Drumul spre Rio începe la Cluj. Naționala de handbal joacă primul meci din 2016, acasă, cu campioana mondială Norvegia

Luni dimineață, în timp ce soarele se scaldă leneș în Someșul Mic, tot mai celebra Sală Polivalentă de pe malul lui își face ultimele retușuri pentru un nou eveniment sportiv pe care-l găzduiește cu casa închisă, miercuri. Se lustruiesc cele peste 7.200 de scaune gri, se întind cabluri, se montează radare de măsurat viteza aruncărilor – o surpriză pregătită de Federație pentru zona dedicată fanilor. Clujul se pregătește pentru meciul cu Norvegia (miercuri, ora 20.00) din preliminariile Campionatului European de handbal din decembrie. Nu este un meci ca oricare altul, ci reeditarea semifinalei de la ultimul Mondial, un 33-35 după prelungiri care a trimis România în meciul pentru bronz și Norvegia în meciul pentru aur.

În ciuda forfotei de pe margine, pe teren e liniște. E a doua zi în care jucătoarele României sunt din nou împreună, după cele două luni scurse de la unul dintre cele mai frumoase rezultate ale sportului românesc din ultimii ani. Din mesajele postate pe social media, fetele păreau că abia așteaptă să ajungă din nou la lot și să facă iar parte din echipa pe care au sudat-o în Danemarca. În același timp, suporterii și iubitorii de handbal așteptau cu sufletul la gură să vadă dacă magia pe care au simțit-o acolo se poate reitera. Dacă sufletul pus de fete în fiecare pasă și aruncare se poate întoarce. Dacă echipa e tot acolo.

Întrebarea e legitimă, pentru că s-au întâmplat multe în ultimele luni. Fetele s-au întors din Danemarca, întâmpinate de zeci de fani la aeroport; au primit flori, cadouri, premii și mulțumiri. Au stat câteva zile cu familiile, apoi s-au împrăștiat la echipele de club. Au reînceput campionatele interne și meciurile dure din Champions League, jucând o dată la câteva zile și fiind mai mereu pe drumuri. Unele din ele, cum sunt cele de la Baia Mare, au trecut și încă trec prin momente grele la club: incertitudini financiare, dubii privind viitorul, tensiuni și zvonuri de destrămare. Cu toate astea, au reușit calificări importante în Europa – CSM București, HCM Baia Mare și Budućnost-ul Cristinei Neagu merg mai departe în sferturile Champions League –, dar au și pierdut lupte în campionat, cum e tot situația HCM-ului, învinsă recent la Brașov, înfrângere care a costat-o titlul.

În tot acest tumult, fetele din națională n-au avut mult timp de refacere și odihnă după un turneu final extenuant – nouă meciuri în 15 zile –, iar deplasările, jocurile cu miză și tensiunile de la club au accentuat oboseala acumulată pe final de 2015. O oboseală fizică, dar mai ales psihică.

Așa s-au reîntâlnit sâmbătă, în Cluj. Cu câteva absențe importante – Melinda Geiger, operată la menisc, și Ada Nechita, cu probleme de sănătate –, și cu câteva nume noi – Denisa Dedu (Corona Braşov), extrema dreapta Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), pivotul Florina Chintoan („U” Cluj), interul stânga Bianca Tiron (Dunărea Brăila), centrul Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila) și interul dreapta Laura Popa („U” Cluj). Au început, duminică dimineață, cu un antrenament intens de forță, iar după-masa au jucat câteva reprize amicale cu o echipă de juniori din Cluj.

Luni dimineața, la primul antrenament tactic, am regăsit aceleași zâmbete și aceeași bucurie de a fi împreună pe care le descoperisem în Danemarca, odată cu acel meci de neuitat cu Brazilia din optimi; aceleași exerciții de încălzire, dar cu un zumzet de voci mai accentuat în fundal decât de obicei; aceleași jocuri și scheme tactice, dar cu Patricia Vizitiu și Laura Chiper în locul Melindei Geiger și Adei Nechita; și aceeași încrâncenare în apărare, unde s-a vorbit de atacul Norvegiei, dar și de cel al Danemarcei – primul semn că gândurile se îndreaptă deja spre turneul de calificare la Jocurile Olimpice, cum au și declarat la final de antrenament Cristina Neagu și secundul Costică Buceschi.

