Eliza Buceschi: „Avem ocazia să ne dăm nouă o lecție și să ne demonstrăm că putem”

Andreea Giuclea 10 decembrie 2018

Eliza Buceschi, din nou cea mai bună marcatoare a echipei și în meciul cu Olanda – 8 goluri, toate înscrise în repriza a doua – a răspuns cu răbdare și luciditate tuturor întrebărilor jurnaliștilor după prima înfrângere a României la Euro. A vorbit despre ce n-a mers bine în jocul echipei, despre criticile pe care se așteaptă să le primească și despre forța mentală a echipei sale, poate subiectul care va fi cel mai dezbătut în următoarea perioadă. Și a subliniat că e bine că înfrângerea a venit într-un moment în care România încă își poate reveni.

Despre meci

Am intrat foarte moi în meci, poate că și cele trei zile jumate și-au spus cuvântul, eu sincer m-am simțit moale. Ele au jucat bine tactic, ne-au surprins, dar cred că ce contează acum e că s-a întâmplat într-un punct al competiției în care încă putem să reparăm și să mergem mai departe.

Știam că e un meci important, eram foarte motivate, poate mult prea motivate, ne-am dorit prea mult, am fost nervoase și am trecut peste acea doză de entuziasm. Nu știu ce să vă spun, ne-am dorit foarte mult, nu am nicio explicație în acest moment, nu știu ce să zic despre tactică, trebuie să vizionez meciul și să văd ce s-a întâmplat.

Până acum a mers apărarea, a mers atacul, a mers poarta, azi n-a mers nimic. Nu trebuie să găsim vinovați, nu e vorba despre asta, trebuie să strângem rândurile, să fim mai unite ca niciodată și să ne concentrăm doar pe ce se întâmplă aici, în Franța, între noi la antrenament și la meci.

Despre șanse

Eu zic că multe echipe și-ar dori să fie acum în locul nostru, încă suntem la mâna noastră, depindem doar de noi și de nimeni altcineva. Trebuie să fim conștiente că fiecare meci acum e extrem de important și că nu mai avem voie să facem pași greșiți.

Cred în forța acestui grup, în unitatea acestei echipe și sunt sigură că vom trece peste acest moment dificil.

Despre presiunea de a fi cea mai bună marcatoare

Nu simt o presiune în plus, știm pe cine este presiunea. N-am simțit asta niciodată. Am spus-o după fiecare meci, nu e important pentru mine, am jucat de atâta timp la echipa națională și nu m-am aflat niciodată în această postură, dar am fost la fel de fericită să fiu aici, așa că tot ce mi se întâmplă mie și oricărei alte colege e meritul tuturor celor care sunt aici.

Despre istoria echipei de a ceda în momente de presiune

Așa este, dar nu vreau să mă gândesc la trecut, vreau să cred că am învățat ceva din asta și că putem să ne dăm nouă o lecție și să ne demonstrăm că putem. De când am ajuns aici am spus că va fi un drum greu în care vom avea parte și de momente neplăcute, așteptam să vină și acest moment cu un meci mai puțin bun. Îmi pare rău că a venit azi, însă suntem doar la mâna noastră și vom face tot ce putem să câștigăm următoarele două meciuri.

Despre meciul cu Spania 

Contează că Spania e eliminată, cel care nu are nimic de pierdut de obicei dă totul și joacă degajat. Dar poate că Spania nu mai are nimic de pierdut dintr-un anumit motiv și sper că-l vom descoperi și vom încerca să-l întoarcem în favoarea noastră și să câștigăm.

Despre critici

Mă aștept, ca de fiecare dată, se știe cum este la noi. Dar nu deschidem telefoanele, nu deschidem laptopurile, rămânem noi ai noștri aici, cum am fost și până acum și gândurile pozitive vor veni de la cei care contează cu adevărat. Jucăm pentru noi și pentru cei care știu ei că sunt cu noi, alături de noi mereu.

Îmi pare rău că nu le-am adus suporterilor o bucurie, însă la final nu i-am văzut dezamăgiți și m-a bucurat mult. Sunt sigură că vor veni și la următoarele meciuri și alături de ei vom reuși să plecăm mai fericiți de la sală decât azi.

Despre o revanșă cu Olanda la Paris

E tot ce-mi doresc în momentul acesta. Weekendul final de la Paris e departe acum, dar nu imposibil.

Foto: EHF EURO © Nebojsa Tejic / kolektiff

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.