Echipa feminină de spadă câștigă aurul la Buenos Aires și urcă pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale

Ancuța Iosif 15 februarie 2016

Echipa feminină de spadă a României conduce clasamentul Cupei Mondiale și continuă drumul spre Jocurile Olimpice de la Rio, după ce duminică a învins Rusia (45-40) și a câștigat aurul în etapa de la Buenos Aires.

Pentru România au evoluat scrimerele Loredana Dinu, Simona Pop (2-4 cu Violetta Kolbova, 0-0 cu Liubov Șutova, 2-6 cu Tatiana Logunova), Ana-Maria Popescu (Brânză) (3-6 cu Șutova, 14-6 cu Tatiana Gudkova, 8-8 cu Kolobova), și Simona Gherman (5-2 cu Gudkova, 6-2 cu Kolobova, 5-6 cu Șutova), care se întoarce acasă și cu medalia de bronz la individual. România a învins Brazilia în optimi (45-37), echipa Statelor Unite în sferturi (45-27) și echipa Estoniei în semifinale (45-36).

Dacă la etapa de Cupă Mondială de la Barcelona (24 ianuarie) România era pe locul 7 în clasament, în urma etapei de la Buenos Aires, echipa feminină de spadă pregătită de Dan Podeanu și George Epurescu urcă pe prima treaptă a podiumului, cu 352 puncte. În clasamentul general urmează China (348 puncte) şi Rusia (304 puncte), iar în topul țărilor europene (criteriu separat pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio), România mai este urmată în clasament, pe lângă Rusia, de Estonia, locul 4 (266 puncte), Ucraina, locul 7 (230 puncte), și de Franța, locul 8 (221 puncte).

În cazul echipelor, se califică pentru Jocurile Olimpice primele patru țări din COA (Clasamentul Oficial Ajustat), și cea mai bine clasată țară din fiecare zonă (Africa, Americile, Europa și Asia-Oceania), cu rezerva că trebuie să fie clasată între primele 16 din clasamentul global (dacă o zonă nu este reprezentată, țara următoare din COA se califică, independent de zonă).

Scrima_BuenosAires

Următoarele etape de Cupă Mondială din sezonul 2015-2016 sunt:

  • 18-20 martie 2016 – Budapesta (etapa după care se trage linie și aflăm, la început de aprilie, cine merge la Jocurile Olimpice de la Rio);
  • 22-23 aprilie 2016 – Rio de Janeiro;
  • 20-22 mai 2016 – Johannesbourg.

În 2016, Campionatul European de scrimă pentru seniori are loc la în Polonia, la Torun, între 20-25 iunie. Probele de scrimă de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 au loc între 8 și 14 august.

Ce este și cum se desfășoară Cupa Mondială de Scrimă

Organizată anual de Federația Internațională de Scrimă, Cupa Mondială a ajuns la ediția a 45-a. Competiția cuprinde, așa cum se petrece la unele sporturi de iarnă, sau în sporturile cu motor, mai multe etape într-un an calendaristic: trei Grand Prix-uri, cinci probe de Cupă Mondială și câteva turnee satelit sunt disputate în fiecare armă – floretă, spadă și sabie, atât la feminin, cât și la masculin.

Pentru clasamentul individual al scrimerilor (indiferent de armă) contează cele mai bune cinci rezultate, la care se adaugă Jocurile Olimpice sau Campionatul Mondial, dar și campionatul de zonă (Africa, cele două Americi, Europa, Asia-Oceania).

Pe echipe se organizează până la cinci etape de Cupă Mondială, la care se adaugă punctajul obținut la Jocurile Olimpice sau la Campionatul Mondial, și la campionatul de zonă. Ce a câștigat România în Argentina este o astfel de etapă. 

Spre deosebire de sporturile cu motor, unde toate etapele se punctează la fel, Cupa Mondială de Scrimă are un sistem de punctaj ceva mai complex, iar numărul de puncte atribuite diferă în funcție de tipul competiției.

Medaliile de la Jocurile Olimpice valorează cel mai mult: 96 de puncte pentru locul I, 78 de puncte pentru locul al II-lea, 60 de puncte pentru bronz, 54 de puncte pentru locul patru ș.a. La Campionatul Mondial se distribuie 80 de puncte pentru medalia de aur, 65 pentru argint, 50 pentru bronz, 40 pentru locul patru s.a.

Canpionatul de zonă și turneele de Grand Prix oferă 48 de puncte pentru aur, 39 de punte pentru argint, 30 pentru bronz ș.a., iar etapele de Cupă Mondială aduc 32 de puncte pentru primul loc, 26 de puncte pentru al doilea loc, respectiv 20 de puncte pentru medalia de bronz. Turneele satelit au cel mai redus punctaj, cu doar 4 puncte pentru aur, 3 pentru argint și 2 pentru bronz.

Actuala ediție a Cupei Mondiale de Scrimă a început în octombrie 2015 și se va închide odată cu Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în august.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.