Eroul Harry! A fost nevoie de prelungiri, dar Anglia câștigă trei puncte din debutul cu Tunisia

Danny Coposescu 20 iunie 2018

Englezii sunt primii care recunosc că au o relație disfuncțională cu naționala lor. S-au scris cărți întregi pe tema tendinței bipolare de a ridica în slăvi câte-o generație de jucători doar pentru a blestema-o când nu se ridică la standardele imposibile ale echipei din 1966. Tot ei o să-ți spună că, de data asta, ceva s-a schimbat. „England expects‟ s-a transformat în „England accepts‟. Le-a luat ceva timp și multe căzături, niciuna mai dură decât cea de acum doi ani (eliminarea în fața Islandei), pentru a-și detoxifia discursul și a privi cu ochi noi subiectul ăsta. Și englezilor le place ce văd.

Aproape din greșeală, Anglia a dat peste omul perfect pentru unul dintre cele mai tinere loturi de la Mondial. Cineva spunea că Gareth Southgate e primul selecționer angajat împotriva voinței sale. Gluma asta nu mai are noimă azi, când fostul fundaș își abordează responsabilitățile cu naturalețea unui antrenor mult mai experimentat. Același lucru s-ar putea spune și despre jucătorii săi, majoritatea debutanți în competiția asta. Împinși până la limite de Tunisia și împovărați de istorie, Harry Kane și compania le-au dat suporterilor motive de mândrie și (nu o spune cu voce tare!) speranță pentru mai mult.

 Tunisia 1-2 Anglia

Când afli că „Albionul‟ nu a câștigat decât două meciuri de deschidere la ultimele șapte turnee finale, te întrebi de ce le-a luat atâta să accepte că nu mai sunt printre marile favorite. Dar tocmai Tunisia e una dintre echipele care a participat la raritatea asta, în 1998. Pe lângă alinierea planetelor și evenimente geopolitice, asta e una din multele trivialități după care a scormonit presa engleză ca să se mai încurajeze.

Noroc că băieții lui Southgate au lăsat de-o parte superstițiile și s-au pus imediat pe treabă. În prima jumătate de oră, au roit în jurul adversarilor ca niște viespi supărate. Din nou și din nou, Tripier, Lingaard și Sterling i-au înțepat pe tunisieni, care n-au putut nici să transpire fără să păteze vreun tricou roșu din apropiere. După ce Kane a pândit ca un prădător la colțul lung și a marcat, doar reflexele portarului Hassen și tipica finalizare defectuoasă a Angliei au limitat scorul.

Asta rămâne lecția principală pe care trebuie s-o învețe englezii. Tunisia nu e degeaba cea mai bine cotată națională africană din Rusia, iar succesiunea de ratări parcă a trezit-o din stupoare. Mijlocașii Sliti și Sassi au prins curaj să-și arate calitățile, dar avertizările lor au trecut neobservate –  mai puțin brațul în figură pe care i l-a aplicat Walker lui Ben Youssef. N-a fost nevoie de VAR pentru ca Wilmar Roldan să dicteze 11 metri, transformat cu precizie impresionată de Sassi. Acolo s-a oprit și orice urmă de imparțialitate la BBC, care nici nu s-a mai obosit să-și ascundă disprețul pentru arbitru.

E drept că fundașii tunisieni au jucat alt sport cu Harry Kane. Înainte și după pauză, atacantul a fost  trântit în careu cu procedee de lupte greco-romane. Dar ritmul mult mai scăzut și sacadat din partea a doua l-a făcut pe Martin Keown să-și verse oful, din boxa comentatorilor, pe oficiali și „tertipurile‟ oponentului.

Dar Southgate a lucrat mai mult decât la orice altceva asupra mentalității, aspectul la care a suferit cel mai mult echipa asta de-a lungul timpului. Calmul aproape plictisitor al celui care nu o dată a fost comparat cu un ofițer de relații publice le-a permis jucătorilor să persevereze până în prelungiri. În minutul 91, Kane a reușit să evite încă o îmbrățișare nedorită în fața porții și s-a înălțat după o minge deviată la un corner. Și reacția din tribune arată cât de multe emoții sincere a investit Anglia în reprezentativa ei.

„Sunt foarte mândru de băieți. Nu ne-am dat bătuți și despre asta e vorba la Cupa Mondială. Cred că am fi meritat vreo două penaltiuri, deci s-a făcut dreptate la sfârșit,‟ a spus eroul Kane, cel mai tânăr căpitan englez pe scena asta (24 de ani).

Bineînțeles, Southgate nu s-a pierdut cu firea „Am rămas răbdători, n-am aruncat aiurea mingi în careu și ne-am respectat planul până la final. Echipele bune marchează goluri târzii. E un succes colectiv pe care-l împărțim cu toții, nu doar cei care-au fost în teren seara asta. Dar mai avem mult de muncit‟. De data asta, munca se poate face în liniște, cu zâmbetul pe buze.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.