștri buni, dar ne-a împărțit și mai mult: nu se mai înțelege, azi, dinamovist cu dinamovist, unul ține cu Liverpool, altul ține cu Bayern, nu se mai înțelege FCSB-ist cu FCSB-ist, unul e cu Barcelona, altul cu PSG.

Peste toate, pandemia ne-a „distanțat” și mai mult. Ne-a răpit bucuria peluzei: am devenit niște pixeli risipiți, fiecare, în fața propriului televizor sau laptop. Ne-a lipsit de complicitatea aceea magnetică cu necunoscutul din rândul din spate, la care te întorci să-ți confirmi, dintr-o privire, că nimic nu e pierdut, că încă mai e loc de un dram de speranță, și pe care-l bați ușor pe umăr la final, când, fatalmente, totul s-a năruit, ori cu care țopăi minute în șir, îmbrățișat, când golul victoriei cade în minutul 94.

*

Nu există decât un leac pentru înstrăinarea pe care o trăim. Și știm bine, cu toții, care e acela. Unii suntem prea mândri ori prea răniți ca să o acceptăm, alții am obosit să o luăm de la capăt, „over and over again”. Trăim în plină democratizare a informației, iar în afara antrenamentelor, toate datele despre un jucător sau altul sunt, teoretic, deschise publicului. Și atunci, fiind la curent cu orice meci din ligile serioase ale lumii și cu orice partidă jucată de un jucător anume îți vine, natural, cu atât mai greu să te iluzionezi. Și cu atât mai greu să crezi. Iar leacul pentru înstrăinarea pe care o trăim înseamnă, știm bine, să credem. Naționala ne mai poate strânge pe toți laolaltă: e așa de greu să-i mai dăm o șansă? E atât de greu să mai credem în ea?

*

Acum mai puțin de doi ani, la Euro 2019, Naționala de tineret începea meciul greu cu Croația urmărită cu circumspecție de acasă. Avea câteva nume interesante, în frunte cu Ianis Hagi, Dennis Man și George Pușcaș, avusese un traseu încurajator în preliminarii, unde eliminase puternica formație de tineret a Portugaliei, avea un selecționer tânăr, curajos și asumat, Mirel Rădoi. Dar Croația, Anglia și Franța erau nume prea mari pentru nivelul nostru de încredere în generația de la tineret.

Din fericire, Hagi, Man, Pușcaș și toți ceilalți au crezut suficient de mult în ei înșiși. Iar victoriile cu Croația și Anglia au strâns tot mai multă lume în jurul lor. Nu atât miile de români din Italia, pentru care întâlnirea cu Naționala U21 pe stadioanele din San Marino și Italia era ca o întoarcere acasă, ci grosul fanilor Naționalei din vremurile de glorie ale lui Gică Hagi, Popescu sau Adi Ilie.

Fosta Națională U21 ne-a reînvățat, atunci, să credem. Tranziția vedetelor de atunci spre prima reprezentativă nu a fost nici atât de rapidă, nici atât de simplă precum ne-am fi dorit-o. Naționala mare a trecut printr-o schimbare de management, jucătorii au trecut, la rândul lor, prin focul confruntării cu ligi mai puternice sau cu responsabilități tot mai mari.

Acum, însă, Naționala mare e a lor: Ionuț Radu, Nedelcearu, Cicâldău, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Dennis Man, Florinel Coman, George Pușcaș și puștiul Valentin Mihăilă, care le calcă pe urme, au venit să stea la prima reprezentativă. Iar cea mai concludentă probă e că niciunul dintre „eligibili” nu a fost „cedat” la tineret pentru Europeanul din Ungaria, deși oricare dintre ei ar fi fost un mare plus pentru Adrian Mutu. Treaba lor, acum, e să fie un mare plus pentru Naționala mare, nu pentru cea de tineret. Dacă am ajuns să credem în ei acum doi ani, de ce n-am crede în ei și acum?

*

Se spunea, pe vremuri, că patria e colecția de fotografii cu fotbaliștii echipei naționale. În epoca YouTube-ului, a Tik-Tok-ului și a Instagramului, vorba a devenit ușor vetustă. Dar Naționala de fotbal rămâne una dintre definițiile posibile ale lui „a fi împreună”. Ne-a arătat-o, tot acum doi ani, aceeași Națională U21 care azi a făcut, aproape „in corpore”, pasul spre Naționala mare. Atunci, în 2019, era plin de copii în tribunele din Cesena și Bologna.

Unii dintre ei, de 3-4 ani, fiii emigranților noștri din Occident, nu văzuseră niciodată, poate, țara părinților lor. Pentru ei, gașca de tineri în galben care însuflețea publicul prin jocul entuziast și curajos a fost prima definiție a patriei. Prima generație de copii ai emigrației a învățat să strige „Hai, România!” făcând galerie pentru Ianis Hagi, Dennis Man și George Pușcaș. Pentru noi, ceilalți, împrăștiați care pe unde și noi, despărțiți, mai mult ca oricând, de decizii și opinii – despre fotbal, despre pandemie și viață – singurul mod de a fi împreună cu ei, împreună cu toții, are același nume: „Hai, România!”.

Lista lui Rădoi pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022 din Qatar

PORTARI

Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 1/0), Florin Iacob (UTA Arad 0/0)

FUNDAȘI

Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0)

MIJLOCAȘI

Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0)

ATACANȚI

Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

Alți cinci fotbaliști se află pe lista de rezervă, staff-ul echipei naționale urmând a apela la aceștia în cazul unei indisponibilități: Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova, 1/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0) și Valentin Cojocaru (Viitorul, 0/0).

Programul Naționalei

România va juca trei meciuri în luna martie:

25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45 (Arena Națională)

28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Națională)

31 martie: Armenia – România, ora 19:00

România se mai află în grupă cu Islanda și Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din cele 10 grupe, locurile secunde urmând să dispute baraje. Lor li se vor alătura cele mai bune două câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor 2020/21. E vorba, desigur, de echipe care nu s-au calificat direct la turneul final și nici nu au intrat deja în play-off. Cele 12 echipe vor forma trei perechi de patru pentru semifinale și finală (decise într-o singură manșă). Iar cele trei câștigătoare vor merge la Cupa Mondială. Simplu, nu? 🙂

Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES