Franţa repetă scenariul din meciul cu România, câștigă în prelungiri și se califică în optimi. Albania, însă, nu-i ușor de bătut
Danny Coposescu 16 iunie 2016Nici nu începuse meciul dintre gazdele competiției şi Albania, că presa vuia deja după decizia lui Didier Deschamps de a-i lăsa pe bancă pe Antoine Griezmann şi Paul Pogba, ambii dezamăgitori contra României. Până la urmă, a fost nevoie de intrarea celor doi pentru ca rezistenţa curajoasă a albanezilor să fie depăşită, în ultimele minute ale meciului.
Meciul
Cu Martial şi Kingsley Coman pe flancuri şi cu eroul Dimitri Payet trecut în rolul decarului la centru, în spatele lui Olivier Giroud, Franţa a început exact cum te-ai aştepta: instalându-şi baza în jumătatea adversă. Dar exact ca împotriva României, „Les Bleus‟ s-au zbătut să treacă de o apărare ultra-aglomerată şi s-au expus totodată unor atacuri care ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte propria defensivă.
Pe cât s-a străduit Payet să tragă sforile şi să strecoare mingi pentru atacanţi, doar câteva centrări puse pe fruntea lui Giroud au fost relativ periculoase. Și atât de slabă a fost prima repriză încât Pogba a fost introdus deja de la pauză, în locul ineficientului Martial, şi, odată cu introducerea lui Griezmann şi trecerea la 4-3-3, atacurile Franţei s-au transformat într-un asediu în toată regula. Giroud a lovit bara, dar albanezii nu s-au lăsat mai prejos. O centrare în careu i-a găsit pe mijlocaşul Memushaj şi pe Bacary Sagna luptându-se pentru minge, care a ricoşat din ultimul în bara lui Hugo Lloris.
BUT pour l'@equipedefrance!@AntoGriezmann #FRAALB #EURO2016#FiersdetreBleus pic.twitter.com/DIg5QbjOH4
— UEFA EURO 2016 (@EURO2016) June 15, 2016
A fost şansa vieţii pentru jucătorii lui De Biasi, ale căror inimi aveau să fie frânte într-un mod foarte familiar pentru noi. Centrarea lui Rami într-un careu încărcat de tricouri albastre l-a găsit pe Griezmann, care a descătuşat din nou trei sferturi din Stade de France. Era minutul 90. Puţin mai târziu, Payet a şutat în colţul porţii, din faţa unei defensive cu moralul prăbuşit, şi a consfinţit calificarea Franţei.
Oamenii cheie
Dimitri Payet a fost singurul din cvartetul ofensiv iniţial care a rămas pe teren tot meciul. Golul lui nu o fi fost la fel de spectaculos sau dramatic ca cel care ne-a smuls punctul din mâini vinerea trecută, dar playmaker-ul lui West Ham se dovedeşte a fi o figură inspiraţională în echipa Franţei şi unul dintre cei mai buni jucători din turneu până acum.
Dar momentul i-a aparţinut lui Antoine Griezmann, care a intrat în minutul 68 cu ceva de demonstrat. Atacantul de la Atletico a venit cu un gol izbăvitor şi expresia lui după ce a marcat vorbeşte despre presiunea pe care a resimţit-o şi de care s-a scuturat în mare parte cu acel gol decisiv.
E greu să nu-ţi pară rau de Albania, care a rezistat atât de stoic şi cu care putem empatiza după ce am păţit la rândul nostru. Întreaga echipă poate să plece de pe Stade de France cu fruntea sus.
Cum arată grupa acum
#EURO2016 Le point sur le Groupe A@equipedefrance 1re si elle ne perd pas contre #SUI dimanche à @Lillemetropole ? pic.twitter.com/bsOxZaFqXk
— UEFA EURO 2016 (@EURO2016) June 16, 2016
Cu şase puncte, naţionala lui Deschamps s-a calificat în optimi şi va termina probabil pe primul loc în grupă (dacă nu pierde cu Elveția). Asta înseamnă că va întâlni una dintre cele mai bine plasate echipe de pe locul trei (din grupa C, D sau E, potrivit site-ului UEFA). Franţa a demonstrat un spirit de învingătoare şi a descuiat două apărări foarte bine organizate până acum. Întrebarea e cum se va descurca propria defensivă în faţa unor adversari cu intenţii mai ofensive.
Albania, după toate probabilitățile, va merge acasă fără să se fi făcut de râs în vreun fel, nu înainte însă de a ne întâlni pe noi duminică seară (ora 22.00) la Lyon. Nu mai au de jucat decât pentru orgoliu, o motivaţie pe care ar trebui să o luăm foarte în serios după ce am văzut până acum de la selecţionata lui Gianni De Biasi.
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 2 săptămâni