FCSB pierde cu Lugano, termină în corzi grupa de Europa League. O așteaptă o primăvară complicată, cu adversari ca AC Milan, Arsenal sau Atletico

Ciprian Rus 7 decembrie 2017

După trei victorii din trei meciuri, cu calificarea deja asigurată în primăvara europeană și cu probleme în a ține ritmul cu CFR Cluj în campionat, FCSB a tratat de sus a doua fază a grupei de Europa League. Șicanat de la televizor de patronul Gigi Becali, antrenorul Nicolae Dică a căzut victimă lipsei de experiență, iar experimentele încercate în cupele europene au eșuat unul după altul.

A fost mai întâi egalul cu Beer Sheva, apoi înfrângerea cu Plzen și, joi seară, o nouă înfrângere, fără drept de apel, cu Lugano, echipă ieșită din calculele calificării. Chiar și așa, lipsiți de motivație, elvețienii au arătat mai bine decât FCSB și au punctat de două ori în prima jumătate de oră, în vreme ce gazdele s-au remarcat doar la o fază la care căpitanul Tănase a fost lovit în cap de un adversar, în careu.

Cu un atac improvizat – Golofca, Tănase, De Amorim și F. Coman – FCSB nu a arătat consistență nici în partea a doua a meciului, când a marcat prin Gnohere, după o minge deviată, care a păcălit portarul. Dar nici Gnohere, nici Man, intrați pe parcurs, nu au reușit să schimbe fața jocului aiurit al „roș-albaștrilor”, și nici rezultatul de pe tabelă.

„Nu prea ai ce să joci când schimbi jucătorii de la meci la meci. Era normal să se întâmple ce s-a întâmplat: cei patru jucători din ofensivă nu au jucat niciodată în această formulă.” – Basarab Panduru, fost jucător la Steaua

Cum în celălalt meci al grupei Plzen a învins pe Beer Sheva, cehii au terminat pe primul loc și au împins-o pe FCSB în a doua urnă valorică la tragerea la sorți a „șaisprezecimilor” Europa League.

Astfel, în loc să joace cu echipe precum Astana, Partizan, Celtic, AEK Atena sau Copenhaga, FCSB va putea întâlni nume grele ca AC Milan, Arsenal, Lazio, Atletico sau Villarreal și, în plus, va juca returul pe terenul adversarei. Singurele formații mai accesibile pentru bucureșteni sunt Braga și Salzburg.

„Indiferent de adversar, vom face totul să ne calificăm mai departe. Îmi doresc să prindem un adversar puternic pentru a vedea la ce nivel suntem. Am arătat foarte rău în ultima perioadă.” – Dragoș Nedelcu, mijlocaș FCSB

FCSB – Lugano 1-2

Au marcat: Gnohere ’60 / Drapela ’3, Vecsei ’32

FCSB: Vlad – Enache, Larie, Bălașa, J.Morais – Ov. Popescu, Nedelcu – Golofca, Fl. Tănase, De Amorim – F. Coman

Rezerve: Niță, Pintilii, L. Filip, Gnohere, Momcilovici, Man

Antrenor: Nicolae Dică

Lugano: Da Costa – Koff Yao, Golemic, Kovacic, Daprela – Milosavljevic, Piccinocchi, Vecsei – Culina, Bottani, Mariani

Rezerve: Kiassumbua, Bnou-Marzouk, Sabbatini, Rouiller, Guidotti, Mihajlovic, Mancione

Antrenor: Pierluigi Tami

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.