Pare că miza întâlnirii cu campioana olimpică, europeană și mondială e una mai mult emoțională – se joacă acasă, e o rivalitate veche și e, bineînțeles, dorința de a bate cea mai bună echipă din lume, mai ales după ai fost atât de aproape s-o faci, în decembrie. Dar turneul care bate la ușă, între 18-20 martie, unde România întâlnește țara gazdă Danemarca, Muntenegru și Uruguay, e mult mai important pentru obiectivul declarat, calificarea la Jocurile Olimpice. Astfel, pentru că vârful de formă trebuie atins acolo și atunci, perioada de acum poate fi abordată ca una de reacomodare, de testare a noilor soluții pentru posturile șubrezite de absențe și de acumulare fizică.

După două ore, antrenamentul de luni s-a terminat cu aceleași încurajări strigate de fete dintr-o parte în alta a terenului: „Bravo, Paty!”, „Bravo, Alice!”, „Bravo, Luci!”, „Bravo, fetelor!” S-au așezat apoi pe jos pentru exercițiile de stretching, timp în care suedezul Tomas Ryde (nominalizat ieri de IHF pentru titlul de antrenor al anului 2015) s-a plimbat printre ele și le-a transmis un mesaj important. Le-a spus că e foarte mulțumit de antrenament – mai ales de cum muncesc împreună în apărare –, și că îl bucură optimismul lor, dar să fie precaute. Nivelul unui meci e diferit de cel de la antrenament și ce le iese aici e posibil să fie mai greu de obținut sub încărcătura emoțională a întâlnirii oficiale, unde fiecare greșeală e taxată, mai ales de echipe ca Norvegia. E important să rămână cu picioarele pe pământ și să-și folosească mereu mintea, să se gândească la ce și cum fac și la cum pot face mai bine, în condițiile mai grele din meci.

Fetele s-au întors la hotel pentru odihnă, după care au vizionat meciurile Norvegiei, gândindu-se, cum le-a zis Ryde, la cum pot opri atacul necruțător al nordicelor. Seara, toată echipa a fost la film și la bowling, pentru că relaxarea și odihna psihică sunt la fel de importante.

Munca celor din staff a continuat însă, pentru că un meci jucat acasă vine și cu alte oportunități și cerințe, dincolo de presiunea publicului. Ryde a avut o intervenție scurtă la o conferință despre marketing desfășurată în paralel cu antrenamentul, apoi a ținut împreună cu preparatorul fizic al naționalei un alt antrenament, cu profesori de sport din școlile clujene, pe care i-a învățat cum să lucreze cât mai corect cu cei mici. Un semnal că, dincolo de importanța momentului în care ne aflăm, de presiunea calificării la Jocurile Olimpice și de posibila dorință de revanșă în fața Norvegiei, e important să ne gândim la viitor – la formare, la oferirea de inspirație, la noile generații. Întâlnirea – care a durat două ore, într-o altă sală, pentru că pe cea principală se făceau ultimele retușuri asupra suprafeței de joc, a fost ca o întoarcere la fundamentele handbalului, ca un element de stabilitate în agitație și scandaluri: primești mingea, dai pasă la coechipier, arunci la poartă, o iei de la capăt. Așa cum o iau și fetele, acum, cu un nou obiectiv în minte.

Ceva rămâne însă, la fel. Când Ryde se pregătea să plece spre antrenamentul cu profesorii și fetele încă făceau stretching, l-au strigat să se întoarcă pe teren. S-au ridicat de pe jos, s-au strâns în cerc și au strigat deja clasicul „Pentru cine luptăm? Pentru noi!”

Pentru că echipa e tot acolo.