După victorii pe linie în prima zi de concurs, tenisul de masă românesc trebuie să-și confirme forma bună
Ciprian Rus 7 august 2016O primă zi perfectă de concurs pentru delegația de tenis de masă a României la Jocurile Olimpice de la Rio. După ce campioana națională Daniela Dodean Monteiro s-a distrat cu indianca Mouma Das, a urmat rândul băieților.
Adrian Crișan a trecut de indianul Sharath Achanta cu 4-1 (11-8, 14-12, 9-11, 11-6, 11-8). Ovidiu Ionescu a trecut tot în cinci seturi foarte rapide de Aiamian Nima (11-7, 11-6, 11-9, 9-11, 11-4)
Intrată în competiție direct în turul al doilea, Eliza Samara nu a avut nici o problemă cu brazilianca Gui Lin, pe care a învins-o în 23 de minute, cu 4-0 (11-6, 11-9, 11-3, 12-10).
Ziua excelentă a tenismenilor de masă români a fost încheiată, la fel cum a fost deschisă, tot de Daniela Dodean Monteiro. Sportiva noastră a confirmat pofta de joc din prima rundă și a învins-o cu 4-1 pe jucătoarea poloneză de origine chineză Li Qian. În ciuda scorului, meciul a fost unul strâns (12-10, 11-9, 11-9, 5-11, 11-8), cu numeroase raliuri de peste 20 de lovituri și cu un record de 32 în cel mai strâns dintre seturi, primul al partidei.
După victoriile de ieri, urmează o zi plină azi pentru tenisul de masă din România. Ovidiu Ionescu îl va întâlni pe austriacul Robert Gardos de la ora 20:30 (ora noastră), Adi Crișan îl va înfrunta pe Emanuel Lebesson din Franța, de la 21:30, în vreme ce Eliza Samara joacă, de la 12 noaptea cu Ding Ning din China.