După Aurelia Brădeanu, naționala de handbal mai pierde două jucătoare de bază. Oana Manea și Paula Ungureanu și-au anunțat retragerea
Andreea Giuclea 4 ianuarie 2017Schimbul de generații despre care s-a vorbit în ultimul timp la naționala de handbal e tot mai vizibil pe măsură ce jucătoarele care au alcătuit nucleul în ultimii ani își anunță retragerea. După Aurelia Brădeanu, care a făcut pasul înapoi înaintea Campionatului European din Suedia, Oana Manea și Paula Ungureanu au anunțat și ele, după întoarcerea în țară, că a fost ultimul turneu în care au îmbrăcat tricoul României.
Pivotul în vârstă de 31 de ani a fost prima, chiar pe aeroport, luând pe mulți prin surprindere. „Vreau să-mi iau pauză, să fiu mai mult cu familia, să am mai multă liniște.” Chiar secundul Costică Buceschi a spus atunci că nu știa de această decizie. „Poate antrenorul principal va sta de vorbă cu ea. Din punctul meu de vedere, Oana e o jucătoare care poate ajuta foarte mult echipa națională.”
Și președintele Federației Alexandru Dedu spera să vorbească cu ea și s-o convingă, dar Oana a rămas hotărâtă. „Nimeni și nimic nu mă poate întoarce”, a spus la prima întâlnire cu jurnaliștii din 2017, în cadrul unui eveniment în care echipa a fost premiată de unul dintre sponsorii naționalei.
„N-a trecut mult timp de când am luat decizia, n-o voi schimba, sunt foarte hotărâtă. Vreau să mă gândesc mai mult la mine, la viața personală. Voi continua la echipa de club, timpul va decide cât mă va ține sănătatea. Îmi va fi cu siguranță dor de momentele frumoase, de fete. Dar o să mai vorbim, ne mai vedem. Asta e decizia mea.”
Oana a mai spus că nu are regrete, deși știe că sunt unele performanțe pe care doar la națională le poți obține. În 12 ani în tricoul naționalei, al cărei căpitan a fost de mai multe ori, a câștigat cu România două medalii de bronz – unul european, în 2010, și unul mondial, în 2015. Mai are 10 titluri de campioană a României, cu Oltchim și CSM București, o Cupă a Cupelor, în 2006, și cel mai râvnit trofeu din handbal, Liga Campionilor, câștigat în mai cu CSM București.
În timp ce Oana vorbea despre decizia pe care a luat-o în decembrie, Paula Ungureanu făcea și ea același anunț: „A fost ultimul turneu final în culorile echipei naționale.” La 36 de ani, unul din cei mai buni portari pe care i-a avut România lasă poarta pe mâinile Denisei Dedu, din aceeași dorință de a se concentra mai mult pe viața de familie și pe echipa de club.
Paula Ungureanu a fost în teren la cele mai mari performanțe ale României din ultimii ani: argintul mondial din 2005, bronzul european din 2010 și cel mondial din 2015. Mai are cinci titluri de campioană a României (cu Oltchim și HCM Baia Mare), două titluri în Austria (cu Hypo Viena) și unul în Croația (Podravka Koprivnica) și a jucat o finală și trei semifinale în Liga Campionilor.
Dincolo de contribuția lor la rezultatele din ultimii ani, jucătoare cu experiență ca Oana, Paula, Mica Brădeanu sau Cristina Neagu au avut și rolul de a le ajuta pe cele tinere să se integreze în echipă, să le dea încredere, să le transmită din cunoștințele și spiritul lor de luptă. „Rolul nostru, al celor cu experiență, e încrederea pe care o au fetele tinere în noi. Încerc să le dau energie, să le motivez, să le încurajez”, ne spunea Oana în Suedia, idee subliniată și de Paula: „Sunt multe jucătoare tinere sau fără experiență internațională, și ele probail simt presiunea mai mare. Încercăm să luăm asupra noastră din presiunea lor.”
Și Denisa Dedu, și Yulia Dumanska, urmașele Paulei, au vorbit de multe ori despre cât de multe au învățat de la veterana din poartă, iar Ungureanu era bucuroasă să le vadă crescând în joc, știind că ea nu va mai juca mult. „Trebuie să crească în continuare, pentru că e nevoie pentru viitor, eu n-o să joc până la adânci bătrâneți. Mă bucur că vine ceva din urmă, că sunt Denisa și Yuli, care îmi sunt foarte dragi.”
De acum încolo, vom vedea cât de mult au învățat jucătoarele tinere de la cele cu experiență, și cum va arăta noua echipă a României, una care trebuie să-și găsească drumul singură, pentru că nu va mai avea alături jucătoarele care au construit performanțele din trecut. „Le voi privi de la televizor pe fete”, a încheiat Oana. „Trebuie să învețe, să se acomodeze cu experiența campionatelor, să prindă curaj și încredere în ele. Cu muncă, cu ce își dorește Ambros Martin să facă la echipă, totul depinde de ele.”
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 4 săptămâni